

Grecia va organiza la 5 iulie un referendum pe tema propunerilor creditorilor săi internaţionali, a anunţat vineri seară premierul grec, Alexis Tsipras.
„Cu puțin timp în urmă, am convocat o ședință de guvern în care am propus să ținem un referendum, astfel încât poporul elen să decidă în mod suveran. Propunerea a fost unanim acceptată. Mâine, Parlamentul se va reuni în ședință extraordinară pentru a valida propunerea Consiliului de Miniștri de a organiza un referendum duminica viitoare, 5 iulie, cu întrebarea: acceptați sau respingeți planul creditorilor? L-am anunțat deja pe președintele Republicii despre decizia mea, dar i-am sunat și pe președintele Franței, pe cancelarul german și pe președintele Băncii Centrale Europene. Mâine voi cere oficial printr-o scrisoare liderilor Uniunii Europene și instituțiilor o extindere a programului pentru câteva zile, astfel încât poporul să poată decide liber de presiuni și șantaj, așa cum ne cere Constituția și în tradiția democratică a Europei”, a declarat premierul într-o alocuțiune televizată rostită la ora locală 1:00, conform Digi24.
Ministrul reformei administrative, Georgios Katrougalos, a precizat că referendumul nu va fi un „da” sau „nu” spus monedei euro, ci va avea ca obiect acordul ce va fi încheiat cu creditorii.
Aflată de mai multe zile în negocieri cu creditorii internaționali, Grecia a respins, vineri seară, o ofertă din partea acestora pentru a evita ca țara să intre în incapacitate de plată. Conform propunerii Grecia ar fi primit 12 miliarde de euro până în noiembrie, în patru tranșe, însă ministrul elen de finanțe a spus că planul respectiv era în așa fel conceput, încât risca să slăbească și mai mult economia țării.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.