Fie că este vorba despre viața personală, viața cetății sau viața publică, una dintre cele mai toxice atitudini pe care le putem avea față de un seamăn este adulația oferită fără rezerve. Înălțarea pe socluri duce la inflamarea ego-urilor până la un nivel care frizează maladivul.

De-a lungul istoriei, omenirea a înregistrat nenumărate cazuri în care admirația indusă față de un om a dus la crearea de monștri.
De la Nero la Zelensky, nimic nu s-a schimbat.

Prea puține au fost cazurile în care admirația oferită de mase sau facțiuni nu s-a soldat cu un eșec pentru adulatorii care au ajuns într-un final la concluzia că nimeni nu e fără de păcat și nimeni nu e perfect și că nici subiectul adorație lor nu face excepție.

Să nu fiu înțeleasă greșit, este perfect normal să avem sentimente de respect și admirație, însă când acestea ajung să ne împiedice să fim obiectivi în evaluarea comportamentului, faptelor și vorbelor celor pe care ii simțim demni de admirația noastră, totul degenerează.

Oamenii adulați de mulțumi ajung victimele propriului ego, chiar dacă nu sunt proști.
Cumva, puterea avută și exercitată asupra celor mai mulți sau mai puțini dă dependență. Toți am auzit sintagma "beția puterii" și toți știm ce înseamnă ea. Pierderea "uzului rațiunii" este unul dintre primele semne care vestesc inevitabila cădere a unui lider.

Și cum nu pot exista lideri fără suport popular, de îndată ce conducătorul își pierde susținerea populară internă, leadership-ul lui se duce pe Apă-Sâmbetei.

Deși susținerea externă a unui lider politic nu poate fi ignorată, de vreme ce mașinațiunile politice externe au reverberații profunde și în politica internă a unui stat, acestea pot fi contracarate de o construcție socială și administrativă sănătoasă. Chiar si într-una bolnavă, roasă de corupție, aceste imixtiuni externe nu pot dura la nesfârșit, pentru că, odată atins nivelul maxim de suportabilitate, societate este mai mult decât pregătită să reacționeze, să sancționeze și să se curețe singură de buruienile care îi sugrumă drepturile esențiale la pace, viață decentă și alegere.

Și din acest punct de vedere, Ucraina nu va face excepție.

Exacerbarea calităților de lider (și nu numai) ale actualului conducător al statului ucrainean dă bine, momentan, doar pe plan internațional. Și oricât de mult armament și ajutoare i-ar fi oferite astăzi, poporul extenuat de efortul de război, de distrugeri, de mașinațiuni politice, se va întoarce împotriva celui care, în loc de pace pentru propria țară, caută doar să-și întărească puterea locală și imaginea de supraom și erou planetar.

Iar odată rupt lanțul de iubire dintre poporul ucrainean și vremelnicul său lider, lanțul de iubire politică al Vestului se va rupe mult mai repede decât a fost construit, readucându-l pe Zelensky la statutul său inițial - acela de actor mediocru, căruia i-a fost oferit un rol prea mare pentru înzestrarea și calitățile lui.

Și acest lucru este valabil și pentru liderii vestici, pentru că nici ei nu pot exista fără susținerea popoarelor lor, care devin din ce în ce mai nemulțumite de implicarea lor într-un război care nu le aparține și ale cărui costuri sunt obligate să le plătească,"by default", pentru că nimeni nu i-a întrebat dacă vor să sărăcescă de dragul intereselor SUA și al dorinței lor de expansiune economică și militară, încălcând tratate încheiate de decenii.

Și cum până una-alta, guvernul de la Londra nu mai are resurse pentru Ucraina, iar Putin face publică intenția de a majora prețul gazelor, Ucraina va fi în continuare tăvălită bine exact pe spezele celor care au crezut că îl pot băga în corzi extrem de ușor pe Putin.