

Germania contrazice Londra, care susținea în urmă cu o săptămână că atacul occidental din Siria nu contravine dreptului internațional. Juriștii Bundestag-ului, camera legislativă inferioară germană, afirmă, într-o expertiză publicată vineri, că loviturile aeriene occidentale întreprinse săptămâna trecută în Siria contravin dreptului internațional.
Aceștia spun că utilizarea forței militare împotriva unui stat, spre a sancționa încălcarea de acest stat a unei convenții internaționale, „reprezintă o atingere adusă interzicerii recurgerii la violență, prevăzută în dreptul internațional”, și amintesc că, în trecut, Consiliul de Securitate al ONU a respins, de asemenea, represaliile armate, calificându-le drept „incompatibile cu obiectivele și principiile Națiunilor Unite”, scrie Agerpres.
Experții germani se sprijină, între altele, pe o declarație a Adunării Generale a ONU, ce datează din 1970, în care este subliniată 'datoria statelor de a se abține, în relațiile lor internaționale, de a recurge la constrângere de ordin militar'.
Motivul legal invocat de Marea Britanie, care a participat la intervenție alături de SUA și Franța, nu este, de altminteri, „convingător”, indică documentul, la care AFP a avut acces.
Suntem îndreptățiți să ne întrebăm „dacă atacurile militare sunt cu adevărat adecvate pentru a împiedica alte suferințe” în Siria, mai spun ei.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.