Oferim traducerea unei analize excelente apărute pe Revolver News care detaliază modul cum s-a schimbat industria modei în America de-a lungul timpului, pentru a distruge complet ideea de feminitate și eleganță, odată ce curentul progresist a luat un avânt tot mai îndârjit împotriva creștinismului și a valorilor tradiționale. Este vorba de o campanie de amploare de schimbare a normelor sociale, care a început în anii 1920 și continuă până în zilele noastre, scrie Revolver, în analiza pe care o prezentăm mai jos (prima parte):
Există multe dezbateri cu privire la cauzele care au dus la uciderea modei. Publicații precum New York Times vor menționa Covidul, susținând că este o chestiune de cerere și ofertă – cum că sunt prea mulți introvertiți urbani care lucrează de acasă în pantaloni de trening și tricou. Într-o anumită măsură, poate fi adevărat, dar trebuie să mergem mai în profunzime. Vreau să vorbesc despre ce anume a ucis esența modei – esența creativității și expresiei, împărtășită cândva atât de designer, cât și de client.
Îmi amintesc de un citat al legendarului designer John Galliano, care a spus odată: „Bucuria de a te îmbrăca este o artă”. Galliano avea dreptate.
Nu veți auzi des moda menționată în cercurile de pictori, sculptori sau muzicieni. Dar moda este de fapt una dintre cele mai vii expresii ale artei, deoarece moda este vie, [manifestată] în fiecare zi.
Filosoful englez Francis Bacon a transmis o idee similară când a spus: „Moda este încercarea de a materializa arta în forme vii și în relațiile sociale”.
Pe vremuri, când stilul elegant făcea parte din viața de zi cu zi a Americii, femeile arătau ca niște statui pitorești împodobite cu textile luxoase, cristale, mărgele și alte podoabe rafinate. Același lucru îl putem spune despre bărbați; pentru că domnii la modă, cumsecade, erau o vedere plăcută.
În acea epocă, zborul cu avionul sau participarea la un joc de baseball era considerat un eveniment special, iar oamenii se îmbrăcau corespunzător.
Americanii erau mândri de felul cum arătau și se comportau cu eleganță în public.
În acele vremuri, pentru o femeie, a fi feminină însemna a avea o conduită de modestie, cu o notă de romantism și mister. Femeile chiar celebrau faptul că sunt ființe delicate și fragile.
Așadar, ce s-a întâmplat cu eleganța și grația pe care îl transmitea corpul unei femei [prin felul cum era îmbrăcată]?
Este ușor să dăm vina pe niște „paria” sociali precum Kardashians și Cardi B și genul lor dezgustător prin care au introdus vulgaritatea și au distrus complet ideea de feminitate. Acest răspuns nu explică ce s-a întâmplat de fapt cu industria modei.
Este doar un produs al unei campanii mult mai cuprinzătoare de schimbare a normelor societale, care a început în anii 1920 și continuă până în zilele noastre.
Primul avânt modern în modă a avut loc în anii 1920. Anii ‘20 au fost epoca strălucitoare a Marelui Gatsby și Coco Chanel. Atunci regina Coco și-a ocupat locul pe tronul modei și nu s-a mai uitat niciodată înapoi. Coco Chanel a inventat „rochia neagră” atemporală și clasică și multe alte tendințe în modă apreciate care s-au menținut până astăzi.
Însă ea a reprezentat și forța motrice din spatele mișcării de eliberare a femeilor; o mișcare feministă care a văzut în modă o modalitate prin care femeile își puteau manifesta independența într-o lume dominată de bărbați.
Coco a fost o susținătoare fermă a îmbrăcămintei casual și a pantalonilor purtați de femei, care erau considerați extrem de nepotriviți la acea vreme pentru a fi purtați femei.
Dar cea mai de amploare și mai îndrăzneață trecere feministă de la „floarea feminină” la „purtătoarea de pantaloni bărbătești” a avut loc 20 de ani mai târziu, în anii 1940, datorită unei actrițe legendare pe nume Katharine Hepburn.
Katharine a intrat la Hollywood asemenea unui taur care trece printr-un magazin de porțelanuri. Doar că ea nu a distrus servicii de ceai și farfurioare; ea a demolat normele feminine. Ea credea că moda era folosită pentru a înjosi femeile și era hotărâtă să răstoarne această situație.
Katharine credea că bărbații se aflau pe poziția de a domina pentru că purtau costume și pantaloni, în timp ce femeile rămâneau supuse în rochiile lor cu volane și dantelă. Pantalonii aveau să devină arma preferată a lui Katharine în războiul pentru cucerirea și dominarea lumii masculine.
Este întemeiat să spunem că Katharine a fost o feministă devotată și furioasă. Însă relația pe care a avut-o cu fratele ei a influențat-o ulterior în modul de a fi și de a se comporta. Când Katharine avea doar 13 ani, a descoperit cadavrul fratelui ei, Tom, după ce acesta s-a spânzurat.
În urma acestei tragedii îngrozitoare, Katharine a preluat ziua de naștere a fratelui ei ca fiind a ei.
Cred că a vrut să preia și persoana fratelui ei și de aceea a devenit fixată pe a se îmbrăca asemenea unui bărbat. Cred că a vrut să devină fratele ei, Tom, iar cruciada ei pro-„pantaloni” a fost mai mult despre el decât despre „eliberarea femeilor”.
În autobiografia ei, Katharine a spus acest lucru despre moartea fratelui ei: „Am vrut să fiu independentă, să mă despart de ceilalți și să nu-mi mai pese niciodată atât de mult de o altă persoană, astfel încât să nu mai simt niciodată durerea pe care am simțit-o când Tom m-a părăsit.”
Cred că dacă Katharine Hepburn nu ar fi devenit o actriță celebră de la Hollywood, ea ar fi fost o lesbiană tipică luptându-se să facă față morții fratelui ei. Dar soarta a vrut ca Katharine să se afle într-o poziție de putere culturală extraordinară pentru a schimba traiectoria unei întregi națiuni cu o pereche de pantaloni.
La începuturile ei în colaborarea cu studioul de film RKO Pictures, Katharine a purtat rochii în filmele ei. În acele vremuri, femeile puteau fi arestate pentru că purtau pantaloni în public și acuzate că „s-au travestit în bărbați”.
Însă ea plănuia să acționeze. Și Katharine a făcut asta în timp ce țara era preocupată de al Doilea Război Mondial.
În acea perioadă, ea și designerii ei de costume au propus faimosul look androgin care avea să devină semnătura ei și întruchiparea stilului american... un stil pe care îl vedem și astăzi în multe forme.
Actorii Cary Grant și Jimmy Stewart au purtat chiar fuste pentru a-și arăta loialitatea față de lupta lui Katharine pentru „independența” femeilor față de bărbați.
Katharine câștigase bătălia.
În 1981, Katharine Hepburn i-a spus Barbarei Walters celebrele cuvinte: „Tocmai am realizat ceea ce mi-am dorit atât de puternic și am făcut destui bani pentru a mă întreține și nu mi-e frică să fiu singură”.
Femeile moderne încă urmează aceeași filozofie și astăzi – îndepărtarea bărbaților pentru a dovedi cât de „independente” și „puternice” sunt. Dar ceea ce aceste femei nu înțeleg este că Katharine era de fapt o femeie îngrozită care fugea de propriii ei demoni, direct în brațele a aproximativ 12 bărbați și trei femei în timpul vieții ei de adult.
Ironic, nu-i așa?
Desigur, războiul modei nu s-a oprit cu bătălia lui Katharine. Era doar începutul.
(Va urma)
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.