Ultimul imperiu occidental ?
„Sa ratezi sa vezi padurea din cauza copacilor” este o metaforă adecvată, dacă aruncăm o privire la majoritatea comentariilor care descriu ultimii douăzeci de ani. Această perioadă s-a remarcat prin numărul de schimbări cu adevărat tectonice pe care le-a suferit sistemul internațional. Totul a început o data cu ceea ce cred eu ca este „Kristallnachtul dreptului internațional”, 30 august/ septembrie 1995, când Imperiul a atacat sârbii bosniaci, prin încălcarea directă și totală a tuturor principiilor fundamentale ale dreptului internațional. Apoi a existat 11 septembrie, ceea ce le-a dat neoconilor „dreptul” (sau așa au pretins ei) să amenințe, să atace, să bombardeze, să ucidă, să rănească, să răpească, să asasineze, să tortureze, să șantajeze și să maltrateze orice persoană, grup sau națiune de pe planetă, pur și simplu pentru că „suntem națiunea indispensabilă” și „fie sunteți cu teroriștii, fie sunteți cu noi”. În acești ani, am văzut Europa devenind o colonie americană de mana a treia, incapabilă să-si apere chiar si interesele geopolitice fundamentale europene, în timp ce SUA a devenit o colonie de mana a treia a Israelului, la fel de incapabilă să-si apere chiar și interesele geopolitice fundamentale ale SUA. Cel mai interesant este că, privind în urmă, în timp ce SUA și UE se prăbușeau sub greutatea propriilor greșeli, Rusia și China erau clar în ascensiune; Rusia mai ales în termeni militari (a se vedea aici și aici), iar China, în cea mai mare parte din punct de vedere economic. Cel mai important, Rusia și China au convenit treptat să devină simbionti, stare care susțin ca este o legatură mai puternică și mai semnificativă decât dacă aceste două țări ar fi unite printr-un fel de alianță formală: alianțele pot fi rupte (mai ales atunci când este implicată o națiune occidentală) , dar relațiile simbiotice durează de obicei pentru totdeauna (bine, nimic nu durează pentru totdeauna, desigur, dar când o viață este măsurată în zeci de ani, este echivalentul funcțional al „pentru totdeauna”, cel puțin în termeni analitici geo-strategici). Chinezii au dezvoltat acum o expresie oficială, specială și unică pentru a caracteriza această relație cu Rusia. Ei vorbesc despre un „parteneriat strategic și cuprinzător, de coordonare pentru noua eră.”
Acesta este cel mai rău coșmar al anglo-zioniștilor, iar pupilii lor din ziomedia merg pană departe pentru a ascunde faptul că Rusia și China sunt, în toate sensurile practice, aliați strategici. De asemenea, încearcă din răsputeri să convingă poporul rus că si China este o amenințare pentru Rusia (folosind argumente false, dar să trecem peste asta). Siretlicul nu va funcționa, în timp ce unii ruși se tem de China, Kremlinul cunoaște adevărul problemei și va continua să aprofundeze relația simbiotică a Rusiei cu China. Nu numai atat, acum se pare că Iranul este acceptat treptat in această alianță. Avem cea mai oficială confirmare posibilă a acestui fapt în cuvintele rostite de generalul Patrushev în Israel, după întâlnirea cu oficialii americani și israelieni: „Iranul a fost întotdeauna și va rămâne si in viitor, aliatul și partenerul nostru.”
Aș putea continua să enumăr diversele semne ale prăbușirii Imperiului AngloZionist, împreună cu semnele că o nouă ordine paralelă, internațională si mondială, este în plin proces de a fi construită, chiar în fața ochilor noștri. Am făcut asta de mai multe ori în trecut și nu o voi repeta din nou aici (cei interesați pot face clic aici și aici). Voi susține că anglo-zioniștii au ajuns într-o etapă finală de degradare, în care întrebarea „dacă” este înlocuită de întrebarea „când”. Dar și mai interesant ar fi să ne uităm la „ce”: ce înseamnă cu adevarat prăbușirea Imperiului AngloZionist ?
Rar văd această problemă discutată și, când este discutată, de obicei, este să oferim tot felul de asigurări că Imperiul nu se va prăbuși cu adevărat, că este prea puternic, prea bogat și prea mare pentru a eșua și că actualele crize politice din SUA și Europa vor duce, pur și simplu, la o transformare reactivă a Imperiului, odată ce problemele specifice care îl afectează vor fi rezolvate. Acest tip de prostii delirante este în totalitate neconform cu realitatea. Și realitatea a ceea ce se întâmplă în fața ochilor noștri este mult, mult mai dramatică și epocală decât rezolvarea câtorva probleme pe ici, pe colo și să continuăm cu plăcere ca in trecut.
Unul dintre factorii care ne determină să ne simțim încrezători este că am văzut că atât de multe alte imperii din istorie se prăbușesc, doar pentru a fi înlocuite destul de repede de altele, încât nici măcar nu ne putem imagina că ceea ce are loc acum, fenomenul actual, este mult mai dramatic: trecerea in irelevanță, treptată, a unei întregi civilizații !
