Declarațiile de avere ale demnitarilor din Ucraina au șocat poporul. Rezerve uriașe de bani cash și chiar un pumnal nazist ce a aparținut unui membru SS

De Narcis Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La doi ani după ce cetățenii furioși l-au destituit pe Viktor Ianukovici, pătrunzând în locuința sa rezidențială din afara Kievului, care țipa opulență, conform noului sistem, oficialii trebuie să își declare averea și proprietățile online și s-a dovedit astfel că nici noua elita nu este mai brează, informează The Guardian.

Declarațiile, pe care toți oficialii au fost nevoiți să le completeze până sâmbătă seara, au făcut public faptul că politicienii dețin multe curiozități, precum ouă Fabergé și ample colecții de arme. Un politician a declarat că deține o biserică a lui.

Printre cele mai șocante amănunte din aceste declarații, au fost banii cash pe care politicienii îi dețin. Primministrul ucrainean, Volodymyr Groysman a declarat o avere de 1,2 milioane de dolari, 460.000 de euro cash și o colecție de ceasuri de lux, iar alți colegi de-ai săi au declarat sute de mii de dolari, în cash.

Mikhail Dobkin, un membru al opoziției MP a declarat 1.789 de sticle de vin, în timp ce Roman Nasirov, șeful serviciului statal de fisc a precizat că el și soția sa dețin ceasuri elvețiene, diamante, paltoane din blană de animale și au mai mult de 2 milioane de dolari cash. Printre alte obiecte curioase deținute de demnitari se numără și un pumnal nazist ce a aparținut unui membru SS și icoane medievale religioase.

„Este uimitor excesul. Chiar dacă cineva este bogat, nu înțeleg de ce e necesar ca un oficial de stat să aibă 10 ceasuri de lux, 30 de terenuri sau biserica lui proprie”, a spus Berdynkykh.

Una dintre cererile din timpul revoltei din 2014 a fost încheierea corupției care a distrus țara. Când protestatarii au pătruns pe proprietatea lui Ianukovici au găsit crose de golf din aur, o grădinăzoologică și replica unui galion spaniol, ancorat într-un lac realizat artificial.

Președintele actual, Petro Poroșenko a promis o politică mult mai transparentă.  „Ucraina a făcut un pas crucial pentru a înlătura corupția și pentru a asigura o administrare publică mai eficientă și mai curată. Declarația este foarte importantă și întreaga Europă ar trebui să aibă în vedere și să aplaude acest pas”, a declarat Anders Fogh Rasmussen, fostul general NATO și actualul consilier al lui Poroșenko.

În timp ce oficialii aplaudă, cetățenii sunt indignați și revoltați. Politicienii plini de bani sunt bine mersi, iar oamenii de rând au un salariul minimum pe economie de sub 200 de lire pe lună, iar soldații ucraineni care își riscă viața pe front primesc chiar salarii mai mici.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?