Guvernul de la Paris face un pas înapoi în fața protestelor „Vestelor Galbene”. Premierul a suspendat pentru șase luni creșterea taxelor pentru carburanți

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 4.12/ 14:35 Premierul Edouard Philippe a anunțat astăzi suspendarea pentru șase luni a creșterii taxelor pentru carburanți, care a determinat proteste violente în ultimele săptămâni, scrie lefigaro.fr.

Philippe a anunțat decizia într-un discurs televizat după ce s-a întâlnit cu parlamentarii partidului aflat la putere, La Republique en Marche.

Suspendarea de șase luni va fi aplicată majorării taxelor pe carburanți precum și creșterilor la prețurile electricității și gazelor și controalelor stricte privind emisiile autovehiculelor, a precizat premierul.

„Francezii care au purtat vestele galbene își iubesc țara. Noi împărtășim aceste valori”, a declarat el, adăugând, însă, că violențele trebuie să se oprească. Trei persoane au murit de când au început protestele iar violențele și vandalismul de sâmbătă din timpul protestelor de la Paris au fost condamnate de Macron.
 
 O femeie de 80 de ani, din Marsilia, a murit după ce a fost lovită de un proiectil cu gaz lacrimogen care a intrat pe fereastra casei sale. În același timp, doi manifestanți au fost deja condamnați la trei luni de închisoare, pentru că au dat foc clădirii unei prefecturi din centrul Franței. Iar în Paris, un tânăr a depus o plângere împotriva forțelor de ordine, după ce ar fi fost agresat deși nu participa la proteste, informează digi24.ro

Ministrul francez de Interne a fost audiat în Adunarea Națională. Oficialul a profitat de ocazie ca să denunțe în termeni duri agresiunile ale căror victime au fost polițiștii.
 
Christophe Castaner, ministrul francez de Interne: Nimeni nu poate justifica violența și dorința de a ucide. Dar ei (protestatarii - n.r.) asta au vrut să facă, să ucidă și să ucidă polițiștii noștri. Nu e vorba de protestatari cu experiență de extremă stângă sau extremă dreaptă, ci de protestatari cu veste galbene care s-au radicalizat și care, pe parcursul zilei, au devenit extrem de violenți.
 
ACTUALIZARE 2.12/ 12:55 Președintele Franței, Emmanuel Macron, a convocat, duminică dimineață, o reuniune de urgență la Elysée, la care vor fi prezenți premierul Edouard Philippe, ministrul de Interne, Christophe Castaner, și ”serviciile competente”, pentru a găsi o soluție, după violențele extreme din ultimele zile de la protestele ”vestelor galbene”, care sâmbătă seara au dus la devastarea centrului Parisului și arestarea a peste o sută de persoane. 

Reuniunea va avea loc imediat ce președintele francez va sosi de la summit-ul G20 din Argentina, transmite AFP.

Sâmbătă seara, când în centrul Parisului mașinile erau incendiate, Emmanuel Macron a declarat de la Buenos Aires că ”nu va mai accepta violența”. În opinia sa, aceasta ”nu are nimic de-a face cu exprimarea unei supărări legitime”, a ”vestelor galbene” care au protestat față de creșterea accizei la carburanți și a puterii de cumpărare scăzute.
 
Știrea inițială

Mișcarea  „Vestele Galbene” continuă protestele violente declanșate luna trecută pentru a denunța prețurile mari la carburanți.

Zeci de persoane au fost reținute sâmbătă, în centrul Parisului, în cursul protestelor violente față de prețurile mari la carburanți, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de publicațiile Le Figaro și Le Monde. Poliția a utilizat din nou gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanților.

Mii de persoane au participat, sâmbătă, la un nou miting al mișcării "Vestele Galbene", pe Bulevardul Champs-Élysées din Paris.
Manifestanții au atacat cu pietre forțele de ordine, care au ripostat cu tunuri de apă și gaze lacrimogene.
 
Zeci de persoane au fost reținute de forțele de ordine. Avenue Kléber, Place Vendôme, Place de l’Opéra și Rue de Rivoli sunt doar câteva dintre locurile unde protestatarii au incendiat mașini și mobilier urban și au ridicat baricade. De asemenea, se relatează că a fost devastat sediul unei bănci. Un bilanț provizoriu indică 80 de răniți și 183 de persoane arestate.

Au fost reținute cel puțin 39 de persoane, a confirmat ministrul francez de Interne, Christophe Castaner.

Președintele Emmanuel Macron a adoptat un ton conciliant, dar a refuzat să renunțe la introducerea unei taxe suplimentare pe carburanți, prevăzută în strategia privind viitorul energetic. Macron a subliniat că Administrația de la Paris nu va ceda în fața violențelor, subliniind că va aplica un plan care prevede închiderea tuturor termocentralelor pe bază de cărbune și a unor centrale atomoelectrice până în anul 2022.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Orizont 02.12.2018 14:44
    Confesiunile lui Ronald Bernard, un insider din lumea finanțelor marilor fluxuri de capital de la nivel mondial. A intermediat schimburile valutare între diferite bănci și marii lor clienți: guverne, multinaționale, servicii secrete și grupări teroriste.

    https://www.youtube.com/watch?v=hNCErMz7AAE&t=1702s

    https://www.youtube.com/watch?v=gOkjhMtzU4k

    https://www.youtube.com/watch?v=9c6s_Je_e6Q
  • Orizont 02.12.2018 14:54
    EXTREM DE IMPORTANT:
    Satanic Child Sacrifice - Ronald Bernard - April 2018 Testimony
    https://www.youtube.com/watch?v=_1iL0rm2MVE
  • Orizont 02.12.2018 15:08
    @Andrei Stanescu

    Parisul va fi in curand complet incendiat si distrus de locuitorii sai .
  • Orizont 02.12.2018 15:11
    5 things an elite banking Dutch Whistleblower tells us:

    https://www.youtube.com/watch?v=NagYge8fSJM&t=691s
  • Orizont 02.12.2018 18:22
    @Viorica Balteanu

    ? dar in patria noastra este bine cu facturi "liberalizate" si preturi aliniate la energie si GAZ ?? PENRU CINE?
    Pentru E-ON , pentru ENGIE, pentru CES? E bun tare comunismul asta european , nu-iasa?! Eu nu vad unde dracu este piata libera cand totul nu este decat un simulacru securist cu oferte care mai de care mai ridicole , o intelegere intre teroristii de la Guvern si grupuri de interese private care nu fac altceva decat sa paraziteze factura pentru profituri imense! Din acest motiv Scuip pe Uniunea Europeana si pe acest sistem impus slugoilor de la Bucuresti!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu