Un român aflat în Olanda vorbește despre schimbările spirituale din Occident.Marius Vasileanu relatează cum au fost transformate bisericile în diferite teatre, librării sau chiar restaurante. Fiind duminică Marius încearcă să găsească o catedrală pentru a se închina dar se lovește de tot felul de piedici. Uele biserici sunt închise iar altele sevesc altor scopuri: oamenii vin acolo să mănânce, să găsească o carte bună sau chiar să servească o băutură.
"Am tras o fugă pentru jumătate de zi în Olanda, la Maastricht. Când am plecat de „acasă”, din Leuven, nu m‑am documentat în prealabil, nu știam mai nimic despre Maastricht. Am ajuns abia pe la amiază; cred că era ora 14.00 când am pornit‑o singur, de nebun, prin oraș…
Fiindcă am lăsat mașina chiar în uriașa parcare subterană din piața centrului vechi, o apuc sprințar către una din cele două mari biserici situate în apropiere. Descopăr că biserica protestantă (evanghelică) e închisă deja, dar cealaltă, catolică, e deschisă. Prima se numește Sf. Petru, cea de‑a doua Sf. Servatius (primul episcop al orașului). Tot aici sunt și relicvele (moaștele) celui de‑al doilea. Bisericile sunt construite una lângă alta, de parcă ar fi gemene – fiind cele mai importante din oraș. Până să mă prind pe unde se intră în catedrala catolică, mai dau un ocol clădirii, dar nu cred să fi trecut de 14.30. Tocmai ieșea o persoană când dau să intru și eu. Sunt oprit de un individ care apare inopinat dinăuntru și care‑mi spune, într‑o engleză aproximativă, că biserica se închide. E duminică, protestez, vreau și eu să mă închin în catedrală. Omul, cu mutră de portărel bancar, încearcă să zâmbească afabil, dar nu‑i iese decât un rânjet: îmi pare rău, s‑a închis, mai zice, intransigent. Și închide ușa pe dinăuntru.
Surprizele din Maastricht aveau să se țină lanț. Nu cred că m‑am despărțit cu gânduri prea creștinești de personajul care mi‑a închis în nas ușa Catedralei Sf. Servatius, dar am plecat încrezător mai departe. În fuga mașinii văzusem mai devreme o clădire aparte, care avea și o biserică în prelungire. Remarcasem blazoanele și simbolurile de pe pereții nu foarte înalți. O descopăr rapid, mândru de simțul meu de orientare pe străzile întortocheate. La intrarea în biserică observ ceva buimăcitor: un fel de tunel cum sunt cele prin care pătrund fotbaliștii în arenă! E obținută astfel o prelungire de 3‑4 metri a bisericii vechi – fără doar și poate o adăugire post‑modernă, metalică, probabil din cupru. Desigur, culoarea și materialul adăugiturii sunt altoite ca nuca‑n perete pe intrândul bisericii multiseculare.
Observ bucuros că biserica‑i deschisă: tocmai intră o pereche, foarte elegantă. Mă gândesc că s‑ar putea să fie o ceremonie, o cununie. Dacă privesc prin tunelul creat la intrarea în biserică – acesta se prelungește cu încă câțiva metri în interiorul clădirii – nu știu ce să cred, mi se pare stupid, nu numai kitsch. Dau ocol întregului ansamblu arhitectural înainte de a intra. În spatele bisericii propriu‑zise sunt acareturi, înconjurate de zid ca de mânăstire. În sfârșit, intru cu un sentiment tonic: alte câteva persoane tocmai au pătruns în biserică înaintea mea. Așadar ghiolbanii de portărei lipsesc la această oră pe‑aici, mă gândesc eu. După ce străbat tunelul metalic, lung de 6‑7 metri, ajung în interiorul bisericii și rămân cu gura căscată: e un restaurant!!!
Undeva, întâmplător în locul altarului principal, e un bar, în mijlocul navei găsești mese, pe lateral – fotolii, statuete cu aluzii creștine etc. La intrarea opusă altarului este un fel de recepție (eu pătrunsesem în clădire pe o ”ușă” laterală). Mă îndrept ușor buimăcit către cele două persoane de la recepție și le spun pe șleau că sunt profesor, am studiat și mă interesează antropologia spațiului sacru și vreau să fac fotografii. Amabile, îmi acordă permisiunea, îmi și printează din computer câteva pagini despre istoricul clădirilor. Acum se numește Kruisherenhotel, dar inițial a fost o mânăstire ridicată de ordinul catolic Fratres Cruciferi în anul 1438. Amicul Napoleon Bonaparte a transformat‑o în cazarmă și arsenal. După multiple metamorfoze, toate de ordin laic – a fost sediul al National Agricultural Research Station, de pildă –, începând din 2007 e preluată de un personaj cu bani și transformată în… hotel de 5 stele!
După alte vreo două ceasuri de plimbare prin oraș, zăresc – în sfârșit, îmi spun – o biserică deschisă! Observ ceva lume în față, îmbrăcată simplu, fără fițe – nu cred să mai fie alt restaurant. La intrare, după ce pășesc pe o poartă neobișnuită, descopăr stupefiat… o librărie!!!
Probabil e cea mai țicnită librărie în care‑am fost vreodată. E plină de oameni. Undeva, întâmplător tot în locul altarului principal, un bar. Etajul interior, recent construit în mijlocul navei, sporește spațiul de expunere pentru cărți. De data asta fac câteva fotografii pe șest. Nu știu de ce, mă tem să nu fiu refuzat dacă voi cere permisiunea, și nu vreau să ratez prilejul. Barul e plin de oameni bine dispuși. Unii stau la cele câteva mese așezate îngrijit în formă de cruce creștină…"
Citiți continuarea pe site-ul lumeacredintei.com
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.