Cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a JO, au fost descoperite trei incendii pe liniile de mare viteză Atlantique, Nord și Est. Linia Eurostar e și ea afectată. Se vorbește de „acte de sabotaj”.
Societatea Națională a Căilor Ferate din Franța (SNCF) este victima unor acte de „sabotaj” comise cu câteva ore înainte de festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, scrie Le Figaro.
În ziua de vineri, trei incendii descoperite la calea ferată pe liniile TGV (trenuri de mare viteză) Atlantique, Nord și Est au provocat perturbări majore ale traficului feroviar, ducând la întârzieri prelungite.
SNCF s-a declarat victima unui „atac masiv pentru paralizarea rețelei” de TGV și le-a cerut pasagerilor să „își amâne călătoria și să nu meargă la gară”.
Călătoriile urmează a fi amânate sau pasagerilor li se vor restitui banii pe bilete.
Ministrul Transporturilor, Patrice Vergriete, a declarat tranșant:
„Totul ne indică faptul că sunt incendii puse de mâini criminale.”
Patronul SNCF, Jean-Pierre Farandou, a afirmat că incendiile au izbucnit în jurul orei 4 dimineața și au vizat „canalizările pe unde trec multe cabluri”.
Aceste cabluri sunt cele care controlează semafoarele și sistemele de macazuri, prin urmare, fără ele, este imposibilă circulația în siguranță a trenurilor.
Farandou a precizat că sunt afectați de incident peste 800.000 de clienți.
Panele sunt foarte greu de remediat, a mai spus el.
„Sunt sute de fire de reconectat unul câte unul, care comandă dispozitivele de securitate. (...) Apoi ele trebuie testate. Este o muncă migăloasă.”
Și a adăugat:
„Prin SNCF, este atacată o parte a Franței.”
Fără a preciza despre cine ar putea fi vorba, el a acuzat „un grup de nebuni și de iresponsabili care sau gândit că este inteligent să ne împiedice să ne facem treaba.”
SNCF a precizat că reparațiile ar putea dura de-a lungul întregului weekend.
Deși ancheta nu a descoperit încă autorii atacurilor, Le Figaro citează o sursă apropiată dosarului care susține că ar fi vorba de „extrema stângă”.
Amintim că „extrema stângă” a câștigat alegerile legislative recente grație ajutorului dat de formațiunea lui Emmanuel Macron pentru a bloca Adunarea Națională a lui Marine Le Pen.
New video from one of the train stations in France, as "coordinated acts of sabotage" cause major disruptions across the high speed rail network.
— AZ Intel (@AZ_Intel_) July 26, 2024
SNCF are urging passengers to postpone their trips and stay away from train stations.
pic.twitter.com/PjZ5S6rql3
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.