

Germania se pregătește să suplimenteze măsurile necesare pentru întărirea legislației anti-terorism, după atacurile sângeroase ce au avut loc pe teritoriul său, a declarat ieri ministrul de justiție, Heiko Maas.
Oficialul german a prezentat un proiect ce prevede trimiterea la închisoare a islamiștilor considerați a fi o amenințare la securitatea publică, transmite AFP, citat de Agerpres.
Cei care reprezintă o potențială amenințare vor putea închiși pentru o perioadă de 18 luni, apoi vor fi expulzați în țările lor de origine, a precizat ministrul la televiziunea publică.
Proiectul ministrului de justiție face parte dintr-un pachet nou de măsuri de securitate, printre care e menționată și introducerea de brățări electronice, pentru a îmbunătăți monitorizarea generală a presupușilor extremiști care locuiesc în Germania.
Astăzi, ministrul de justiție, Heiko Maas, se va întâlni cu ministrul de interne, Thomas de Maiziere, pentru a analiza măsurile suplimentare ce se impun în Germania, după atacul de la 19 decembrie din Berlin. Atunci, un tunisian de 24 de a ani, Anis Amri, a intrat cu un camion în mulțimea adunată la un târg de Crăciun, omorând 12 persoane și rănind circa 50.
Amri, care a fost împușcat mortal de poliția italiană patru zile mai târziu, avea legături cu grupări islamiste extremiste și urma să fie expulzat de autoritățile germane. El a avut 14 nume false și a fost investigat de autoritățile naționale de securitate.
Ministrul de interne german a stabilit deja ca operațiunile de monitorizare și atribuțiile de expulzare a solicitanților de azil respinși să fie mutate din cele 16 landuri germane sub o coordonare centralizată, la Berlin. Această măsură are rolul de a elimina întârzierile în repatrierea celor considerați că reprezintă un risc pentru securitatea publică.
Planul ministrului de interne se confruntă însă cu opoziția fermă a guvernelor de landuri.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.