Guvernul german face tot posibilul SĂ ÎMPIEDICE preluările companiilor locale de către investitori chinezi

De Narcis Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Guvernul german își dorește capacitățI sporite de a bloca preluările de companii locale de către investitori chinezi pe fondul îngrijorării în creștere că unele dintre cele mai prețioase tehnologii ale țării ar putea ajunge în mâinile chinezilor, scrie Financial Times.

În acest sens, guvernul german exercită presiuni pentru adoptarea de noi reguli la nivelul UE care ar permite statelor membre să-și protejeze companiile din sectoare strategice de asaltul chinezilor, în special când cumpărătorii au legătură cu statul chinez.

Mișcarea vine ca reacție la o serie recentă de tranzacții în care sunt implicaiți investitori chinezi.

Într-un interviu acordat FT, ministrul adjunct al economiei din Germania, Matthias Machnig, a declarat că guvernul agrează investițiile străine, însă privește cu reticență tranzacțiile care par manevrate de stat sau care implică o simplă încercare de a câștiga acces la tehnologii germane. 

„Trebuie să dispunem de capacitatea de a investiga tranzacțiile când este clar că raționamentul din spatele acestora ține de politica industrială sau transferuri de tehnologie”, a declarat ministrul german, indicând necesitatea unei baze juridice mai solide pentru astfel de investigații.

Conform legislației germane actuale, autoritățile pot inverveni numai pentru blocarea preluării de întreprinderi din industria apărării sau companii care sunt implicate în securitatea IT și procesarea documentelor secrete de stat.

Însă în prezent au loc consultări între diverse departamente ale guvernului german cu privire la un plan care ar extinde considerabil capacitatea autorităților de a interveni pentru blocarea tranzacțiilor.

Germania dorește ca acest plan să fie implementat la nivelul întregii Uniuni Europene și a primit susținere în acest sens din partea comisarului european pentru economia digitală Gunther Oettinger. 

Totuși, mulți lideri de business germani s-au declarat îngrijorați de inițiativa ministerului german, spunând că aceasta echivalează cu o mișcare de protectționism. „Germania ar avea de suferit dacă s-ar ridica bariere. Nu putem și nu dorim să ne izolăm”, a declarat Ulrich Grillo, președinte al BDI, asociația industriei germane. 

Acesta a cerut ca în schimb guvernul german să se asigure că firmele germane au acces mai facil la piața chineză. „Economia europeană trebuie să poată face în China ceea ce chinezilor li se permite să facă în Europa”.

La rândul său, CEO-ul Daimler, Dieter Zetsche, a declarat recent pentru cotidianul german de business Handelsblatt că nu vede prea multă logică în încercarea de a crea reglementări pentru a-I ține pe investitorii chinezi departe, potrivit Deutsche Welle.

„Ceea ce face din Germania o locație de business atât de puternică este separarea economiei și statului într-o mare măsură”, a declarat Zetsche.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT