George Soros susține că „istoria nu-și urmează propriul curs” și că e „implicat în a o face să meargă în direcția corectă”. „Bătrânelul” e încrezător că suveraniștii vor fi lichidați de către globalism începând cu 2020

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentru miliardarul finanțator de ong-uri, George Soros, toți criticii săi sunt „dictatori” care nu vor reuși. Soros vorbește intr-un interviu pentru NYT despre „filantropia politică”, globalismul pe care l-a promovat prin „societățile sale deschise”, și, desigur despre alegerile viitoare din America. Își anunță și favoritul, în care, desigur, va pompa bani: democrata Elisabeth Warren, una dintre exponentele aripii radical-progresiste a democraților, 

„Sunt foarte mândru de dușmanii pe care îi am”, a declarat Soros pentru New York Times într-un interviu publicat vineri, în care profețește încrezător că opoziția suveraniștilor față de filosofia sa globalistă va fi lichidată și că o reacție împotriva naționalismului în stil Trump se prefigurează tot mai mult.

Globalismul – pe care îl definește ca pe o societate integrată și deschisă, sub stat de drept – este puțin în afara jocului dictat de rivalii progresiștilor. În schimb, spre regretul său, abordarea lui Trump cu „America First”, dezbaterile despre Brexit și războaiele comerciale au ocupat primele pagini ale mass-media și asta deranjează.

Soros a tunat la adresa președintelui american, pe care l-a numit „o aberație”, susținând că „ceea ce a făcut în Orientul Mijlociu” - eliminarea trupelor de la granița turco-siriană și faptul că a permis să se stabilească pacea cu un acord între Rusia și Turcia - „vor contribui la dispariția sa anul viitor”.  El crede că globalismul se va întoarce în forță, punând capăt naționalismului reprezentat de Trump și Brexit.


„Cred că voi reuși și ajuta să dispară anul viitor. Deci mă aștept ca lucrurile să se îmbunătățească”, a spus magnatul american.

În schimb, Soros recunoaște, fie și cu jumătate de gură, că globalismul pe care l-a promovat a pierdut bătălia. „Trebuie să recunosc că valul s-a întors împotriva mea, dar nu cred că am eșuat”, a spus Soros.

Interviul oferit The New York Times mai are un rost – susținerea electorală a lui Elizabeth Warren pentru alegerile primare din Partidul Democrat. Soros consideră că Warren, una dintre exponentele aripii radical-progresiste a democraților, este candidatul democrat cu cele mai mari șanse de a-l învinge pe Donald Trump în noiembrie 2020. Ea este persoana care trebuie să-i bată clar”, a spus el. „Nu iau o poziție publică, dar cred că este cea mai calificată pentru a fi președinte”.

„Dacă aveți cu adevărat principii în care credeți, atunci trebuie să luptați pentru ele, fie că câștigați sau pierdeți”, a adăugat el.

„Când m-am implicat în ceea ce eu numesc filantropia politică, acum 40 de ani, ideea societății deschise era în ascensiune, iar societățile închise se deschideau”, a spus Soros. „Acum, societățile deschise sunt în defensivă, iar dictaturile încep să se extindă”, consideră magnatul american care, pe lângă lobby, finanțează o serie de organizații neo-liberale.

„Sunt în favoarea impozitării celor bogați”, a mai spus Soros, „inclusiv cu o taxă pe avere”. Lucru care, spune el, se aliniază cu una dintre politicile centrale ale lui Warren, dar recunoaște în același timp că opinia lui „creează o problemă morală pentru mine”.

Magnatul american consideră și că Wall Street va avea o mică influență în acest ciclu electoral. „Există mai multe „străzi principale” în America decât Wall Street”, a spus el. „Deci nu cred că Wall Street, în afară de a fi o sursă de bani, va avea un rol în alegerea președintelui”.

În ceea ce privește China, Soros a declarat că îl consideră pe președintele chinez Xi Jinping „cea mai gravă amenințare pentru o societate deschisă”. „Este un sistem diferit. Este diametral opus față de al nostru”. Și a adăugat: „Nu sunt deloc anti-chinez. Sunt doar anti Xi Jinping”.

Deși presa progresită îl prezintă ca pe un bătrânel de 89 de ani, Soroș însuși spune că „istoria nu-și urmează propriul curs. Sunt angajat cu adevărat în a o face să meargă pe direcția corectă”.


Soros a  finanțat în ultimi ani organizații media precum Democracy Now! și Media Matters, grupuri pro-imigrație precum Centrul Național pentru Dreptul Imigrării și Institutul pentru Politici Migratorii, think-thank-uri precum Institutul Aspen și Centrul pentru Progresul American, organizații de strângere de fonduri precum MoveOn.org, care pun bazele protestelor anti-Trump și grupuri politice intervenționiste cum este Centrul Global pentru Responsabilitatea de a Proteja. El a donat deja câteva milioane democraților americani pentru campania din 2020.


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Dan Vizanty 29.10.2019 18:12
    Probabil ati pierdut in toata lumea domnule Soros, dar in Romania ati castigat...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu