În timpul și după cel de-al doilea război mondial, SUA au împânzit lumea cu bazele lor militare manifestându-și în acest mod pretențiile de putere imperială mondială. Scopul: controlul economiei mondiale și a piețelor financiare și preluarea resurselor naturale (resurse primare și ne-regenerabile).
Diverse analize vorbesc despre controlul Americii asupra a aproape 200 de state; în realitate, după cum vedem și în acest moment, controlul american prin combinarea pârghiilor sistemului militar cu ale celui financiar, impune tuturor statelor unele dintre politicile sale – vezi sancțiunile pentru diverse motive fără acoperire. Inclusiv Chinei și Rusiei, care nu au încă definitivate mecanismele financiare și monetare independente de cele impuse de mafia financiar-bancară globalistă lumii prin brațul său înarmat, SUA. O asemenea combinare a celor trei direcții de forță ale politicii imperialiste americane o putem vedea în combinarea sancțiunilor și acțiuni de intimidare militară asupra Iranului; în așa-zisul război comercial cu China și prezența militară în Marea Chinei de Sud; în combinarea sancțiunilor/războiului comercial cu Rusia și China și cele circa 500 de baze militare americane, care le încercuiesc pe cele două, în sprijinirea insurgenților islamiști în foste republici sovietice și a islamiștilor uiguri din China, sau în acțiunile de destabilizare internă prin finanțarea și instrumentalizarea revoltei stradale și apoi prin amenințarea cu alte sancțiuni.
Direcțiile principale pe care se manifestă distorsiunile și dezastrele induse de bazele militare americane în statele gazdă și la nivel mondial
1. Poluarea morală în societate și în politică rezultat al statutului de colonie a statelor care le găzduiesc: corupție generalizată, lovituri de stat sângeroase împotriva voinței populare exprimate în aleși care încearcă eliberarea de sub bocancul american, regimuri oligarhice, dictatură, teroare, represiune, criminalitate, dezvoltarea endemică a rețelelor de traficanți, suprimarea fizică a opozanților, războaie în interiorul sau în vecinătatea acestor state. Cel mai bun exemplu în acest sens este cel al statelor central și sud-americane, Orientului Mijlociu, mai nou, Africa.
2. Poluarea morală din cauza imensei piețe de prostituție, alcool și droguri susținută de rețelele de trafic afiliate acestor baze și protejate de acestea, despre care vom vorbi în continuare, cu accent pe prostituție și traficul de carne vie.
3. Poluarea gravă a mediului, terenurile acestor baze și împrejurimile lor fiind puternic contaminate de materialele depozitate acolo (combustibili, explozivi, muniție activă, deșeurile muniției folosite, diverse substanțe chimice, materiale radioactive etc.) necesare activităților specifice din bază și din operațiunile desfășurate în afara ei. O evaluare făcută la nivelul anului 2005 (între timp au apărut baze noi în Orientul Apropiat și nu numai) estima la 2.202,735 de hectare suprafața tuturor bazelor americane din SUA și din afara lor, ceea ce făcea Pentagonul unul dintre cei mai mari deținători de terenuri la nivel mondial. Acesta este în mare și suprafața uneori deteriorată iremediabil de armata americană. Un articol recent din The Guardian, mai 2019 – vorbește despre gravele probleme de sănătate provocate de astfel de baze chiar în interiorul SUA - A trail of toxicity: the US military bases making people sick. Un alt articol din mai 2019, apărut în THE ASAHI SHIMBUN vobește depre gravele probleme de la bazele americane din Japonia. Conform lui THE ECOLOGIST, armata americană poluează mai mult decât 140 de state luate împreună.
4. Poluarea economiei, transformată într-o tehnologie de spoliere, exploatare sălbatică, servire a intereselor companiilor americane și ale aliaților, având ca rezultate sărăcie, malnutrițe, boli grave, șomaj ridicat, deplasări de populații, înapoiere.
Baze militare americane pe teritoriul unui stat înseamnă statut de colonie. În lume sunt, după diverse evaluări, între 750 și 1000 de baze americane și instalații militare de diverse dimensiuni, oficiale, sau secrete, în între 70 și 180 de state, însumând între 200.000 și 250.000 de militari. În același timp, alte 11 state au împreună 70 de baze militare în afara teritoriului lor. Rusia, cu între 26 și 40 de baze în 9 state, în principal în foste republici sovietice în Siria și Vietnam, este urmată de UK, Franța și Turcia cu de la 4 la 10 baze fiecare: India, China, Japonia, Coreea de Sud, Germania, Italia și Olanda cu între 1 și 3 baze.