Dar, mai întâi, să definim termenii noștri. Cu toate prostiile autoagresante predate în școlile occidentale, civilizația occidentală nu își are rădăcinile în Roma antică sau, cu atât mai puțin, în Grecia antică. Realitatea este că civilizația occidentală s-a născut din Evul Mediu în general și, mai ales, din secolul al XI-lea care, nu întâmplător, a văzut următoarea succesiune de mișcări ale Papalitatii:
1054: Roma se separă de restul lumii creștine prin așa-numita Mare Schismă
1075: Roma adoptă așa-numitul Diktat Papal
1095: Roma lansează Prima Cruciadă
Aceste trei evenimente strâns legate intre ele sunt de o importanță crucială pentru istoria Occidentului. Primul pas de care a avut nevoie Vestul a fost să se elibereze de influența și de autoritatea restului lumii creștine. Odată ce legăturile dintre Roma și lumea creștină au fost înlăturate, era logic ca Roma să decreteze că Papa are acum cele mai extravagante super-puteri, pe care niciun alt episcop nu a îndrăznit să le contempleze. În cele din urmă, această nouă autonomie și dorința de control absolut asupra planetei noastre, a dus la ceea ce ar putea fi numit „primul război imperialist european”: Prima Cruciadă.
Pentru a relata istoria succint: francii din secolul al 11-lea au fost adevărații progenitori ai Europei „occidentale” moderne, iar secolul al 11-lea a marcat primul „război străin” imperialist (pentru a folosi un termen modern). Numele Imperiului Francilor s-a schimbat de-a lungul secolelor, dar nu si natura lui, esența sau scopul său. Astăzi, adevărații moștenitori ai francilor sunt anglo-zioniștii (pentru o discuție cu adevărat * superioară * asupra rolului francilor în distrugerea adevăratei civilizații romane, străvechi, creștine, a Occidentului, vezi aici).
În următorii 900 de ani si ceva, multe imperii diferite au înlocuit papalitatea francă, iar majoritatea țărilor europene au avut „momentul lor de glorie”, cu colonii de peste mări și un tip de ideologie care, prin definiție și axiomatic, a fost declarată singura buna (sau chiar „Singura creștină”), în timp ce restul planetei trăia în condiții necivilizate și în general îngrozitoare, care nu puteau fi atenuate decât de către cei care au „crezut * întotdeauna * că ei, religia, cultura sau națiunea lor au un fel de rol mesianic în istorie (numiți-l „destin manifest” sau „povara omului alb” sau a fi un Kulturträger în căutarea unui Lebensraum mai bogat si binemeritat): vest-europenii.
Se pare că majoritatea națiunilor europene au încercat să fie un imperiu și au purtat războaie imperialiste. Chiar și astfel de mini-state moderne, precum Olanda, Portugalia sau Austria, au fost cândva temute puteri imperiale. Și de fiecare dată când un Imperiu European a căzut, a existat întotdeauna altul care să-i ia locul.
Dar astăzi?
Cine credeți că ar putea crea un imperiu suficient de puternic pentru a umple golul rezultat din prăbușirea Imperiului AngloZionist?
Răspunsul canonic este „China.” Și cred că este o prostie.
Imperiile nu pot face doar comerț. Comerțul singur nu este suficient pentru a mentine un imperiu viabil. Imperiile au nevoie și de forță militară, și nu doar de orice forță militară, ci de tipul de forță militara care face rezistența la imperiu zadarnică. Adevărul este că nici o țară modernă nu are, de departe, capabilitățile necesare pentru a înlocui SUA în rolul de Hegemon Mondial: nici măcar comasarea militarilor ruși și chinezi nu ar obține acest rezultat, deoarece aceste două țări nu au:
1) o rețea mondială de baze (pe care SUA le au, între 700-1000, în funcție de modul în care sunt numărate)
2) o capacitate strategică de proiecție a puterii, cu ajutorul trupelor aero-purtate sau transportate naval
3) o rețea de așa-numiți „aliați” (marionete coloniale, în adevăratul sens al cuvantului), care pot ajuta la desfășurarea de forțe militare
Dar, și mai crucial este urmatorul fapt: China și Rusia nu au nici o dorință de a deveni din nou un imperiu. Aceste două țări au înțeles în cele din urmă adevărul etern, acela că imperiile sunt ca niște paraziți care se hrănesc cu corpul care îi găzduiește. Da, nu numai că toate imperiile sunt întotdeauna și în mod inerent malefice, dar se poate argumenta că primele victime ale imperialismului sunt întotdeauna națiunile care „găzduiesc imperiul”, ca să zic așa. Desigur, chinezii și rușii își doresc ca țările lor să fie cu adevărat libere, puternice și suverane și ambele tari înțeleg că acest lucru este posibil numai atunci când dețin o armată care poate descuraja un atac, dar nici China, nici Rusia, nu au nici un interes în a fi polițistii planetei sau in impunerea unor schimbări de regim în alte țări. Tot ceea ce doresc ele este să fie în siguranță fata de SUA, asta-i tot.
