Doctorul francez Didier Raoult:„Evoluția COVID-19 ia forma unui clopot comun, specifică bolilor virale. Tot delirul din jurul pericolului așa zis monstruos al acestei boli este nerezonabil”

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Renumitul medic francez Didier Raoult, care a spus încă din luna martie că virusul Covid-19 se poate trata cu hidroxiclorochină, susține că evoluția pandemiei provocată de COVID-19 ia forma unui clopot, situație asemănătoare cu orice boală virală.De asemenea, specialistul în boli infecțioase tropicale emergente, șef al Institutului Universitar Medical din Marsilia, neagă posibilitatea apariției unui al doilea val al pandemiei, așa cum s-a întâmplat în urmă cu un secol, în cazul gripei spaniole.
 
„Evoluția epidemiei, așa cum am început să vedem, ia forma unui clopot comun, specifică evoluțiilor bolilor virale. Aceasta este ceea ce vedem aici în Marsilia. Am putea crede că această boală s-ar comporta diferit, dar în final nu este așa", spune profesorul Didier Raoult, în videoclipul său săptămânal publicat pe canalul de  YouTube al institutului IHU Méditerranée-Infection. Acest „clopot” care apare pe graficele expuse de profesorul Raoult arată un vârf, o stagnare, apoi o scădere a contaminării.

Profesorul Didier Raoult ia ca exemplu mai multe studii care arată acest fenomen, inclusiv unul din Singapore, care prezice că epidemia din Franța ar trebui să se oprească în mai. „Limita predicțiilor este întotdeauna cea mai dificil de determinat”, nuanțează în același timp renumitul medic.
 
De asemenea, profesorul Raoult ia exemplul unui studiu privind situația Islandei. El spune că aceasta este țara în care proporția populației testate este cea mai mare din lume.  Și, ca și înainte, curba de contaminare Covid-19 formează un clopot.

„Povestea acestui recul nu știu de unde vine. Nu știm cum evoluează bolile respiratorii virale. Viitorul este întotdeauna imprevizibil, dar se pare că mereu apare o formă banală. Vedem că ne apropiem de sfârșitul crizei cu locurile de la terapie intensivă care se golesc și mortalitatea care scade. Toate acestea dispar. Nimeni nu știe dacă va reapărea, dacă anul viitor, va exista sau nu un nou episod”, afirmă Raoult.

Renumitul medic continuă să  îmăartă lumea științifică în două, din cauza recomandărilor sale privind hidroxiclorochina pentru tratarea Covid-19. Ultima sa opinie controversată vizează punerea sub semnul întrebării a gravității bolii cauzate de coronavirus.

„Tot delirul din jurul pericolului așa zis monstruos al acestei boli este, de asemenea, nerezonabil”, a spus profesorul într-un videoclip de zece minute publicat marți pe canalul său de Youtube „Este vorba despre persoane care au fost deja în vârstă, care au prezentat o mulțime de patologii: hipertensiune arterială, diabet. Dar, în final, nu prezintă un exces de mortalitate excepțională. Este grav la subiecții care sunt deja expuși la risc , de aceea trebuie să încercați să detectați cât mai curând posibil, înainte de a avea insuficiență respiratorie”, explică profesorul francez.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%