Povestea tristă a morții Mariei Laol și prietenelor sale
Evenimente neprevăzute au dus la descoperirea de trupe americane dislocate în alte state fără ca despre această prezență să se știe chiar la nivelul Congresului american. După o lovitură de stat reușită de un ofițer pregătit de americani, relațiile militare dintre SUA și Mali sunt suspendate. În mod normal, niciun militar american nu mai are ce căuta pe teritoriul acestui stat. Și totuși:
Era 5.09 dimineața când un Toyota Land Cruiser a sărit de pe un pod din țara vest-africană Mali. Timp de două secunde, SUV-ul a zburat prin aer răsucindu-se cu 180 și căzând de la 70 de picioare în râul Niger.
Trei dintre morți erau membri de comando americani. Șoferul, un căpitan poreclit „Whiskey Dan” era liderul unei echipe secrete niciodată descrisă în media și rar menționată chiar și în publicațiile guvernamentale. Unul dintre pasageri era dintr-o unitate și mai secretă, a cărei activitate este adesea integrată în Joint Special Operations Command (JSOC), care desfășoară misiuni clandestine de omorâre și capturare în afara SUA. Trei nu erau personal militar și nici americani. Erau femei marocane descrise eventual ca chelnerițe sau „prostituate”.
Cele șase morți au fost finalul unui periplu de o noapte întreagă prin barurile din Bamako, capitala Mali, în conformitate cu un raport desecretizat al investigatorilor penali din armata SUA. De la cină și băuturi la un restaurant denumit Blah-Blah, alte băuturi la La Terrasse apoi altele la Club XS și băuturile de final la Club Plaza, a fost un înot zgomotos în vodcă fără măsură. Și de vodcă și Red Bull. Și vodcă și suc de portocale. Și de vodcă cu vanilie și rodie. Și Chivas Regal. Și Jack Daniels. Și bere Corona. Și bere Castel. Și să nu uităm B-52, o băutură făcută în general din Kahlúa, Grand Marnier și Bailey’s Irish Cream. Numai la Club Plaza, nota de plată a fost echivalentul a 350 de dolari SUA.
La aproximativ 5 dimineața, în 20 aprilie, cei șase s-au înghesuit în acel Land Cruiser, cu căpitanul Dan Utley la volan către o nouă locațiue „fierbinte”: Bamako By Night. Opt minute mai târziu, Utley a sunat o femeie pe care a întrebat-o dacă e supărată. I-a spus că se va întoarce și o va lua, dar ea i-a spus să nu se obosească. Utley i-a dat telefonul Mariei Laol, una dintre marocance. „Nu fi supărată. Ne vom întoarce să te luăm” i-a spus aceasta femeii de la celălalt capăt al firului, care a mai auzit țipete și apoi tăcere.
Relatarea de mai sus, adusă la lumină după multe lupte cu autoritățile duse de autorul articolului, Nick Turse, este exemplară pentru tema propusă din mai multe puncte de vedere: imposibilitatea evaluării precise a prezenței americane în lume, dar și amploarea ei, militarii americani executând misiuni chiar și acolo unde, oficial, ei nu există; legătura dintre prezența americană consumul de băuturi, de droguri, prostituție și agresiuni sexuale; ascunderea acestei realități.
Pe măsură ce operațiunile militare americane s-au în înmulțit în Africa, ajungând la un record de 674 misiuni în 2014, rapoarte despre consumul excesiv de alcool, sex cu prostituate, consum de droguri, agresiuni sexuale și ale forme de violență ale personalului AFRICOM s-au înmulțit și ele, chiar dacă multe au fost ascunse pentru săptămâni sau luni și chiar pentru ani.
Practic, prezența bazelor amercane reprezintă semnul supunerii respectivului stat și nu numai o piedica împotriva asanării morale a societății pe toate palierele ei, ci chiar cangrenizarea, metastazarea acesteia. Membrii lor, ca și tot restul personalului american dislocat în alte state, nu se supun legilor locale, ci celor americane - vă amintiți cazurile de la noi, între care cel al lui Teo Peter. Inversul însă nu este valabil. FBI-ul pe față, CIA-ul pe ascuns, extrag cetățenii altor state pentru a-i judeca în America.Orice cetățean al lumii poate fi judecat de instanțele americane. Și chiar orice stat. Ceea ce este departe de a fi o dovadă de prieten democrat și întru democrație, a SUA.
