Teatrul Shakespeare’s Globedin Londra a stârnit stupoare și indignare după ce a anunțat că pune în scenă o piesă în care personajul principal, Ioana d’Arc, va fi „non-binară”.
Piesa în care eroina națională a Franței, canonizată de Biserica Catolică, este batjocorită astfel va avea premiera pe 25 august, scrie Daily Mail.
Instituția care poartă numele teatrului înființat de Shakespeare a anunțat că piesa „I, Joan” o va prezenta pe Ioana d’Arc ca pe „un conducător legendar care folosește (despre sine) pronumele ei/lor” („they/them”).
Teatrul a adăugat:
„Revoltându-se împotriva așteptărilor lumii, punând sub semnul întrebării genul binar, Ioana descoperă că puterea LOR și credința LOR (adică a ei) se răspândesc cu iuțeala focului.”
Frank Furedi, profesor emeritus de sociologie la Universitatea din Kent, a reacționat dur la această mutilare a istoriei pentru a răspunde la cererile „diversității”:
„Este o prădare a istoriei pentru a legitima concepții de azi.”
El a adăugat că pentru francezi, Ioana d’Arc„este o persoană foarte specială. Rolul ei a fost cu atât mai eroic cu cât a fost femeie.”
Autoarea piesei, Charlie Josephine, care se declară și ea non-binară, afirmă că Ioana d’Arc„transgresa genul într-o epocă în care acest lucru era periculos”.
Directoarea teatrului, Michelle Terry, s-a apărat în fața valului de critici și de ironii, afirmând că punerea în scenă „oferă pur și simplu posibilitatea unui altfel de punct de vedere”. ”.
Și a adăugat:
„Shakespeare nu se temea de lucrurile incomode. Nici noi.”
Interesant este că viziunea șuie a teatrului londonez a iritat și cercurile de stânga. Adică pe feministe. Acestea se văd deposedate de unul dintre simbolurile pe care le prețuiesc mult.
Scriitoarea feministă Victoria Smith a acuzat Globe de „sexism” pentru că sugerează că „femeile care ies din tiparele genului lor nu sunt femei adevărate”.
O altă feministă convinsă, scriitoarea JK Rowling, a declarat ironic:
„Urmează: Napoleon a fost femeie pentru că a fost înfrânt la Waterloo.”
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Oamenii rai, tiranii, propaganda ideilor rele cauta sa incurce lucrurile, sa le ieie asa, incat secundarul si principalul sa se amestece, si ochiul omului sa nu mai poata desprinde limpede ceea ce este esential din masa de detalii nesemnificative.
Și eu am dat un exemplu.
Nu stiu daca voi ati citit cartea mea intitulata „Intre viata si carti”.
Acolo am eu un capitol despre Ioana d’ Arc si despre procesul ei.
Și de acolo am trecut la niste consideratii generale asupra proceselor montate. Și am spus ca ceea ce fac aia care monteaza procese false, cu hotararea dinainte stabilita, e sa prezinte lucrurile in asa fel, incat amanuntele sa orbeasca oamenii de buna credinta si ei sa creada ca intr-adevar procesul a fost drept, si am comparat aceasta actiune cu ceea ce face prestidigitatorul.
El apare pe scena, isi sufleca manecile, arata jobenul publicului, sa vada ca jobenul nu contine nimic intr-insul, isi scutura mainile si bratele si pe urma scoate un iepure din joben. Și toata lumea e fermecata si minunata de cum de-a iesit iepurele din joben.
Dar el, ca sa faca aceasta operatie, o pierde intr-o serie intreaga de detalii. Muzica, lumini, gesturi, in asa fel ne orbeste, ne pierde cu detaliile, incat noi nu observam pe unde iese cu adevarat iepurele.
E o operatie de prestidigitatie, care urmareste sa ne distraga privirea, sa ne ameteasca.
Asta cred ca fac oamenii astia.
Ne orbesc, ca sa nu avem capacitatea de-a prinde esentialul, de a discerne esentialul.
Și sufletele care deosebesc duhurile raman neduse cu vorba, neduse cu luminile, cu zgomotul, cu efectele secundare, cu regia. Nedusi cu regia.
Ele, dincolo de regie, disting esenta si stiu sa vada ca in procesul Ioanei d’Arc, bunaoara, femeia era nevinovata si dansii vroiau sa o piarda, sa o compromita, sa o prezinte ca pe o vrajitoare, desi nu era.
Iar la toate celelalte procese politice sa arate ca vinovatul – care in fond e nevinovat si e de alta parere decat judecatorii lui – are alta conceptie politica, dar altfel e nevinovat.
Deci trebuie sa fim foarte atenti. Deosebirea duhurilor este intr-adevar o insusire esentiala a marilor duhovnici.
Toti marii duhovnici, cu adevarat mari, au avut aceasta deosebire a duhurilor. Au stiut sa vada. Exista o intreaga arta a vederii. Ne lasam foarte usor orbiti, foarte usor ametiti, distrasi. E o arta, arta vederii.
Demonismul, vai, e o realitate. Pe planul vietii publice se manifesta prin doua extreme, doua haruri: sau tirania puterii, dictatura, opresiunea, totalitarismul sau, dimpotriva, la celalalt capat, prefacerea libertatii in nebunie, desfrau, dezmat si anarhie. Ambele extreme sunt nefiresti, primejdioase si demonice.
Ororile regimurilor totalitare nu pot fi in general detectate decat daca regimul respectiv practica o brutalitate simplista (exemple: tiranii din vechime si evul mediu, mongolii, Timurlenk, nazismul…).
De indata insa ce avem de a face cu sisteme subtile si grijulii de salvare a aparentelor – unde se lucreaza sistematic si savant -, depistarea este incomparabil mai grea, si in fata istoricului se iveste problema crimei perfecte.
Aflarea adevarului in acest caz a infrant multi specialisti si detectivi de seama. Istoricul sau cercetatorul, acum, trebuie sa dea dovada de insusiri neobisnuite si sa nu ezite a se referi la metode aparent straine de stiinta istoriei si disciplina politicii. El trebuie sa nu se fereasca de a recurge la metode proprii detectivilor si medicilor. Vreau sa vorbesc de microsemnalele care, singure de obicei, ingaduie strapungerea stratului de vid inapoia caruia este izolata crima perfecta.
Regimurile totalitare au grija sa ia toate masurile necesare – mergand foarte departe pentru acoperirea adevarului.