

Un polițist francez, ucis pe Champs Elysee pe 20 aprilie, s-a „căsătorit” postum cu iubitul său, informează cotidianul Le Parisien.
Xavier Jugele, un polițist, a fost ucis pe 20 aprilie pe Champs-Elysees și s-a „căsătorit” cu iubitul său Etienne Cardiles. Ceremonia a avut loc marți seară, la primăria arondismentului XV din Paris, în prezența mai multor autorități. Fostul președinte francez, Francois Hollande a fost printre spectatorii acestui eveniment.
În Franța se poate autoriza căsătoria postumă în cazuri excepționale - iar atacurile teroriste cad în rândul acestei categorii. Pentru a putea primi autorizația, petiționarul trebuie să facă dovada „dorinței lipsite de orice ambiguitate” pentru mariaj a decedatului. Cel care decide în final, prin decret, este președintele Republicii Franceze.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.