(Va urma)
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Visele Europei de Est s-au împlinit: Aproape toate țările europene mici, inclusiv România, au devenit membre cu drepturi depline ale UE și NATO - politologul Irina Alksnis analizează în exclusivitate pentru Sputnik care pot fi urmările acestui fapt.
Editorial de Irina Alksnis
Președintele României, Klaus Iohannis, arde de dorința de a mări contingentul militar american din țara sa: „Am arătat disponibilitatea României de a găzdui contingente mai mari americane… Vrem să avem mai mulți militari, de exemplu, în Brigada Multinațională, ... în Poliția Aeriană”, a declarat deschis liderul român la încheierea întrevederii cu Donald Trump.
În comunitatea experților din Rusia, astfel de noutăți provoacă diferite comentarii: de la, cel puțin ironice, până la unele destul de veninoase. Sunt discutate (și condamnate) tendințele proamericane în sânul elitelor est-europene, care seamănă mai curând a servilism și lingușeală.
Totodată, anume aspectul militar al cooperării cu SUA impresionează în mod deosebit, deoarece:
a) „amenințarea rusească” reprezintă fantezia preferată a vecinilor de Vest ai Rusiei;
b) chiar dacă amenințarea ar fi oricât de puțin reală, cele câteva sute de soldați americani de pe teritoriul lor nu dispun de un potențial de apărare măcar cât de cât important;
c) fără a prezenta pentru Rusia un interes ca obiect al agresiunii și ocupației, Europa de Est, amplasând pe teritoriul său obiective militare ale NATO, își transformă astfel teritoriile într-o țintă pentru RVSN (Forțele strategice de rachete) ale Federației Ruse.
Și toate acestea pe banii proprii.
Spre deosebire de Europa de Vest, europenii din Est își majorează cu mai mult entuziasm și disciplină cheltuielile pentru apărare până la 2% din PIB, la cererea NATO. Apropo, România s-a bucurat de o laudă aparte a președintelui SUA pentru zelul de care a dat dovadă în această chestiune.
În general, cum să nu-ți vină să râzi de marionetele naive ale Washingtonului care se străduie din răsputeri să-i intre în voie suveranului de peste ocean, ba chiar în perioada în care acesta și-a pierdut statutul de supraputere.
Totodată, ar fi o mare greșeală să subapreciem această strategie a est-europenilor, deoarece ea este departe de a fi una naivă, așa cum li se pare multora. Mai mult ca atât: în perioada de față ea este cea mai de perspectivă pentru ei: nu garantează succesul, însă oferă anumite șanse pentru a-l obține. Ce-i drept, strategia a nu are nici o legătură cu teama de Rusia.
Europa de Est, ca un cap de pod pentru Washington
Pentru a înțelege sensul evenimentelor care au loc, trebuie să facem o retrospectivă a parcursului Europei de Est din ultimele decenii.
Destrămarea blocului socialist și căderea URSS a deschis pentru cele mai vestice (din punct de vedere geografic) republici sovietice și pentru țările membre ale Pactului de la Varșovia calea spre realizarea visului de a se integra în „familia popoarelor occidentale”.
Aceasta a fost perioada sfârșitului istoriei: de maximă prosperitate și dominare necondiționată a Occidentului, a iluziilor naive ale neofiților est-europeni și a speranțelor frumoase precum că deja așa va fi pentru totdeauna.
Și iată că visele Europei de Est s-au împlinit: aproape toate țările europene tinere, inclusiv România, au devenit membre cu drepturi depline ale UE și NATO.
Adevărat că, în cele din urmă, a devenit clar că pentru europenitate trebuie să plătești scump.
Bruxelles-ul s-a dovedit a fi un stăpân sever care ascunde, sub mănușa de catifea, un pumn de fier. Est-europenii au rămas fără o mare parte din industrie. Ca urmare: șomajul, pauperizarea populației și exodul în masă al acesteia în țările mai dezvoltate din Europa Occidentală.
Chiar și Polonia, care a avut mai mult noroc decât altele, beneficiind de o situație privilegiată în acest sistem, s-a confruntat din plin, de exemplu, cu problema emigrării forței de muncă.