Această nouă realitate este deosebit de vizibilă în Orientul Mijlociu, unde țări precum Statele Unite, Israelul sau Arabia Saudită (aceasta este așa-numita „Axă a binelui”), pot în prezent să desfasoare doar o fortă militară capabilă să masacreze civili sau să distrugă infrastructura unei țări, dar care nu poate fi utilizată eficient împotriva celor două puteri regionale reale, posesoare ale unor armate moderne: Iranul și Turcia.
Însă cel mai revelator test de turnesol a fost încercarea SUA de a intimida Venezuela ca să devină din nou un stat vasal. In ciuda amenințărilor cu foc și pucioasă provenite din DC, întregul plan (planuri) Bolton pentru Venezuela a / au dus la un eșec cu adevărat jenant: dacă singura „ Hiperputere ” de pe planetă nu poate nici măcar să invingă o țară extrem de slăbită, chiar în curtea sa din spatele casei, o țară aflată într-o criză majoră, atunci într-adevăr, armata americană ar trebui să se limiteze la invadarea unor țări mici precum Monaco, Micronezia sau poate Vaticanul (presupunând că garda elvețiană nu va dori să riposteze cu foc armat militarilor reprezentand „națiunea indispensabilă”). Cert este că un număr tot mai mare de țări „mediocre”, de dimensiuni medii, achiziționează acum, treptat, mijloacele de a rezista unui atac venit din partea SUA.
Deci, dacă semnele timpului sunt scrise pe fruntea Imperiului AngloZionist și dacă nici o țară nu poate înlocui SUA, ca hegemon mondial imperial, ce semnificatie au toate acestea ?
Semnificatia este următoarea: 1000 de ani de imperialism european se apropie de sfarsit !
De această dată, nici Spania, nici Marea Britanie, nici Austria nu vor lua locul SUA și nu vor încerca să devină un hegemon mondial. De fapt, nu există nici o singură națiune europeană care să aibă o armată cat de cat capabilă să angajeze genul de operațiuni de „pacificare a coloniilor”, necesară pentru a menține coloniile într-o stare adecvată de disperare și teroare. Francezii au avut ultima lor aventură în Algeria, Marea Britanie în Falklands, Spania nu poate nici măcar să-si recupereze Gibraltarul, iar Olanda nu are nici o marină reală, de care să merite să se vorbească. În ceea ce privește țările din Europa Centrală, acestea au nasul prea maron, sunt prea ocupate cu pupatul ochiului maro al imperiului actual, pentru a se gândi să devină chiar ele un imperiu (bine, cu excepția Poloniei, desigur, care visează la un fel de imperiu polonez între Marea Baltică și Marea Neagră; au visat la imperiu de secole și vor visa în continuare la asta, pentru multe secole următoare ...).
Comparați acum militarii europeni cu genul de forțe armate pe care le puteți găsi în America Latină sau în Asia? Există un asemenea complex de superioritate în majoritatea tarilor Anglosului, încât nu reușesc deloc să realizeze că țările de talie medie și chiar mică pot dezvolta armate suficient de puternice pentru a face imposibilă o invazie propriu-zisă a Statelor Unite sau, cel puțin, pot face orice ocupație prohibitiv de scumpă, în termeni de vieți omenești și bani (vezi aici, aici și aici). Această nouă realitate face ca o campanie militară tipică, de atacuri cu rachete / atacuri aeriene americane, să fie destul de inutilă: vor distruge o mulțime de clădiri și poduri, vor transforma posturile TV locale („sursele de propagandă” in terminologia imperială) în grămezi uriașe de moloz fumegand și de cadavre, vor ucide o mulțime de inocenți, dar asta nu va duce la nici o schimbare de regim. Ce este frapant este că, dacă acceptăm că războiul este continuarea politicii prin alte mijloace, trebuie să recunoaștem și faptul că, după această definiție, forțele armate americane sunt total inutile, deoarece nu pot ajuta SUA să-si atingă obiectivele politice semnificative.
Adevărul este că, din punct de vedere militar și economic, „Vestul” a pierdut deja. Faptul că cei care înțeleg nu vorbesc despre asta, iar cei care vorbesc despre asta (negând, desigur) nu au nici o înțelegere a ceea ce se intamplă, nu are nici o relevanță.
Teoretic, ne-am putea imagina că un oarecare lider puternic va ajunge la putere în SUA (celelalte țări occidentale sunt absolut irelevante), îi va zdrobi pe neoconi, la fel cum Putin i-a zdrobit în Rusia, și va preveni prăbușirea brutală și bruscă a Imperiului, dar asa ceva nu are cum sa se întâmple. Dacă există un lucru pe care ultimele decenii l-au dovedit, fără nici o urma de îndoială, este că sistemul imperial este în totalitate incapabil să se reformeze, în ciuda unor personaje precum Ralph Nader, Dennis Kucinich, Ross Perrot, Ron Paul, Mike Gravel sau chiar Obama și Trump - toți bărbați politici care au promis o schimbare semnificativă și care au fost împiedicați cu succes de catre sistem ca să realizeze orice lucru semnificativ. Astfel, sistemul este încă 100% eficient, cel puțin în SUA: le-a luat neoconilor mai puțin de 30 de zile pentru a-l zdrobi pe Trump și a zdrobi toate promisiunile sale de schimbare, iar acum a ajuns chiar și Tulsi Gabbard să se încline și să se îndrepte spre cerintele absolute ale Neoconilor in ceea ce priveste miturile și ortodoxia politică obligatorie .
