Germania, liderul Uniunii Europene, tocmai a deschis o fabrică Mercedes în Rusia, în prezența lui Putin

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Conglomeratul german Mercedes-Benz a deschis prima uzină din Rusia, în orașul Esipovo, în apropiere de Moscova, informează Profit.ro. La ceremonia de inaugurare a participat însuși președintele rus, Vladimir Putin.

La ceremonie au mai fost prezenți CEO-ul Daimler, Dieter Zetsche, ministrul federal al Economiei, Energiei și Industriei din Germania, ministrul comerțului rus, guvernatorul Moscovei.

Daimler este doar ultima dintre marile companii care au deschis uzine în Rusia, notează sursa citată, Audi având o uzină în Rusia încă din 2009, unde este fabricat SUV-ul Q7, iar BMW produce mașini în Rusia din 1999, anul tecut demarând deja demersurile pentru construcția unei noi fabrici.

Investiția Mercedes se ridică la peste 250 de milioane de euro, urmând să creeze 1.000 de noi locuri de muncă.

În discursul său, Putin a menționat că negocierile dintre cele două părți au durat foarte mult și că doar construcția fabricii a durat un an și jumătate. Acesta a mai spus că fabrica va produce peste 25.000 de unități, din patru modele diferite. Liderul de la Kremlin a declarat că statul rus va face totul pentru a facilita investițiile în economia țării.

Germania, cea mai mare economie a Uniunii Europene și lider informal al organizației, nu încetează să „avertizeze” țările din Est, prin toate canalele sale oficiale(DW, ambasade) și neoficiale(fundații), asupra pericolului rusesc. De altfel, postul oficial al statului german, chiar oferă ghiduri despre combatarea propagandei rusești. 

Nu este clar dacă acestea au fost citite și de Angela Merkel.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Tache Mache 06.04.2019 12:19
    Iar Vladimir Vladimirovici Putin a ajuns la festivitatile darii in functiune a uzinei in automobilul sau Aurus, joint venture cu Porsche....... Dar Rusia nu este in UE si nu are lupta continua anti-coruptie, deci nu are nimic.
    "Ambasadorul Germaniei la Bucuresti pledeaza pentru "continuarea ferma a luptei anticoruptie si a consolidarii statului de drept" in Romania
    Germania pledeaza pentru stabilitate si predictibilitate in Romania si pentru "continuarea ferma a parcursului de intarire a statului de drept si a luptei impotriva coruptiei in tara", a declarat miercuri, in cursul primei sale intalniri cu presa, noul Ambasador al Germaniei la Bucuresti, Cord Meier-Klodt, potrivit News.ro.
    Cord Meier-Klodt a subliniat ca lupta anticoruptie si consolidarea statului de drept sunt factori importanti pentru binele economic al Romaniei: "Ambele elemente reprezinta factori puternici vizati intotdeauna de posibilii investitori in cadrul procesului lor decizional, la alegerea unei destinatii de investitii."
  • Orizont 06.04.2019 12:38
    Problema Romaniei nu este doar baletul securist al curvelor muiste germane! Avem si prezenta militara americaneasca , iar Cabala Deep State reactiveaza doctrina antiruseasca si latra tot mai agresiv si fara menajamente - Rusia s-a bagat in Siria ,incurca socotelile regionale ale Israelului , a incropit cateva aliante cu state arabe ostile Occidentului , si tocmai au intervenit in Diversiunea din Venezuela ...
    Cumva , prin intermediul porostovanilor de la butoane noi suntem regulati in regim de PARTENER in genunchi din 2-3 directii deodata , cand in mod normal ar trebui sa avem niste relatii normale cu rusii macar la nivel economic.

    Eu constat ca relatia NATO -Rusia devine tot mai precipitata , iar aici in coasta Ucrainei, Romania poate deveni teren de testat Arme Experimentale.
  • Orizont 06.04.2019 12:51
    Daca intelegi lb engleza urmareste aceste programe facute de o televiziune crestina americana:

    https://www.youtube.com/watch?v=Rf4Tvl8pXpg&t=4356s
    War Fever Outbreak: US and NATO to Confront Russian Warships

    https://www.youtube.com/watch?v=Nmei6J9-A_I
    Sino-Zino New World Order: Are China and Israel in a Secret Alliance?
  1. ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

  2. GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Delegație a AUR, primită de STS după ce partidul a acuzat posibile fraude electorale. George Simion: ”În R.Moldova guvernul a început să fure! Nu îi lăsăm!”

  5. George Simion a avut dreptate: Document Secret al SUA: România a fost eliminată din Visa Waiver din cauza ANULĂRII ALEGERILOR și interzicerii lui Călin Georgescu

  6. Scandal uriaș în SUA: S-a dat Semnalul pentru un nou ATENTAT împotriva lui Trump?

  7. Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

  8. A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!

  9. Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: Ultima zi de campanie electorală, prima zi de vot în diaspora. Prezență aproape dublă față de primul tur

  10. Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

  1. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  2. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  3. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  4. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  7. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  8. MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

  9. Prof. Viorica Bălteanu: PLEAVA NU LUPTĂ PENTRU BANANE

  10. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

Ultima oră

15:00

Un francez după emisiunea lui George Simion de la televiziunea franceză: ”Dacă aș fi român, duminică l-aș vota pe Simion!”

14:28

George Simion, conferință de presă la Paris | Transmisie Live

14:00

Recomandările Bisericii Ortodoxe Române și ale Sfântului Paisie pentru vot

13:40

George Simion a spus adevărul la CNEWS: Francezii îl detestă pe Macron - 71% îi consideră bilanțul „slab”, 84% nu l-ar mai alege președinte

13:01

Virgiliu Gheorghe: De ce oare Biserica nu ar îndemna la votarea reprezentantului celor care luptă pentru Hristos?

12:42

Scandal uriaș în SUA: S-a dat Semnalul pentru un nou ATENTAT împotriva lui Trump?

12:00

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

11:29

Donald Trump o laudă pe Anna Paulina Luna, republicana care a vizitat România luna trecută și a anunțat că-l susține pe George Simion: ”Candidatul la președinția României George Simion este pro-America și pro-MAGA!”

11:14

Adrian Onciu: PENTRU NOI, NICUȘOR ESTE IOHANNIS 2

10:45

George Simion, interviu pentru Steve Bannon, fostul strateg-șef al lui Trump: ”Va fi o victorie zdrobitoare. Ne așteptăm la o diferență mare, de 60% la 40%”

10:10

Când Nicușor Dan a folosit cuvântul ”autist' nimeni nu s-a mai supărat: ”Sper ca toți talibanii să-și ceară scuze”. Politicieni care au folosit în sens negativ cuvântul ”autist”: Iohannis, Cioloș, MRU, Aurescu, Dăncilă, Iliescu, Tăriceanu, Udrea, Dragnea

09:28

George Simion, în mijlocul românilor din Belgia: ”Voi sunteți jumătate din inima noastră”

09:15

George Simion a avut dreptate: Document Secret al SUA: România a fost eliminată din Visa Waiver din cauza ANULĂRII ALEGERILOR și interzicerii lui Călin Georgescu

09:08

Delegație a AUR, primită de STS după ce partidul a acuzat posibile fraude electorale. George Simion: ”În R.Moldova guvernul a început să fure! Nu îi lăsăm!”

08:55

Zoe Dantes: Între JERTFĂ ȘI RĂSCUMPĂRARE! Războiul nevăzut!