

Donald Trump a devenit bunic pentru a zecea oară, a anunțat luni seară unul dintre fiii președintelui american, Eric Trump, a cărui soție a născut o fetiță, informează Agerpres.
„Eu și soția mea, Lara Trump, suntem încântați să o primim în această lume pe Carolina Dorothy Trump. Te iubim deja!”, este mesajul publicat pe Twitter de Eric Trump, al doilea fiu al liderului de la Casa Albă.
Președintele american, la cei 73 de ani ai săi, are cinci copii și zece nepoți, dintre care cel mai recent este chiar nou-născutul. Primii doi copii din prima sa căsătorie, Donald Junior și Ivanka, au deja cinci, respectiv trei copii, iar Eric și Lara, părinții nou-născutului, mai au încă un fiu.
După ce Donald Trump a devenit președinte în ianuarie 2017, Eric Trump, împreună cu fratele mai mare, Donald Jr., a ajuns să conducă The Trump Organization, societatea care administrează investițiile familiei Trump în Statele Unite și în lume.
Lara Trump, în vârstă de 36 de ani, fostă jurnalistă, administrează împreună cu soțul ei Fundația Eric Trump, care finanțează în principal spitale pentru copii.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.