Deci, ce este probabil să se întâmple în continuare?
Spus pe sleau, Asia va înlocui Lumea Occidentală. Dar - în mod crucial - de data aceasta nici un imperiu nu se va ridica în locul celui anglo-zionist. În schimb, o coaliție laxă și informală a majorității țărilor asiatice, va oferi un model economic și civilizațional alternativ, care va fi imens de atractiv pentru restul planetei. În ceea ce privește Imperiul, acesta se va desființa la modul cel mai real și va dispare încet în irelevanță. Atât americanii din SUA, cât și europenii vor trebui, pentru prima dată în istoria lor, să se comporte ca niște oameni civilizați, ceea ce înseamnă că „modelul lor de dezvoltare” tradițional, (devastarea întregii planete și jefuirea totală a tuturor), va trebui să fie înlocuit cu un model economic în care, acești americani și europeni, vor trebui să lucreze la fel ca toți ceilalți, pentru a acumula bogății. Această idee va îngrozi la modul absolut actualele elite imperiale, dar pun pariu că va fi binevenită de către majoritatea oamenilor de pe planetă, mai ales când acest „nou” model (pentru ei) va produce mai multă pace și prosperitate decât precedentul!
Într-adevăr, dacă Neoconii nu vor arunca în aer întreaga planetă, printr-un holocaust nuclear, SUA și Europa vor supraviețui, dar numai după o perioadă dureroasă de tranziție, care ar putea dura un deceniu sau chiar mai mult. Unul dintre factorii care vor complica imens trecerea de la Imperiu la țară „normală” va fi influența profundă pe care cei 1000 de ani de imperialism au avut-o asupra culturilor occidentale, în special în total megalomanele State Unite (vezi „Imperiul ca mod de viață ” al profesorului John Marciano, care este o serie de prelegeri ce abordează acest subiect extraordinar si pe care o recomand cu mare caldură!): o mie de ani de spălare a creierului nu sunt atât de ușor de depășit, mai ales la nivelul subconștientului (presupozitiilor).
În cele din urmă, reacția destul de urâtă la multiculturalismul impus de elitele conducătoare occidentale nu este mai puțin patologică decât acest multiculturalism coroziv, în primul rând. Mă refer la noile teorii care „revizuiesc” al doilea război mondial și găsesc inspirație în toate lucrurile facute de cel de-al treilea Reich, incluzând in principal o renaștere a teoriilor rasiste / rasialiste. Acest lucru este deosebit de ridicol (și ofensator) atunci când vine de la niste oameni care încearcă să-si însușească atitudini creștine, dar care, în loc de rugăciuni pe buze, vorbesc doar de prostii asemănătoare cu 1488. Toți acești oameni reprezintă cu exactitate genul de „opoziție” cu care neoconii preferă să se confrunte și pe care ei întotdeauna (și mă refer cu adevărat la * întotdeauna *) ajung să ii învingă. Această opoziție (pretinsă) (idioți utili, într-adevăr) va rămâne puternică atâta timp cât va rămâne bine finanțată (ceea ce si este în prezent). Dar de îndată ce actuala megalomanie ("Suntem Rasa Albă! Am construit Atena și Roma! Suntem Evropa !!!") se va încheia cu o inevitabilă prabusire in tărană, oamenii vor reveni la mai multă sănătate mintală și vor realiza că niciun tap ispășitor extern nu este responsabil pentru starea actuală a Occidentului. Tristul adevăr este că Occidentul și-a făcut toate acestea cu propria mană (în special din cauza aroganței și a mândriei !), iar valurile actuale de imigranți nu sunt altceva decât 1000 de ani de karmă cu adevărat proastă, care se întoarce acolo de unde a originat. Nu vreau să sugerez că oamenii obisnuiti din Occident sunt responsabili individual de ceea ce se întâmplă acum. Dar spun că toți oamenii din Occident trăiesc acum cu consecințele a 1000 de ani de imperialism fără restricții. Va fi greu, foarte greu, să-si schimbe modul de a gandi, dar deoarece aceasta este și singura opțiune viabilă, asa se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu.
Dar, totuși - există speranță. Dacă Neoconii nu aruncă în aer planeta, iar dacă omenirii i se acordă suficient timp pentru a-și studia istoria și pentru a înțelege unde a luat-o greșit pe arătură, atunci poate, doar poate, există speranță.
Cred că noi cu toții putem găsi mângâiere în faptul că, oricât de urât, de prost și de rău ar fi Imperiul AngloZionist, nici un alt imperiu nu va veni vreodată să îl înlocuiască.
Cu alte cuvinte, va trebui să supraviețuim actualului imperiu (ceea ce nu este în niciun caz sigur!). Atunci cel puțin putem aștepta cu nerăbdare o planetă fără imperii supravietuitoare, doar cu țări suverane.
Susțin că acesta este un viitor pentru care merită să luptăm.
