Joseph E. Stiglitz, laureat al Nobelului pentru Economie și profesor la Columbia University a scris un articol pentru Project Syndicate în care încearcă să le arate oamenilor ce a însemnat și cum vor fi afectați pe viitor de globalizare.

"În urmă cu 15 ani am scris o o carte intitulată "Globalizarea și nemulțumirile ei” în care descriam opoziția crescândă din lumea în curs de dezvoltare la reformele impuse de globalizare. Părea să fie un mister: populației din țările în curs de dezvoltare i s-a spus că globalizarea va duce la sporirea bunăstării. De ce atât de mulți oameni au devenit ostili?", se întreabă autorul, conform cotidianul.ro.

Acesta a analizat efectele globalizării, care în viziunea politicienilor ar fi trebuit să aducă bunăstare unui număr tot mai mare de oameni, iar contrar acestor așteptări totul a mers într-o direcție diametral opusă. Cei bogați au ajuns să controleze cele mai multe resurse ale pământului, iar celelalte clase sociale au sărăcit în această perioadă.

"Acum, cei care se opun globalizării în piețele emergente și în țările în curs de dezvoltare s-au unit cu zecile de milioane din țările dezvoltate. Sondajele de opinie, inclusiv un studiu al Stanley Greenberg și al asociaților săi de la Roosevelt Institute arată că acum comerțul este printre principalele surse de nemulțumire pentru o mare parte dintre americani. În Europa, viziunile sunt aparent similare. Cum poate fi atât de ponegrit un lucru despre care liderii noștri politici și mulți economiști au spus că va aduce mult bine pentru toata lumea? Un răspuns pe care îl aud uneori din partea economiștilor neoliberali care au susținut aceste politici este că oamenii o duc mai bine. Doar că nu știu. Nemulțumirea lor este o problemă pentru psihiatri, nu pentru economiști. Însă datele despre venituri arată că neoliberalii ar fi cei care ar trebui supuși acestei terapii. Segmente mari din populația țărilor avansate nu o duc deloc mai bine: în SUA, cei mai săraci 90% suferă de 30 de ani din cauza stagnării. Venitul mediu pentru bărbații care lucrează cu normă întreagă este mai redus (ajustat la inflație) decât era în urmă cu 42 de ani. La nivelul cel mai de jos, salariile reale sunt comparabile cu cele din urmă cu 60 de ani. Efectele durerilor economice și ale dislocării pe care o trăiesc mulți americani se reflectă chiar și în statisticile legate de sănătate. De exemplu, economiștii Anne Case și Angus Deaton, laureații Nobelului din acest an, au arătat că speranța de viață a albilor din America se reduce. Lucrurile stau puțin mai bine în Europa. Dar doar puțin mai bine.

"Inegalitatea Globală: o nouă abordare a Erei Globalizării”, noua carte a lui Branko Milanovici, îi analizează pe marii câștigători și marii perdanți în termeni de venituri în ultimele două decenii, din 1988 până în 2008. Printre câștigători îi avem pe cei 1%, plutocrații globali, dar și clasa mijlocie din țările în curs de dezvoltare. Printre perdanți – cei care au câștigat puțin sau nimic – îi avem pe cei mai săraci, precum și clasa mijlocie și clasa muncitoare din țările dezvoltate. Globalizarea nu este singurul, dar este unul dintre motive. Presupunând că piețele sunt perfecte (ca în majoritatea analizelor economice neoliberale), liberul schimb uniformizează salariile muncitorilor necalificați din lume. Comerțul înlocuiește circulația oamenilor. Produsele importate din China – bunuri care necesită multă mână de lucru necalificată – reduc cererea pentru muncitori necalificați în Europa și SUA. Această forță este atât de puternică încât, dacă nu ar exista costurile transportului și dacă SUA și Europa nu ar avea avantaj competitiv în alte zone precum tehnologia, lucrurile ar arăta ca și cum muncitorii chinezi ar migra mereu spre SUA și Europa până când diferențele ar dispărea cu totul. Nu e deloc surprinzător că neoliberalii nu au vorbit despre consecințele liberalizării comerțului atunci când au susținut – am putea spune că au mințit – că toți vor beneficia de pe urma acestei liberalizări. Eșecul globalizării de a îndeplini promisiunile partidelor tradiționale a subminat încrederea în "establishment”. Iar împrumuturile generoase ale guvernelor acordate băncilor care au dus la criza din 2008, în timp ce cetățenii obișnuiți erau lăsați să se protejeze de unii singuri, au întărit viziunea cum că acest eșec nu ține doar de erori economice. În SUA, republicanii din Congres s-au opus până și ajutoarelor pentru cei direct loviți de globalizare. Aparent, neoliberalii s-au temut de efectele adverse și s-au opus măsurilor pentru protejarea celorlalți. Pentru ca toată lumea să beneficieze de globalizare, trebuie să ai măsuri puternice pentru protecția socială. Scandinavii și-au dat seama de asta cu mult timp înainte; asta a fost parte din contractul social care a menținut o societate deschisă – deschisă către globalizare, către schimbările în tehnologie. Neoliberalii de prin alte părți nu au făcut asta, iar acum, la alegerile din SUA și Europa, își primesc pedeapsa. Desigur, globalizarea este doar o parte a fenomenelor ce au loc. O altă parte este inovația tehnologică. Însă toate aceste fenomene ar fi trebuit să ne facă mai bogați, iar țările avansate ar fi trebuit să apeleze la politici care să asigure împărțirea echitabilă a beneficiilor.

În schimb, țările avansate au apelat la politici care au restructurat piețele într-un mod care a sporit inegalitatea și a subminat performanța economică generală; creșterea este acum încetinită din cauză că regulile jocului sunt rescrise pentru a apăra interesele băncilor și ale corporațiilor – cei bogați și puternici – în dauna tuturor celorlalți. Puterea clasei muncitoare s-a redus; cel puțin în SUA legile concurenței nu țin pasul cu vremurile; legislația existentă nu se aplică în mod adecvat. Financializarea a continuat în ritm alert, iar guvernanța corporatistă a devenit mai rea. Acum, după cum scriam în volumul "Rescrierea regulilor economiei americane”, regulile jocului trebuie schimbate din nou – iar aici trebuie incluse și măsurile care să îmblânzească globalizarea. Cele două noi mari acorduri pentru care a militat președintele Barack Obama – Parteneriatul Transpacific dintre SUA și 11 tari pacifice și Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții dintre UE și SUA – sunt o mișcare în direcția greșită. Principalul mesaj al volumului "Globalizarea și nemulțumirile ei” era că problema nu ține de globalizare, ci de cum este ea gestionată. Din nefericire, modul în care a fost gestionată nu s-a schimbat. După 15 ani, noile nemulțumiri au adus acest mesaj chiar în țările avansate.", a spus laureatul Nobelului pentru Economie.