

În interviul acordat BBC, Ianukovici a vorbit despre evenimentele de-acum un an, care au dus la alungarea sa de la putere, dar a refuzat să comenteze dacă Crimeea aparține Ucrainei sau dacă Rusia poartă vreo responsabilitate pentru pierderile de vieți omenești din Piața Independenței.
Ianukovici, care s-a refugiat în Rusia pe 23 februarie 2014, cu ajutorul militarilor ruşi, și-a declarat recunoștința pentru că Putin a ordonat atunci oficialilor din securitate ca el să fie scos în siguranță din Ucraina, relatează The Telegraph.
"Faptul că Vladimir Putin a luat această decizie, la recomandarea forţelor sale speciale, a fost dreptul său şi treaba sa", a spus fostul preşedinte ucrainean.
"Bineînţeles că îi sunt recunoscător că a dat ordin să mi se asigure securitatea, ajutându-mă să plec şi salvându-mi viaţa", a adăugat Viktor Ianukovici.
Fostul lider de la Kiev a mai spuscă i-ar plăcea să se întoarcă în Ucraina.De asemenea, a dat vina pentru situaţia în care se găseşte Ucraina pe manifestanţii care au ocupat timp de mai multe luni Piaţa Independenţei (Maidan), centrul protestelor la adresa puterii sale.
Așa cum a mai facut-o în trecut, Ianukovici i-a acuzat pe adversarii săi că au recurs la "o lovitură de stat militară". "Au destrămat ţara. Au antrenat lumea întreagă în acest conflict", a spus el, amintind consecinţele internaţionale ale crizei ucrainene. ”Ceea ce se întâmplă astăzi este deja un fapt. Acum acolo este război. Vorbesc despre readucerea înapoi a Crimeii. Cum? Prin război? Avem nevoie de un alt război?”, a spus fostul președinte ucrainean.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.