Foto: Kyiv Post
„Noi râdem, glumim, dar în jurul nostru lucrurile se schimbă”, scria un autor anglo-saxon. De la o vreme nu prea mai glumim, ba dimpotrivă, dar ele tot se schimbă.
România se află tot mai aproape de miezul ciclonului din Ucraina. În sud-est, Rusia s-a reinstalat în Insula Șerpilor și se crede că are în vizor Transnistria și Bugeacul. S-ar putea asadar sa ne invecinam din nou, si pe uscat, cu Rusia. Iar in nord-estul țării, poate, cu o putere regională care înca nu s-a născut, dar care se prefigurează: un nou/vechi construct statal polono-ucrainean.
România nu poate dormi liniștită pentru că se află „în calea răutăților”, adică pe o linie de ciocnire a civilizațiilor și la interfața lumilor euroatlantică și euroasiatica.
Suntem așezați în fâșia de continent cea mai labilă sub raport geopolitic și cea mai zbuciumată a Europei, numită Intermarium. Denumire improprie pentru că inter- sau post- nu e ceva determinant, dar alt nume nu i s-ar putea da.
Mai precis, ne situăm în spațiul dintre Rusia și Germania, adică locul în care au izbucnit războaiele mondiale de până acum și pe unde s-a lasat Cortina de Fier a războiului rece Est-Vest.
În acest context zbuciumat a trebuit să supraviețuiască Romania ca stat în ultima sută de ani. S-a refăcut, nu pe deplin, și după ciopârțirea ei din ajunul celui de al doilea război mondial. Este acum stat membru al NATO, cea mai redutabilă alianță politico-militară din istoria lumii, singurul reazem al securității sale.
Dar este oare întrutotul suficient și întrutotul credibil acest reazem?
Aici, de vreun secol, dar și mai dinainte, se fac și se desfac și se refac state și împărății. Unele dispar, altele apar sau reapar, unele "se mută pe roate” precum Polonia, se nasc enclave de tipul Konigsberg/Kaliningrad etc.
Iar toate aceste convulsii geopolitice sunt regizate. Mai întâi de vecini mai puternici, apoi de mari puteri continentale, apoi de superputeri și de alianțe ctitorite de ele.
Acum, la granițele României, s-ar putea să apară un nou stat, unul care năzuiește să fie o putere regionala. Proiectatul stat polono-ucrainean ar fi cel mai populat stat al continentului și un ambițios actor politic european. Dar și cel mai virulent adversar al Rusiei. Maria Zaharova, "vocea” oficială a Ministerului rus al Afacerilor Externe, a descris planul drept „legalizarea preluării Ucrainei de către Polonia”.
Și secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a declarat că Polonia intenționează sa ocupe teritoriile din vestul Ucrainei. „Nici așa-zișii parteneri occidentali ai regimului de la Kiev nu se opun să profite de situația actuală pentru propriile lor interese egoiste și au planuri speciale pentru pământurile ucrainene”, a mai declarat Patrușev.
Intrebarea e daca ar accepta oare un asemenea proiect statal America, dar mai ales principalele puteri europene. Si, in primul rând, Germania. Capitalele occidentale încă nu se pronunță.
Fie că-și pun sau nu astfel de probleme, Kievul și Varșovia par să se angajeze tot mai decis, mai dezinvolt și mai euforic pe calea unei riscante "reîntregiri” cu antecedente istorice nu prea glorioase.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va cere parlamentului să acorde un statut special polonezilor din Ucraina. Un proiect de lege similar a fost aprobat recent de Polonia. Proiectul de lege al Varsoviei este fără precedent, căci acordă ucrainenilor aproape aceleași drepturi ca și cetățenilor polonezi în ce privește prestațiile sociale, educație, ședere etc.