The Saker
http://thesaker.is/the-last-western-empire/
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
„Sa ratezi sa vezi padurea din cauza copacilor” este o metaforă adecvată, dacă aruncăm o privire la majoritatea comentariilor care descriu ultimii douăzeci de ani. Această perioadă s-a remarcat prin numărul de schimbări cu adevărat tectonice pe care le-a suferit sistemul internațional. Totul a început o data cu ceea ce cred eu ca este „Kristallnachtul dreptului internațional”, 30 august/ septembrie 1995, când Imperiul a atacat sârbii bosniaci, prin încălcarea directă și totală a tuturor principiilor fundamentale ale dreptului internațional. Apoi a existat 11 septembrie, ceea ce le-a dat neoconilor „dreptul” (sau așa au pretins ei) să amenințe, să atace, să bombardeze, să ucidă, să rănească, să răpească, să asasineze, să tortureze, să șantajeze și să maltrateze orice persoană, grup sau națiune de pe planetă, pur și simplu pentru că „suntem națiunea indispensabilă” și „fie sunteți cu teroriștii, fie sunteți cu noi”. În acești ani, am văzut Europa devenind o colonie americană de mana a treia, incapabilă să-si apere chiar si interesele geopolitice fundamentale europene, în timp ce SUA a devenit o colonie de mana a treia a Israelului, la fel de incapabilă să-si apere chiar și interesele geopolitice fundamentale ale SUA. Cel mai interesant este că, privind în urmă, în timp ce SUA și UE se prăbușeau sub greutatea propriilor greșeli, Rusia și China erau clar în ascensiune; Rusia mai ales în termeni militari (a se vedea aici și aici), iar China, în cea mai mare parte din punct de vedere economic. Cel mai important, Rusia și China au convenit treptat să devină simbionti, stare care susțin ca este o legatură mai puternică și mai semnificativă decât dacă aceste două țări ar fi unite printr-un fel de alianță formală: alianțele pot fi rupte (mai ales atunci când este implicată o națiune occidentală) , dar relațiile simbiotice durează de obicei pentru totdeauna (bine, nimic nu durează pentru totdeauna, desigur, dar când o viață este măsurată în zeci de ani, este echivalentul funcțional al „pentru totdeauna”, cel puțin în termeni analitici geo-strategici). Chinezii au dezvoltat acum o expresie oficială, specială și unică pentru a caracteriza această relație cu Rusia. Ei vorbesc despre un „parteneriat strategic și cuprinzător, de coordonare pentru noua eră.”
Acesta este cel mai rău coșmar al anglo-zioniștilor, iar pupilii lor din ziomedia merg pană departe pentru a ascunde faptul că Rusia și China sunt, în toate sensurile practice, aliați strategici. De asemenea, încearcă din răsputeri să convingă poporul rus că si China este o amenințare pentru Rusia (folosind argumente false, dar să trecem peste asta). Siretlicul nu va funcționa, în timp ce unii ruși se tem de China, Kremlinul cunoaște adevărul problemei și va continua să aprofundeze relația simbiotică a Rusiei cu China. Nu numai atat, acum se pare că Iranul este acceptat treptat in această alianță. Avem cea mai oficială confirmare posibilă a acestui fapt în cuvintele rostite de generalul Patrushev în Israel, după întâlnirea cu oficialii americani și israelieni: „Iranul a fost întotdeauna și va rămâne si in viitor, aliatul și partenerul nostru.”
Aș putea continua să enumăr diversele semne ale prăbușirii Imperiului AngloZionist, împreună cu semnele că o nouă ordine paralelă, internațională si mondială, este în plin proces de a fi construită, chiar în fața ochilor noștri. Am făcut asta de mai multe ori în trecut și nu o voi repeta din nou aici (cei interesați pot face clic aici și aici). Voi susține că anglo-zioniștii au ajuns într-o etapă finală de degradare, în care întrebarea „dacă” este înlocuită de întrebarea „când”. Dar și mai interesant ar fi să ne uităm la „ce”: ce înseamnă cu adevarat prăbușirea Imperiului AngloZionist ?
Rar văd această problemă discutată și, când este discutată, de obicei, este să oferim tot felul de asigurări că Imperiul nu se va prăbuși cu adevărat, că este prea puternic, prea bogat și prea mare pentru a eșua și că actualele crize politice din SUA și Europa vor duce, pur și simplu, la o transformare reactivă a Imperiului, odată ce problemele specifice care îl afectează vor fi rezolvate. Acest tip de prostii delirante este în totalitate neconform cu realitatea. Și realitatea a ceea ce se întâmplă în fața ochilor noștri este mult, mult mai dramatică și epocală decât rezolvarea câtorva probleme pe ici, pe colo și să continuăm cu plăcere ca in trecut.
Unul dintre factorii care ne determină să ne simțim încrezători este că am văzut că atât de multe alte imperii din istorie se prăbușesc, doar pentru a fi înlocuite destul de repede de altele, încât nici măcar nu ne putem imagina că ceea ce are loc acum, fenomenul actual, este mult mai dramatic: trecerea in irelevanță, treptată, a unei întregi civilizații !
