Duminică s-au pus bazele NOII IUGOSLAVII, plus Albania: „Mini Schengenul” din Balcani, alternativa la UE

De Andrei Nicolae  /  

FOTO: TanJug

FOTO: TanJug

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Duminică, în timp ce România era cu ochii la rezultatele alegerilor prezidențiale, la doi pași de noi se deschidea ceea ce ar putea fi începutul unei noi ere în Europa de Est, și în Balcani în special.

După o întâlnire de două zile, la Ohrid în Macedonia de Nord, liderii Serbiei, ai țării gazdă și ai Albaniei au semnat un acord pentru crearea unui „Mini Schengen” în Balcani, ai cărei membri vor fi, momentan, cele trei țări.


Practic, noul acord dintre cele trei țări va duce la libera circulație a cetățenilor și a mărfurilor între aceste state. Totul va trebui implementat până în 2021.

De-asemenea,  conform premierului macedonean Zaev, scopul final al acestei inițiative este recunoașterea reciprocă a tuturor documentelor emise în țările membre: de la diplomele școlare și universitare, până la certificate și avize emise de agențiile din statele respective.

„Azi vorbim despre un vis, Balcanii secolului XXI. Vom îmbunătăți condițiile de trai, vom ajuta tinerii să-și dorească să rămână aici și vom facilita atragerea investitorilor străini. Balcanii vor fi un loc diferit, mai bun”, a spus Zaev în timp ce i-a invitat și pe ceilalți

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, s-a declarat mândru de semnarea acestui document. „E o inițiativă foarte importantă pentru Serbia. Sunt mândru că într-o perioadă scurtă de timp ne-am pus de acord asupra unui document care va însemna foarte multe pentru cetățenii noștri”, a declarat el.

Cu toate că semnatarii au invitat și celelalte țări din Balcani, inclusiv Bosnia-Herțegovina sau Muntenegru să intre în acest „Mini Schengen”, Vucici a atras atenția că nu este vorba de o nouă Iugoslavie, deși două dintre țările fondatoare au făcut parte din acest stat.

„Mulți oameni nu înțeleg despre ce e vorba astăzi, văd că Edi Rama este sub o presiune imensă. Nu mai sunt „Iugoslavii”, dar doar o calitate mai bună a vieții pentru cetățeni”, a adăugat liderul Serbiei.

La rândul său, premierul albanez Edi Rama a declarat că ideea nu este de a diviza Balcanii de West, ci de a „unifica” întreaga zonă, ce este deja foarte fragmentată.

„Declarația noastră, acordul semnat de noi reprezintă o dorință internă, nu de a patrona pe cineva în exterior”, a precizat el.

Președintele Consiliului de Miniștri ai Bosniei Herțegovian, Denis Zvizdici, prezentat la întâlnire, a spus că țara sa își va preciza punctul de vedere asupra acestei inițiative foarte curând. Aceeași poziție a avut-o și ministrul Economiei din Muntenegru, Dragica Sekulici.

Pe lângă libertatea de circulație a bunurilor și a cetățenilor, inițiativa prevede programe de schimb între studenți, introducerea unui pachet unic de acte necesare pentru tranzitul economic între cele trei, cooperarea în combaterea traficului de persoane și a migrației la granițe, amendamente legislative pentru armonizarea actelor normative ce reglementează circulația banilor și a capitalului.

Inițiativa a prins avânt după ce UE a anunțat că procesul de integrare al Macedoniei de Nord și Albaniei va întârzia.

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • andrei123 11.11.2019 15:48
    Lipsește să invite Grecia Bulgaria și România și avem mini imperiul bizantin
  1. Cine este ”izolaționistul”? George Simion, întâlniri la nivel înalt la Roma, cu Giorgia Meloni și Matteo Salvini: ”Avem prieteni, avem aliați, dar cel mai important e că îl avem pe Dumnezeu!”

  2. CĂLIN GEORGESCU LA MARIUS TUCĂ - VIDEO ÎN DIRECT: Împreună cu George Simion facem o echipă fermă. Vom readuce bucuria în sufletele românilor. România este cea mai importantă țară din lume. Despre asta este vorba

  3. Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

  4. Ultima luptă

  5. Daniel Siegfriedshon: Oficina antinațională Antena 3 a Sistemului, specializată în industria dezinformării cu doi oameni de bază - Gâdea și Pieleanu

  6. Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

  7. Mădălin Pribu: VOI VOTA CU MÂNIE ÎMPOTRIVA CRIMINALILOR DIN PANDEMIE

  8. Psih. Laurențiu Niculescu: Nicușor Dan - Fața decăderii democratice din România. Profilul psihologic al candidatului de paie

  9. PFIZERGATE: Instanța supremă a UE a anulat mușamalizarea Afacerii Vaccinurilor. Comisia Europeană a ascuns de New York Times ILEGAL schimbul de SMS-uri între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, șeful Pfizer

  10. Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

23:30

Mădălin Pribu: VOI VOTA CU MÂNIE ÎMPOTRIVA CRIMINALILOR DIN PANDEMIE

23:00

Cine este ”izolaționistul”? George Simion, întâlniri la nivel înalt la Roma, cu Giorgia Meloni și Matteo Salvini: ”Avem prieteni, avem aliați, dar cel mai important e că îl avem pe Dumnezeu!”

22:10

34 de ani de când Părintele Justin Pârvu a pus temeliile Mănăstirii Petru Vodă. La Mulți Ani! Cum a fost arestat Marele Duhovnic pe 14 Mai 1948, ”Noaptea Sfântului Bartolomeu pentru România, cea mai odioasă și cea mai criminală noapte”

21:08

CĂLIN GEORGESCU LA MARIUS TUCĂ - VIDEO ÎN DIRECT: Împreună cu George Simion facem o echipă fermă. Vom readuce bucuria în sufletele românilor. România este cea mai importantă țară din lume. Despre asta este vorba

20:17

Daniel Siegfriedshon: Oficina antinațională Antena 3 a Sistemului, specializată în industria dezinformării cu doi oameni de bază - Gâdea și Pieleanu

20:00

Cuviosul Justin Pârvu cel Mare despre canonizarea mucenicilor din temnițele comuniste. SOLUȚIA GRĂITOARE. 14 mai - Ziua Sfinților Martiri și Mărturisitori Români Ortodocși din Secolul XX

19:15

Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

18:59

Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

18:45

Prof. Constantin Barbu: IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a publicat o opera monumentală în 100 de volume ”1700 de ani de la Sinodul din Niceea din anul 325. Marcus metropolitanus Tomensis, participant la Sinodul de la Niceea“

18:00

Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă

15:55

Luminița Arhire: O ALEGERE RESPONSABILĂ

15:46

Alis Popa: Noi, suveraniștii, știm foarte bine ce ne dorim