În discursul său din 22 mai, ținut în Parlamentul ucrainean în prezența președintelui polonez Andrzej Duda, Zelensky a anunțat proiecte de acorduri bilaterale privind controlul comun de frontieră și vamal. „Națiunile noastre sunt surori și între noi nu ar trebui să existe granițe sau bariere”, a spus Zelensky. Și a adăugat: „Unitatea națiunilor noastre trebuie să dureze pentru totdeauna”. Duda a spus și el că „granița polono-ucraineană ar trebui să se unească, nu să divizeze”. La 3 mai, Duda declarase chiar că speră că într-o zi „nu va exista graniță” între cele două țări.
Cine cunoaște istoria complexă (să-i spunem doar așa) Varșovia-Kiev, ar putea mai degrabă să ridice din sprâncene la asemenea declarații.
De la începutul operațiunii militare ruse din Ucraina, relațiile polono-ucrainene s-au activizat. Varșovia sprijină masiv și cooperează tot mai intens cu Kievul. Pe fundalul conflictului ruso-ucrainean, Polonia își proiectează o imagine de jucător strategic în regiune, una care se implică în confruntările marilor puteri.
Dar inițiativele enunțate și retorica celor doi lideri depășesc cu mult și chiar temerar, ba poate chiar riscant, cadrul bunelor relații dintre state vecine.
De fapt, asistăm la un fel de prim pas către o viitoare confederație ucraineană-polonă, observă cercetătorul Uriel Araujo într-un comentariu pentru InfoBrics.
Pentru Kiev și Varșovia, un astfel de scenariu de „fuziune” atât de creativ imaginată, ar putea survola procesul îndelungat de integrare a Ucrainei în UE și blocul euroatlantic.
Oricum, demersul polono-ucrainean are și sensibile implicații în sfera militară. Unii comentatori vorbesc chiar de o posibilă „anexare” militară, începând cu o viitoare misiune poloneză de pace. La 28 aprilie, directorul Serviciului Rus de Informații Externe a susținut că Polonia plănuia în secret să-și angajeze trupele pentru a prelua parțial Ucraina de Vest cu sprijin american. Justificarea fiind „apărarea” țării vecine de „agresiunea Rusiei”.
Iar oficialii polonezi ar fi negociat cu cei ucraineni despre "democratizarea” și o conduită pro-Varșovia a politicilor Kievului, scria presa rusă, care comenta că o astfel de dezvoltare, dacă se va realiza, va netezi calea pentru un fel de „reunificare”.
În trecut, Ucraina de Vest a fost inglobată de Polonia de mai multe ori, iar sentimentele antipolone fac parte din naționalismul ucrainean de astăzi. Varșovia a sprijinit Kievul în chestiuni strategice cheie încă de la revoluția de la Maidan din 2014, dar modul în care ambele țări percep și politizează istoria secolului 20 a împiedicat relațiile lor bilaterale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Armata Insurgentă Ucraineană (UPA) a cooperat cu naziștii Waffen-SS și a comis crime de război împotriva polonezilor. Ucraina îl glorifică și azi pe liderul UPA, Stepan Bandera, care deranjează Polonia.
Și istoria mai veche este relevantă. O mare parte a Ucrainei de astăzi era odată dominată de statul polono-lituanian. După 1349, Rutenia de atunci, care corespunde în mare măsură Ucrainei de Vest de astăzi, a fost supusă dominației străine. Până în 1569, cea mai mare parte era teritoriu polonez. Presiunile pentru polonizare, care au inclus convertirea la romano-catolicism și persecutarea Bisericii Ortodoxe i-au înstrăinat pe țărani și cazaci. În 1648, liderul cazac Bohdan Hmelnytsky a condus o revoltă împotriva regelui polonez, a fondat Hetmanatul cazac și a fost salutat un eliberator al poporului. În 1654, prin acordul de la Pereiaslav, acest nou stat cazac a jurat loialitate față de țarul rus.
Și iată cum, astăzi, în relațiile polono-ucrainene se prefigurează, tot în umbra Rusiei, un nou capitol, pe cât de spectaculos, pe atât de imprevizibil în ce privește impactul său asupra păcii și securității în zonă și în Europa.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Caz in care, singura mișcare inteligentă ar fi ca parlamentele român și moldovean să declare reintregirea României - poate tot ca o federație!