Dar, mai întâi, să definim termenii noștri. Cu toate prostiile autoagresante predate în școlile occidentale, civilizația occidentală nu își are rădăcinile în Roma antică sau, cu atât mai puțin, în Grecia antică. Realitatea este că civilizația occidentală s-a născut din Evul Mediu în general și, mai ales, din secolul al XI-lea care, nu întâmplător, a văzut următoarea succesiune de mișcări ale Papalitatii:
1054: Roma se separă de restul lumii creștine prin așa-numita Mare Schismă
1075: Roma adoptă așa-numitul Diktat Papal
1095: Roma lansează Prima Cruciadă
Aceste trei evenimente strâns legate intre ele sunt de o importanță crucială pentru istoria Occidentului. Primul pas de care a avut nevoie Vestul a fost să se elibereze de influența și de autoritatea restului lumii creștine. Odată ce legăturile dintre Roma și lumea creștină au fost înlăturate, era logic ca Roma să decreteze că Papa are acum cele mai extravagante super-puteri, pe care niciun alt episcop nu a îndrăznit să le contempleze. În cele din urmă, această nouă autonomie și dorința de control absolut asupra planetei noastre, a dus la ceea ce ar putea fi numit „primul război imperialist european”: Prima Cruciadă.
Pentru a relata istoria succint: francii din secolul al 11-lea au fost adevărații progenitori ai Europei „occidentale” moderne, iar secolul al 11-lea a marcat primul „război străin” imperialist (pentru a folosi un termen modern). Numele Imperiului Francilor s-a schimbat de-a lungul secolelor, dar nu si natura lui, esența sau scopul său. Astăzi, adevărații moștenitori ai francilor sunt anglo-zioniștii (pentru o discuție cu adevărat * superioară * asupra rolului francilor în distrugerea adevăratei civilizații romane, străvechi, creștine, a Occidentului, vezi aici).
În următorii 900 de ani si ceva, multe imperii diferite au înlocuit papalitatea francă, iar majoritatea țărilor europene au avut „momentul lor de glorie”, cu colonii de peste mări și un tip de ideologie care, prin definiție și axiomatic, a fost declarată singura buna (sau chiar „Singura creștină”), în timp ce restul planetei trăia în condiții necivilizate și în general îngrozitoare, care nu puteau fi atenuate decât de către cei care au „crezut * întotdeauna * că ei, religia, cultura sau națiunea lor au un fel de rol mesianic în istorie (numiți-l „destin manifest” sau „povara omului alb” sau a fi un Kulturträger în căutarea unui Lebensraum mai bogat si binemeritat): vest-europenii.
Se pare că majoritatea națiunilor europene au încercat să fie un imperiu și au purtat războaie imperialiste. Chiar și astfel de mini-state moderne, precum Olanda, Portugalia sau Austria, au fost cândva temute puteri imperiale. Și de fiecare dată când un Imperiu European a căzut, a existat întotdeauna altul care să-i ia locul.
Dar astăzi?
Cine credeți că ar putea crea un imperiu suficient de puternic pentru a umple golul rezultat din prăbușirea Imperiului AngloZionist?
Răspunsul canonic este „China.” Și cred că este o prostie.
Imperiile nu pot face doar comerț. Comerțul singur nu este suficient pentru a mentine un imperiu viabil. Imperiile au nevoie și de forță militară, și nu doar de orice forță militară, ci de tipul de forță militara care face rezistența la imperiu zadarnică. Adevărul este că nici o țară modernă nu are, de departe, capabilitățile necesare pentru a înlocui SUA în rolul de Hegemon Mondial: nici măcar comasarea militarilor ruși și chinezi nu ar obține acest rezultat, deoarece aceste două țări nu au:
1) o rețea mondială de baze (pe care SUA le au, între 700-1000, în funcție de modul în care sunt numărate)
2) o capacitate strategică de proiecție a puterii, cu ajutorul trupelor aero-purtate sau transportate naval
3) o rețea de așa-numiți „aliați” (marionete coloniale, în adevăratul sens al cuvantului), care pot ajuta la desfășurarea de forțe militare
Dar, și mai crucial este urmatorul fapt: China și Rusia nu au nici o dorință de a deveni din nou un imperiu. Aceste două țări au înțeles în cele din urmă adevărul etern, acela că imperiile sunt ca niște paraziți care se hrănesc cu corpul care îi găzduiește. Da, nu numai că toate imperiile sunt întotdeauna și în mod inerent malefice, dar se poate argumenta că primele victime ale imperialismului sunt întotdeauna națiunile care „găzduiesc imperiul”, ca să zic așa. Desigur, chinezii și rușii își doresc ca țările lor să fie cu adevărat libere, puternice și suverane și ambele tari înțeleg că acest lucru este posibil numai atunci când dețin o armată care poate descuraja un atac, dar nici China, nici Rusia, nu au nici un interes în a fi polițistii planetei sau in impunerea unor schimbări de regim în alte țări. Tot ceea ce doresc ele este să fie în siguranță fata de SUA, asta-i tot.
