Deputatul PNL Daniel Gheorghe: România trebuie să ia măsuri asupra abuzurilor din Ucraina privind drepturile minorităților. Tratatul semnat în 1997 cu Ucraina este complet caduc

De Vlad Pârău  /  

Foto: Wikipedia / Regiunea Cernăuți

Foto: Wikipedia / Regiunea Cernăuți

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Deputatul liberal Daniel Gheorghe a declarat marți în Parlamentul României că țara noastră ar trebui să facă „demersuri politico-diplomatice internaționale de mare anvergură” pentru a-și proteja etnicii români din părțile Bucovinei, Basarabiei și Maramureșului istoric, actualmente cetățeni ai Ucrainei, de politica deznaționalizării forțate pe care autoritățile de la Kiev o impun, prin sistarea până în anul 2023 a învățământului în limba maternă pentru minoritățile naționale. Prin aceste gesturi, Ucraina încalcă acordurile internaționale și bilaterale pe care și le-a asumat, sfidând și faptul că statele vecine oferă drepturi depline minorității ucrainene de pe teritoriul lor, România fiind un exemplu în această privință. De aceea, deputatul Daniel Gheorghe consideră „complet caduc” Tratatul de Bază semnat în 1997 de România cu Ucraina și cere președintelui și premierului să îl denunțe.

„Ucraina își bate joc de drepturile fundamentale ale comunității românești!

Știm foarte bine faptul că există o lege a educației în Ucraina care suprimă dreptul la învățământ în limba minorităților. Motivarea pentru această lege a fost aceea cu privire la războiul din estul Ucrainei și la o potențială subminare a statalității ucrainene de către marea massă de vorbitori de limba rusă din estul Ucrainei. Dar, în realitate, această lege dorește asimilarea etnică a tuturor comunităților minoritare de pe teritoriul Ucrainei, indiferent că vorbim de români, indiferent că vorbim de unguri, de polonezi, de slovaci sau de alte comunități care trăiesc astăzi pe teritoriul Ucrainei. Nu întâmplător Ministrul Învățământului de la Kiev a anunțat că pentru anul 2023 toate școlile cu predare în limbile minorităților, inclusiv cele care aparțin statelor membre ale Comunității Europene vor fi închise. De asemenea, școlile românești, care deja sunt într-un proces accelerat de închidere, de limitare, de micșorare și de marginalizare, vor fi închise, iar predarea pentru copiii reprezentanților comunității românești din Ucraina, de peste jumătate de milion de oameni, care trăiește în regiunea Cernăuți, în Bucovina, în Herța, în Nordul Basarabiei, în Sudul Basarabiei, în Nordul Maramureșului, pentru toți acești oameni, care sunt autohtoni acolo și care au rămas prinși în spatele ocupației sovietice, limba română va deveni aproape prohibită, iar copiii acestor oameni nu vor mai avea dreptul să învețe în limba lor. 

Este un act grav, un abuz, o bătaie de joc pe care statul ucrainean o face cu privire la niște drepturi fundamentale pe care minoritatea ucraineană le are în România și niște drepturi fundamentale pentru care statul ucrainean a semnat o serie de acorduri internaționale, și care sunt parte din legislația internațională cu privire la protecția drepturilor minorităților, și care nu reprezintă nimic nou, ci sunt doar un lucru de bun simț, respectul dreptului minorității de a putea învăța în propria limbă maternă și de a-și cultiva tradițiile, obiceiurile și de a-și perpetua identitatea sa. 

De aceea, cred că, în acest moment, tratatul pe care România l-a semnat în 1997 cu Ucraina este complet caduc. Cred că domnul președinte Klaus Iohannis și doamna prim-ministru Viorica Dăncilă au nu doar obligația de a se delimita definitiv și de a denunța acest tratat pe care Ucraina îl încalcă în mod constant la adresa României în mod abuziv și fără nici cea mai mică urmă de respect, ci și aceea de a sista orice tip de asistență și orice tip de susținere pentru statul ucrainean în ceea ce privește procesul de integrare europeană a Ucrainei. 

Atâta timp cât Ucraina își bate joc de românii din propriul lor teritoriu, de românii care trăiesc acolo în Bucovina, în Sudul Basarabiei, în Nordul Maramureșului, în Herța și care trăiesc pe pământurile lor din moși-strămoși, de pe vremea Moldovei lui Ștefan cel Mare și de pe vremea dacilor, atâta timp noi nu avem nici un motiv să susținem statul ucrainean, să acordăm niciun fel de sprijin și ajutor proiectelor acestei țări vecine. 

De aceea cred că România trebuie să ia toate măsurile pentru a atrage atenția pe plan internațional asupra abuzurilor care se produc în Ucraina și asupra acestor măsuri represive, măsuri șovine și măsuri contrare legislației internaționale cu privire la drepturile minorităților, pe care guvernul și parlamentul din Ucraina le-au luat în ultima perioadă și care vin pur și simplu să încarce niște drepturi fundamentale, niște drepturi legitime ale minorităților etnice, drepturi care sunt prevăzute oriunde în Europa. 

România să ia atitudine și să nu mai permită aceste grave încălcări ale drepturilor omului pe care le face Ucraina în ultima perioadă! Așadar, cred că, atât la nivel de Guvern, cât și de Președinție, trebuie ca autoritățile române să se sesizeze și să întreprindă toate măsurile la nivel internațional, diplomatic, bilateral și politic, care să oprească acest proces de deznaționalizare și ucrainaizare a românilor din actualul teritoriu al Ucrainei!”, a declarat marți parlamentarul Daniel Gheorghe (PNL) de la tribuna Camerei Deputaților. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  9. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  10. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

Ultima oră

17:09

George Simion: Domnule Hurezeanu, de ce nu sunteți corect?

16:30

Cu cine să voteze o mamă româncă la alegerile din 18 mai 2025. Recomandarea ChatGPT și un video de la Cristela Georgescu

15:55

Av. Silvia Uscov: George Simion - un Președinte pentru Țara mea

15:54

Pisicii, Nicușor și Simion, la Antena 3. Bancul Zilei

15:16

George Simion, pe prima pagină a ziarului Politico: ”Pune nervii pe jar la Bruxelles” | Fotografia Zilei

15:00

Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

14:37

George Simion: Duminică va câștiga România, nu curcubeul francez

13:59

George Simion la Bruxelles: Discuții cu lideri europeni și cu românii stabiliți în Belgia. Ce scrie presa belgiană despre liderul AUR

13:15

COMUNICAT de presă AUR: TVR lucrează pentru candidatul sistemului. Cerem Televiziunii de stat să revină la formatul inițial propus pentru o dezbatere echitabilă între cei doi candidați

13:00

Adrian Onciu: ULTIMELE ZBATERI

12:30

Negocieri ruso-ucrainene: Trump anunță că ar putea călători vineri în Turcia ”dacă ar fi oportun”

11:40

George Simion și Karol Nawrocki, susținuți de liderii europeni conservatori

11:31

Lucian Ciuchiță: Imperiul Nonvalorii Contraatacă

11:30

Călin Georgescu, mesaj de susținere puternică pentru George Simion și îndemn categoric la vot: Avem de ales între credință și necredință! Nicușor Dan este de o ”infantilitate criminală”. Pentru toți românii: să iertăm și să ne iubim unii pe alții

11:22

Mădălin Ionescu: Au împărțit țara în două