Dar, cum România este condusă de un clan mafiot anti-românesc, așa ceva nu se va intâmpla.
Ba, mai mult, daca se realizează această federație, in secunda următoare, cele 3 state războinice (eufemism!) care ne urăsc de moarte - Rusia, Ucraina și Ungaria - ne vor impărți frățeste. Si așa va dispărea complet Statul Român (acum este dispărut doar in proporție de 90%).
Dumnezeu și-a pus Mâna pe poporul român in 1940, acum nu mai suntem popor, ci doar o populație decăzută, nu știu daca Dumnezeu se mai uită la noi!
Și secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a declarat că ......
În spațiul geografic dintre cele trei mări (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică), datorită abundenței resurselor și condițiilor extrem de favorabile vieții, oamenii au adoptat o formă de organizare obștească în care unitatea de bază era de tip „dacha”. Oamenii care trăiau organizați în dachas aveau un stil de viață distinctiv diferit de cei ce locuiau între granițele Imperiului Roman. În primul rând erau liberi și aveau resursele necesare existenței relativ ușor de obținut din mediul în care locuiau fapt decisiv ce le garanta libertatea.
Această formă de organizare total diferită de cea din Imperiul Roman le adaugă pe lângă numele specifice în funcție de teritoriu și străbuni un supranume utilizat de romani acela de daci. Începând cu Cezar acest supranume este adoptat de cancelariile și documentele oficiale ale Romei; le vor utiliza pentru teritoriile cucerite la Dunăre cum ar fi: Dacia Romană etc.
Acest nume ce exprima un mod de organizare socio-economică și un stil de viață distinct în care componenta militară ocupă o poziție prioritară este utilizat până târziu în evul mediu:
- în epistolele bisericii catolice referitoare la partea nordică a Europei;
- în hărțile evului mediu timpuriu;
- în corespondența oamenilor politici referitor la Valahia, Moldavia, Maramureșul Istoric și Transilvania;
- în titlurile nobiliare ale unor personalități ale timpului: Petrus de Dacia și alții.
Din documentele istorice reiese că supranumele de „dachi”și „Dachia ” se refereau la acei oameni liberi ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață distinctiv, diferit de a celorlalți europeni . Tot documentele istorice precizează că cei mai buni mercenari ai timpului sunt cei proveniți din teritoriile Daciilor.
Progresul societății umane și reformele impun transformări inevitabile.
Treptat sub presiunea evoluțiilor de tip feudal, ce solicitau disciplină și ascultare, această formă de organizare obștească se tot restrânge:
- din sud sub presiunea curentului islamic. Ultimele forme de oameni liberi, răzeși și moșneni, își pierd libertățile treptat până la începutul secolului al XIX-lea, făcând locul domeniilor nobiliare de tip fanariot;
- din vest sub presiunea curentului catolic autonomiile se încheie prin secolul al XIV-lea făcând locul domeniilor nobiliare de tip Vest-european. Valahii transilvăneni sunt primii ce pierd dreptul de a purta arme și-n scurt timp ajung în starea cea mai de plâns dintre daci;
- din nord-vest asupra centrul politic și religios al sarmato-geților - un centru religios mai mare decât cel al lui Decebal din Munții Orăștiei -, aflat în apropierea localități Mala Kopanya (Ucraina) și a Sighetului Sarmației, regii timpului preferă o rezolvare cât de cât amiabilă a pătrunderii reformelor culturale în paralel cu divizarea teritorială. Astfel că maramureșenii datorită comportamentului dur față de noile curente culturale își păstrează relative autonomii de tip dacic;
- în est forma de organizare este salvată cel puțin pentru un timp cu numele datorită conducătorilor de țări (țarilor) ce aveau încă nevoie de vitejia locuitorilor liberi în luptele cu mongolii, turcii etc. Sici-ul cazacilor zaporojeni este distrus de ruși în 1775.