Această nouă realitate este deosebit de vizibilă în Orientul Mijlociu, unde țări precum Statele Unite, Israelul sau Arabia Saudită (aceasta este așa-numita „Axă a binelui”), pot în prezent să desfasoare doar o fortă militară capabilă să masacreze civili sau să distrugă infrastructura unei țări, dar care nu poate fi utilizată eficient împotriva celor două puteri regionale reale, posesoare ale unor armate moderne: Iranul și Turcia.
Însă cel mai revelator test de turnesol a fost încercarea SUA de a intimida Venezuela ca să devină din nou un stat vasal. In ciuda amenințărilor cu foc și pucioasă provenite din DC, întregul plan (planuri) Bolton pentru Venezuela a / au dus la un eșec cu adevărat jenant: dacă singura „ Hiperputere ” de pe planetă nu poate nici măcar să invingă o țară extrem de slăbită, chiar în curtea sa din spatele casei, o țară aflată într-o criză majoră, atunci într-adevăr, armata americană ar trebui să se limiteze la invadarea unor țări mici precum Monaco, Micronezia sau poate Vaticanul (presupunând că garda elvețiană nu va dori să riposteze cu foc armat militarilor reprezentand „națiunea indispensabilă”). Cert este că un număr tot mai mare de țări „mediocre”, de dimensiuni medii, achiziționează acum, treptat, mijloacele de a rezista unui atac venit din partea SUA.
Deci, dacă semnele timpului sunt scrise pe fruntea Imperiului AngloZionist și dacă nici o țară nu poate înlocui SUA, ca hegemon mondial imperial, ce semnificatie au toate acestea ?
Semnificatia este următoarea: 1000 de ani de imperialism european se apropie de sfarsit !
De această dată, nici Spania, nici Marea Britanie, nici Austria nu vor lua locul SUA și nu vor încerca să devină un hegemon mondial. De fapt, nu există nici o singură națiune europeană care să aibă o armată cat de cat capabilă să angajeze genul de operațiuni de „pacificare a coloniilor”, necesară pentru a menține coloniile într-o stare adecvată de disperare și teroare. Francezii au avut ultima lor aventură în Algeria, Marea Britanie în Falklands, Spania nu poate nici măcar să-si recupereze Gibraltarul, iar Olanda nu are nici o marină reală, de care să merite să se vorbească. În ceea ce privește țările din Europa Centrală, acestea au nasul prea maron, sunt prea ocupate cu pupatul ochiului maro al imperiului actual, pentru a se gândi să devină chiar ele un imperiu (bine, cu excepția Poloniei, desigur, care visează la un fel de imperiu polonez între Marea Baltică și Marea Neagră; au visat la imperiu de secole și vor visa în continuare la asta, pentru multe secole următoare ...).
Comparați acum militarii europeni cu genul de forțe armate pe care le puteți găsi în America Latină sau în Asia? Există un asemenea complex de superioritate în majoritatea tarilor Anglosului, încât nu reușesc deloc să realizeze că țările de talie medie și chiar mică pot dezvolta armate suficient de puternice pentru a face imposibilă o invazie propriu-zisă a Statelor Unite sau, cel puțin, pot face orice ocupație prohibitiv de scumpă, în termeni de vieți omenești și bani (vezi aici, aici și aici). Această nouă realitate face ca o campanie militară tipică, de atacuri cu rachete / atacuri aeriene americane, să fie destul de inutilă: vor distruge o mulțime de clădiri și poduri, vor transforma posturile TV locale („sursele de propagandă” in terminologia imperială) în grămezi uriașe de moloz fumegand și de cadavre, vor ucide o mulțime de inocenți, dar asta nu va duce la nici o schimbare de regim. Ce este frapant este că, dacă acceptăm că războiul este continuarea politicii prin alte mijloace, trebuie să recunoaștem și faptul că, după această definiție, forțele armate americane sunt total inutile, deoarece nu pot ajuta SUA să-si atingă obiectivele politice semnificative.
Adevărul este că, din punct de vedere militar și economic, „Vestul” a pierdut deja. Faptul că cei care înțeleg nu vorbesc despre asta, iar cei care vorbesc despre asta (negând, desigur) nu au nici o înțelegere a ceea ce se intamplă, nu are nici o relevanță.
Teoretic, ne-am putea imagina că un oarecare lider puternic va ajunge la putere în SUA (celelalte țări occidentale sunt absolut irelevante), îi va zdrobi pe neoconi, la fel cum Putin i-a zdrobit în Rusia, și va preveni prăbușirea brutală și bruscă a Imperiului, dar asa ceva nu are cum sa se întâmple. Dacă există un lucru pe care ultimele decenii l-au dovedit, fără nici o urma de îndoială, este că sistemul imperial este în totalitate incapabil să se reformeze, în ciuda unor personaje precum Ralph Nader, Dennis Kucinich, Ross Perrot, Ron Paul, Mike Gravel sau chiar Obama și Trump - toți bărbați politici care au promis o schimbare semnificativă și care au fost împiedicați cu succes de catre sistem ca să realizeze orice lucru semnificativ. Astfel, sistemul este încă 100% eficient, cel puțin în SUA: le-a luat neoconilor mai puțin de 30 de zile pentru a-l zdrobi pe Trump și a zdrobi toate promisiunile sale de schimbare, iar acum a ajuns chiar și Tulsi Gabbard să se încline și să se îndrepte spre cerintele absolute ale Neoconilor in ceea ce priveste miturile și ortodoxia politică obligatorie .
