ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Pentru al doilea an consecutiv, autoritățile turce au interzis parada gay care urma să aibă loc duminică la Istanbul. Biroul guvernatorului din Istanbul a precizat că marșul LGBT a fost interzis din cauza temerilor siguranța participanților, a turiștilor și din motive de ordine publică, scrie cnbc.com.
Este al doilea an în care marșul LGBT din Istanbul, considerat în trecut drept cel mai mare din lumea musulmană, a fost interzis de autoritățile orașului. Activiști LGBT au anunțat pe rețelele de socializare că vor organiza un marș care va porni din Piața Taksim.
Biroul guvernatorului a avertizat însă că în acea zonă demonstrațiile sunt interzise.
Mai multe organizații au amenințat săptămâna trecută că va împiedica marșul dacă autoritățile nu vor decide să îl interzică.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Cu pedrea cand vorbim de turc, daca era moscova sau grecia duduiau presa si ong-urile cu despre "drepturile cururilor". La noi, la fel. Ar fi fost complet isterizati sa le interzica. Maine-poimaine vor iesi in stada pedofilii, zoofilii, necrofilii, ca si ei au drepturi.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.