Franța: Acțiune împotriva aluminiului din vaccinuri. Peste 1000 de persoane cer ministrului Sănătății să impună laboratoarelor RENUNȚAREA la adjuvanții pe bază de aluminiu

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În numele a peste 1.000 de persoane, avocata franceză Jacqueline Bergel a transmis o acțiune către Ministerul Sănătății în care solicită eliminarea adjuvanților pe bază de aluminiu din vaccinuri.  
 
Acest demers are loc pe fondul polemicilor iscate în Franța, ca de altfel și în România și Italia, unde statul impune vaccinarea obligatorie a copiilor. Autoritățile de la Paris au anunțat recent ca vor ca numărul de vaccinuri obligatorii pentru copii să crească de la trei, câte erau până acum, la unsprezece. 

Conform ziarului Le Monde,  scrisoarea de douăsprezece pagini ajunsă vineri, 4 august, pe masa Ministerului Sănătății, intitulată  „Cerere prealabilă," și semnată de avocata Jacqueline Bergel, reprezintă un prim act pe un nou front juridic deschis în controversa privind vaccinarea, și care urmărește de această dată  adjuvanții pe bază de aluminiu din vaccinuri.

Cotidianul francez amintește că, în februarie, avocata din Paris a obținut de la Consiliul de Stat  acordul ca cele trei vaccinuri obligatorii (împotriva difteriei, tetanosului și poliomielitei) să fie disponibile monovalente și să nu fie combinate cu altele, așa cum se întâmplă în mai toate cazurile. Demersul ei de la începutul anului, care s-a bazat pe o petiție ce a adunat în Franța peste un milion de semnături, a fost lansat în numele a 2.300 de persoane care, deși nu s-au declarat ostile vaccinării au solicitat statului dreptul de a alege să nu își vaccineze copiii în cazul unor boli pe care legea nu le impune.

De această dată, în numele unui grup de 1250 de părinți, „ingineri, manageri, dar și membri ai corpului medical”,  Bergel solicită ministrului Sănătății să folosească „puterile care i-au fost conferite de funcție „pentru a impune laboratoarelor să nu mai pună  adjuvant de aluminiu în vaccinurile obligatorii și în toate cele care ar putea deveni obligatorii”, pe considerentul că acestea au „efecte secundare grave, atât pentru copii foarte mici cât și pentru adulți", menționează avocata în scrisoare.

Această acțiune, care, „în nici un caz nu reprezintă o reconsiderare a vaccinării, intervine într-un climat de neîncredere tot mai mare în vaccinuri, in condițiile în care guvernul a anunțat planul de a crește de la trei la unsprezece vaccinurile obligatorii”, sublinază avocata franceză.

Agnès Buzyn, ministrul francez al Sănătății, și-a anunțat recent intenția de a face obligatorii alte 8 vaccinuri din 2018. Actualmente, copii francezi sunt obligați prin lege să facă doar trei vaccinuri - contra difteriei, tetanosului și poliomelitei. Reacțiile francezilor au fost vehemente, o bună parte declarându-se împotriva  acestor vaccinuri, notează Le Monde. 

Un recent sondaj de opinie a arătat că trei din zece francezi nu au încredere în vaccinuri, doar 52% dintre participanți fiind de părere că beneficiile vaccinării depășesc riscurile.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  3. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  4. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  5. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  6. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  7. Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

  8. Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

  9. Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

  10. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