Deci, ce este probabil să se întâmple în continuare?
Spus pe sleau, Asia va înlocui Lumea Occidentală. Dar - în mod crucial - de data aceasta nici un imperiu nu se va ridica în locul celui anglo-zionist. În schimb, o coaliție laxă și informală a majorității țărilor asiatice, va oferi un model economic și civilizațional alternativ, care va fi imens de atractiv pentru restul planetei. În ceea ce privește Imperiul, acesta se va desființa la modul cel mai real și va dispare încet în irelevanță. Atât americanii din SUA, cât și europenii vor trebui, pentru prima dată în istoria lor, să se comporte ca niște oameni civilizați, ceea ce înseamnă că „modelul lor de dezvoltare” tradițional, (devastarea întregii planete și jefuirea totală a tuturor), va trebui să fie înlocuit cu un model economic în care, acești americani și europeni, vor trebui să lucreze la fel ca toți ceilalți, pentru a acumula bogății. Această idee va îngrozi la modul absolut actualele elite imperiale, dar pun pariu că va fi binevenită de către majoritatea oamenilor de pe planetă, mai ales când acest „nou” model (pentru ei) va produce mai multă pace și prosperitate decât precedentul!
Într-adevăr, dacă Neoconii nu vor arunca în aer întreaga planetă, printr-un holocaust nuclear, SUA și Europa vor supraviețui, dar numai după o perioadă dureroasă de tranziție, care ar putea dura un deceniu sau chiar mai mult. Unul dintre factorii care vor complica imens trecerea de la Imperiu la țară „normală” va fi influența profundă pe care cei 1000 de ani de imperialism au avut-o asupra culturilor occidentale, în special în total megalomanele State Unite (vezi „Imperiul ca mod de viață ” al profesorului John Marciano, care este o serie de prelegeri ce abordează acest subiect extraordinar si pe care o recomand cu mare caldură!): o mie de ani de spălare a creierului nu sunt atât de ușor de depășit, mai ales la nivelul subconștientului (presupozitiilor).
În cele din urmă, reacția destul de urâtă la multiculturalismul impus de elitele conducătoare occidentale nu este mai puțin patologică decât acest multiculturalism coroziv, în primul rând. Mă refer la noile teorii care „revizuiesc” al doilea război mondial și găsesc inspirație în toate lucrurile facute de cel de-al treilea Reich, incluzând in principal o renaștere a teoriilor rasiste / rasialiste. Acest lucru este deosebit de ridicol (și ofensator) atunci când vine de la niste oameni care încearcă să-si însușească atitudini creștine, dar care, în loc de rugăciuni pe buze, vorbesc doar de prostii asemănătoare cu 1488. Toți acești oameni reprezintă cu exactitate genul de „opoziție” cu care neoconii preferă să se confrunte și pe care ei întotdeauna (și mă refer cu adevărat la * întotdeauna *) ajung să ii învingă. Această opoziție (pretinsă) (idioți utili, într-adevăr) va rămâne puternică atâta timp cât va rămâne bine finanțată (ceea ce si este în prezent). Dar de îndată ce actuala megalomanie ("Suntem Rasa Albă! Am construit Atena și Roma! Suntem Evropa !!!") se va încheia cu o inevitabilă prabusire in tărană, oamenii vor reveni la mai multă sănătate mintală și vor realiza că niciun tap ispășitor extern nu este responsabil pentru starea actuală a Occidentului. Tristul adevăr este că Occidentul și-a făcut toate acestea cu propria mană (în special din cauza aroganței și a mândriei !), iar valurile actuale de imigranți nu sunt altceva decât 1000 de ani de karmă cu adevărat proastă, care se întoarce acolo de unde a originat. Nu vreau să sugerez că oamenii obisnuiti din Occident sunt responsabili individual de ceea ce se întâmplă acum. Dar spun că toți oamenii din Occident trăiesc acum cu consecințele a 1000 de ani de imperialism fără restricții. Va fi greu, foarte greu, să-si schimbe modul de a gandi, dar deoarece aceasta este și singura opțiune viabilă, asa se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu.
Dar, totuși - există speranță. Dacă Neoconii nu aruncă în aer planeta, iar dacă omenirii i se acordă suficient timp pentru a-și studia istoria și pentru a înțelege unde a luat-o greșit pe arătură, atunci poate, doar poate, există speranță.
Cred că noi cu toții putem găsi mângâiere în faptul că, oricât de urât, de prost și de rău ar fi Imperiul AngloZionist, nici un alt imperiu nu va veni vreodată să îl înlocuiască.
Cu alte cuvinte, va trebui să supraviețuim actualului imperiu (ceea ce nu este în niciun caz sigur!). Atunci cel puțin putem aștepta cu nerăbdare o planetă fără imperii supravietuitoare, doar cu țări suverane.
Susțin că acesta este un viitor pentru care merită să luptăm.
The Saker
http://thesaker.is/the-last-western-empire/