

Unui număr de 20 de muzicieni sirieni, care formează Corul Bizantin al Catedralei ortodoxe "Sfântul Ignatie" din Damasc, le-a fost refuzată viza de intrare în Franța, unde trebuiau să ajungă pentru un festiva de muzică relgioasă, informează Lonews.ro.
Artiștii, care au vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, urmau să susțină trei concerte la Strasbourg, ca parte festivalului "Zilele Sacre".
Cântăreții bisericești au călătorit cu autobuzul de la Damasc la Beirut, în Liban, pentru a-și depune actele. Chiar dacă aveau o garanție din partea primarului orașului Strasbourg, care finanțează festivalul, membrii corului "Sfântul Ignatie" au fost refuzați. Argumentul oficialităților franceze a fost că membrii corului reprezintă "cazuri nesigure".
"Este uluitor! Sunt șocat, uimit că putem refuza vizele unor oamenii care vin să cânte despre credința lor în bisericile noastre, chiar dacă tinem mari discursuri despre gazduirea a 24.000 de imigranți", a spus organizatorul festivalului, citat de AFP.
Acum câteva zile, președintele Franței, Francois Hollande, a anunțat că țara e gata să primească 24.000 de refugiați, în următorii doi ani.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.