În cele din urmă, a devenit evident că în spatele ideologiei frumoase a Europei unite și a Occidentului unitar se ascunde o realitate cu mult mai neplăcută și care te aduce cu picioarele pe pământ: Europa de Est este considerată a fi ceva de categoria a doua și o sursă pentru țările-lider. Și astfel va rămâne pentru totdeauna.
Și nu poți nici să crâcnești pentru că sistemul birocratic al Bruxelles-ului este dur. Chiar și Marea Britanie, în cazul Brexit-ului, a fost până într-atât încolțită încât aceasta nu mai știe încotro s-o apuce. Dar ce să mai vorbim de România, Bulgaria sau Lituania? În caz de ceva, ele, în general, vor fi făcute una cu pământul.
Nici de Washington nu prea avem ce spune. Acesta este departe, peste ocean și s-a obișnuit să dea, pur și simplu, indicații, contând pe îndeplinirea imediată a acestora.
Iar o alternativă nu există. O regiune întreagă alunecă pe făgașul care i-a fost predestinat, finalul fiind evident: vor bea paharul până la fund, vor stoarce, în favoarea liderilor, toate resursele rămase și vor lăsa locul pustiu.
Însă, în acest sistem extrem de crud și dur pentru Europa de Est a apărut o rază de lumină.
Clătinarea în ultimii ani a lumii unipolare a dus la agravarea contradicțiilor dintre vechea Europă și SUA. Neînțelegerile devin tot mai multe, iar conflictele tot mai dure. Unitatea transatlantică se destramă. Centrele de comandă europene și cele americane care până acum acționau mai mult sau mai puțin sincronizat, au început a concura între ele.
Această situație oferă o șansă – și o libertate de manevră un pic mai mare – pentru țările vasale ale Europei de Est.
Este absolut logic faptul că ele - și România, și Țările Baltice, și Polonia – și-au pus miza pe SUA. UE are o prea mare putere asupra lor: și politică, și, ceea ce este și mai important – economică. Ceea ce înseamnă că este nevoie de o contrabalanță.
Însă prin ce ar putea Europa de Est să intereseze Washingtonul? Doar prin colaborarea în domeniul militar. Mai mult ea nu are nimic ce să-i ofere.
Anume acest lucru se și întâmplă. Capitalele est-europene majorează cheltuielile pentru apărare până la cele 2% care li se cer și își manifestă în fel și chip predispunerea de a-și aprofunda și extinde colaborarea cu Pentagonul și NATO. Atât Bruxelles-ul, cât și Berlinul, și Parisul, nu pot obiecta.
Iar pentru Washington, care își pierde pozițiile pe continent, aceste țări devin un bun cap de pod. Nu atât împotriva Rusiei, cât împotriva Europei Occidentale care, cu pași rapizi, iese de sub controlul SUA.
Confruntarea dintre marile puteri ale Occidentului riscă să devină una la scară largă și foarte dură. În situația creată, micile țări est-europene aflate între aceste puteri obțin șansa de a-și îmbunătăți pozițiile și de a-și negocia măcar cât de cât niște bonusuri suplimentare – atât dintr-o parte, cât și din cealaltă.
Aceste șanse nu sunt prea mari. Însă, în orice caz, sunt mai mari decât erau mai înainte.
https://ro.sputnik.md/columnists/20190829/27396898/europa-de-est-trump-romania-iohannis.html
! IN TIMP CE OAMENII SUNT ATENTI LA CAZUL CARACAL , JIGODIILE DE LA GUVERN BAGA LEGEA VACCINARII OBLIGATORII !:
https://www.national.ro/news/legea-vaccinarii-obligatorii-bagata-in-prioritate-legislativa-667687.html/#comment-52706
De anul viitor, niciun copil nu va mai fi primit în școală dacă nu a efectuat vaccinurile obligatorii. Guvernul a decis la Legea privind vaccinarea persoanelor din România să intre în prioritățile legislative ale apropiatei sesiuni parlamentare.
Stim cape 21 august Parchetul General anunta vizita fulger a unei delegații de înalți oficiali militari americani pentru discuții cu șefii parchetului militar...
Din moment ce DIICOT stie exact ce s-a intamplat acolo si NU declanseaza cautari pe retelele de trafic din Europa , atunci UNDE au ajuns de fapt Alexandra si/sau Luiza ??