CONSECINȚE:
- în centrul spațiului dintre cele trei mări s-a format pornind din preistorie comunități războinice ce au luptat pentru libertatea lor chiar atunci când disproporția dintre taberele beligerante nu era în favoarea oamenilor liberi. Elocvente sunt războaiele duse de Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Bogdan Hmelnițki, Pintea Viteazul, Ivan Mazepa, Dimitrie Cantemir și mulți alți.
- rezolvarea dilemei goți-geți, sarmați-geți, sarmisegetuse;
- istoria oferă un model de organizare a societății în vechime: cu oameni liberi „dachii”ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață propriu diferit de restul europenilor aflați în pline epoci sclavagiste si mai târziu feudale!
Adnotări:
Școala Ardeleană utilizează scrierea sub această formă: Șincai îl numește pe Vlad Dracul „prințul Dachilor”, când Ioan de Hunedoara fuge de turci „prin Dachia” și tot el apoi: „s-au dus în Dachia (sau Valachia) și pe Dan IV l-au făcut povățuitoriu țerei și au poruncit ca Dachii să asculte de dânsul”. „Vlahii, carii tot o limbă au cu dachii, nici se deosebesc de dachii cei ce lăcuesc lângă Dunăre”. Petru Maior scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Tot Șincai constată că dacii ciopliți în marmură au un port: „tocmai cum iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.
În prezent termenul îl întâlnim sub forma „Dache” (Dacul) în numele multor oameni!
Forme de organizare ce le întâlnim și azi în România sub formă de „Case de vacanță” peste tot: la munte, la mare etc. unde omul se simte liber și nu numai...
BIBLIOGRAFIE:
1. G. PANTECAN, Provincia medievala Dacia din Europa nordică, Bucuresti, 2010, Editura Dacoromana;
2. C. TROYA, Argumente pentru rescrierea istoriei Europene;
3. G. GHEORGHE, Lingvistica, istoria... Defilee de erori, Rev. Getica
4. IORDANES, Getica( despre originea și faptele geților), Fundația Gândirea;
5. C.J. HUERTAS, Nu venim din latină, Editura: GETO DACII, București, 2016
6. N.P. LEONĂCHESCU, Istoria și condițiile la limită tip Dirichlet, Rev. Getica
7. C. LUNDIUS, Zamolxis, Primus Getarum Legislator, Upsala, 1687;
8. M. VINEREANU Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică;
9. PETRU MAIOR, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Webografie:
1. GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe, http://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/;
2. Petrus de Dacia primul scriitor suedez;
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petrus-de-dacia-primul-autor-suedez;
3. C. TROYA, Despre arhitectura gotică, 1857 discurs de Carlo Troya; https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/traducere-arhitectura-gotica;
4. C. TROYA,Fastici getici o gotici/
https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/fasti-getici-o-gotici-carlo-troya;
5. N. ZENO, Despre originea barbarilor care au distrus Imperiul Romei, , Veneția, 1557.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_R%C4%83s%C4%83rit;
Școala Ardeleană utilizează scrierea sub această formă: Șincai îl numește pe Vlad Dracul „prințul Dachilor”, când Ioan de Hunedoara fuge de turci „prin Dachia” și tot el apoi: „s-au dus în Dachia (sau Valachia) și pe Dan IV l-au făcut povățuitoriu țerei și au poruncit ca Dachii să asculte de dânsul”. „Vlahii, carii tot o limbă au cu dachii, nici se deosebesc de dachii cei ce lăcuesc lângă Dunăre”. Petru Maior scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Tot Șincai constată că dacii ciopliți în marmură au un port: „tocmai cum iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.
În prezent termenul îl întâlnim sub forma „Dache” (Dacul) în numele multor oameni!
Forme de organizare ce le întâlnim și azi în România sub formă de „Case de vacanță” peste tot: la munte, la mare etc. unde omul se simte liber și nu numai...