Jurnalist: Prietenii mei mor de atacuri de cord

De Irina Bazon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Jurnalistul John Leake de la Epoch Times, povestește despre cazuri cutremurătoare de morți subite în rândul unor prieteni de-ai săi. Mărturia sa tulburătoare a fost preluată și pe blogul Doctorului Peter A. McCullough. O redăm mai jos și pentru cititorii ActiveNews:

Mă îndrept spre Maui [insulă din statul Hawaii] pentru a sărbători împlinirea a 50 de ani a fratelui meu. Unul dintre cei mai vechi prieteni ai noștri – un bărbat de 53 de ani, pe nume Dan, care mi-a fost coleg de cameră la liceu – trebuia să călătorească în avion cu mine, dar nu a mai ajuns să facă asta, pentru că a murit în urma unui atac de cord acum două săptămâni. 

Ambii părinți au participat la înmormântare; ambii erau într-o condiție fizică excepțional de bună, în ciuda vârstei lor înaintate. Dan a primit anul trecut primele două doze de vaccin ARNm anti-COVID-19, dar se pare că a decis să renunțe să mai facă celelalte boostere.

Un altul dintre cei mai apropiați prieteni ai noștri – o vedetă a surfului în vârstă de 55 de ani, pe nume Loch Eggers – aștepta cu nerăbdare să sărbătorească alături de noi. Am vorbit cu el la telefon săptămâna trecută. El și-a exprimat entuziasmul cu privire la viitoarea noastră reuniune și cum urma să ne distrăm făcând surfing, grătar și petrecere.

Nici Loch nu a mai ajuns pentru că, sâmbăta trecută, a suferit un atac de cord fatal. Viața și moartea lui sunt descrise în acest necrolog frumos ilustrat.  

Cazul lui Loch este tulburător. A fost găsit la marginea unui traseu de drumeții care ducea către un loc liniștit, unde recent ridicase un altar în cinstea fratelui său, Hunter, care a murit în urma unui atac de cord cu câteva luni în urmă. Atât Loch, cât și Hunter erau într-o condiție fizică excepțională și practicau sporturi nautice zilnic. Loch a fost unul dintre cei mai buni surferi amatori din lume.

Medicul legist din districtul Maui i-a spus iubitei devastate a lui Loch că a făcut autopsie lui Hunter, cu câteva luni în urmă, și a constatat că inima lui era vădit inflamată. Aștept să aud raportul autopsiei în cazul lui Loch. Ambii frați au primit vaccinurile ARNm. Loch a primit și un rapel. Nu sunt sigur dacă Hunter a primit sau nu și booster.

Ambii părinți au atins numărul de ani reprezentând speranța de viață. Tatăl lor a murit de un atac de cord la 82 de ani. Mama lor era într-o stare excepțional de bună pentru vârsta ei înaintată când a murit fiindcă s-a înecat cu mâncare.

Faptul că ambii frați au murit de atacuri de cord la 55 de ani creează suspiciunea existenței unei baze genetice pentru moartea subită după ce au primit vaccinurile COVID-19. O astfel de condiție a fost documentată într-un studiu recent realizat de Chupong Ittiwut și colab. Autorii estimează ca perioada de pericol acut este în termen de 7 zile de la vaccinare. Cu toate acestea, cazul fraților Eggers face justificată o investigație pentru a stabili dacă această afecțiune genetică specială – sau o altă afecțiune moștenită de aritmie și cardiomiopatie – poate fi accentuată de vaccinurile COVID-19, existând perioade prelungite de pericol după vaccinare.

Întregul nostru establishment medical și în special examinatorii medicali trebuie să ia foarte în serios investigația cu privire la astfel de decese subite.

Vaccinurile inițiază un proces care duce la dezvoltarea de boli cardiovasculare care s-ar putea să nu se manifeste prin simptome care să pună viața în pericol decât luni sau chiar un an mai târziu?

De asemenea, este posibil ca vaccinurile să amplifice procese existente ale bolilor cardiovasculare, ceea ar duce în cele din urmă la moarte, dar mult mai târziu în viață (fără vaccin)?

Nota autorului John Leake: Comentariul unui cititor m-a determinat să fac următoarea adăugare la postarea mea inițială:

Medicii legiști de astăzi au pregătirea și echipamentul necesare pentru a investiga cauza exactă a acestor morți subite. Decedatul a avut boală coronariană care a dus la infarct miocardic acut? Sau decedatul a avut miocardită sau cicatrici de la o inflamație anterioară, ceea ce a provocat o aritmie fatală?

Examinatorii medicali se pot referi, de asemenea, la studiul lui Baumeier și colaboratorii, Inflamație intramiocardică după vaccinarea anti-COVID-19: o serie de cazuri dovedite prin biopsie de endomiocardită”.
 
Citiți și: De ce mor Ziariștii striviți sub tăvălugul Morții Subite?
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Mircea Dragan 19.11.2022 19:01
    De la ce au murit oamenii acestia ICOSMIN?
  • Coronoia 19.11.2022 19:54
    De la mancarimi in cur. I-a mancat in cur sa se injecteze cu mrna.
  • minita 19.11.2022 20:08
    Ezixta o esplicatie. Cineva cu 3 doze mi-a spus ca mor fiindca beau tot felul de prostii. Nu l-am mai intrebat de ce se inampla chestia asta doar de 2 ani incoace fiindca as fi acuzata ca provoc conflicte personale bla bla bla deoarece incerc sa il conving ca a fost fraier si el nu este.
  • mihaipopescu 19.11.2022 20:00
    "o vedetă a surfului în vârstă de 55 de ani, pe nume Loch Eggers – aștepta cu nerăbdare să sărbătorească alături de noi. .........Nici Loch nu a mai ajuns pentru că, sâmbăta trecută, a suferit un atac de cord fatal. "

    deci ne povesteste ca din toata trupa de entuziasti suferi, multi au murit subit.
    Deci o trupa de sportivi pe la 50 de ani, injectati cu mRNA mor subit.

    Vaccinatilor! Vaccinatilor! nu mai faceti sport.
    Vaccinatilor sunteti bolnavi! Bolnavi se protejeaza.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu