Imigranții aprind războiul diplomatic dintre Roma și Paris. Premierul Salvini către președintele Macron: „Ai inimă? De mâine îți trimit 9.000 de imigranți!”

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Tensiunile ating cote maxime între Paris și Roma, după refuzul noului guvern italian de a permite intrarea unei nave cu peste 600 de imgranți, gest care l-a făcut pe președintele francez Macron să se dezlănțuie la adresa Italiei. În replică, Roma a amenințat că va anula un summit cu Franța, informează presa din peninsulă.

Noul ministru italian de Interne, Matteo Salvini, care este de asemenea și liderul formațiunii politice de dreapta, Liga, a interzis duminică acostarea unei ambarcațuni la bordul căreia se aflau 629 de imigranți, dintre care 123 de minori neînsoțiți și șapte femei gravide. După ce și Malta a luat aceeași decizie, Spania a anunțat că nava poate intra în portul din Valencia.

„Îi cer lui Macron să primească de mâine dimineață 9.000 de imigranți, așa cum s-a angajat că o va face. Nu este un derby între Franța și Italia, și nici un meci de campionat mondial în care noi nu vom participa. Acțiunea noastră voluntară nu merită să fie abordată în acest fel de un reprezentant al guvernului francez”. Apoi, ministrul Salvini a subliniat poziția sa și a explicat care sunt motivele pentru care guvernul a decis să refuze acostarea ambarcațiunii cu migranți: „Nu accept, având eu însumi doi copii, să se spună că guvernul vrea să facă rău copiilor ... Nu vreau ca acești copii să fie puși pe o barcă gonflabilă în condiții care le pun viața în pericol în Marea Mediterană. M-am săturat ca acești copii să moară deoarece cineva îi înșeală că în Italia există case și locuri de muncă pentru toată lumea”.

Președintele francez Emmanuel Macron, care a fost acuzat că nu s-a oferit să primească ambarcațiunea într-un port francez, a criticat „cinismul și iresponsabilitatea guvernului italian”. Cel mai dur comentariu a venit din partea lui Gabriel Attal, purtător de cuvânt în partidul lui Macron, care a declarat într-o emisiune TV: „Poziția Italiei mă face să vomit”.

Replica pe măsură a premierului italian Giuseppe Conte a venit la scurt timp:
„Italia nu poate accepta lecții ipocrite de la țări care preferă să ignore imigranții”. Într-un comunicat al guvernului italain, acesta amenință că ar putea anula summitul între Macron și noul premier italian Giuseppe Conte

Cu toate acestea, Italia a câștigat susținerea Ungariei  al cărei premier, Viktor Orban, este un prieten al lui Salvini.   În urma unei întrevederi cu omologul său slovac, premierul Viktor Orban a declarat că decizia Italiei reprezintă „un moment extraordinar care ar putea aduce schmbări reale politicilor europene privind imigrația”.


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele