Gafa geopolitică memorabilă a sfârșitului de secol XX a comis-o politologul american Francis Fukuyama, în titlul faimoasei sale cărți publicată în 1992, adică exact în urma cu 30 de ani. "Sfârșitul istoriei", a exclamat atunci ditamai fostul sfetnic de taina al catorva presedinti ai SUA.

Fukuyama era pesemne euforizat de dispariția blocului politico-militar condus de Moscova, de dezmembrarea URSS și de tot mai problematicul sfârșit al războiului rece si prevedea dispariția claselor sociale, a războaielor, a statelor unitare, a conceptului de naționalitate. Pe planetă se va instaura atotputernicia democrației liberale și a pieței libere. Orice alt tip de guvernare va deveni improbabil.

Profeția lui Isaia părea să se împlinească: "Lupul vă locui împreună cu mielul, leopardul se va culca alături de ied, vițelul, puiul de leu și vițelul îngrășat vor fi împreună, iar un copil mic îi va conduce. Vaca și ursoaica vor paște împreună, puii lor vor sta culcați la un loc, iar leul va mânca paie ca boul. Sugarul se va juca lângă gaura cobrei, iar copilul înțărcat își va băga mâna în cuibul viperei. Ei nu vor face rău și nu vor distruge nimic pe tot muntele Meu cel sfânt, pentru că pământul va fi plin de cunoștința Domnului, așa cum apele acoperă adâncul mării.”

Și, azi mai putem adăuga: nu vor mai fi confruntări de tip Est-Vest, comunism-capitalism, suveranism-globalism, conservatorism-progresism, ci mai degrabă o "uniformizare".

Numai că la trei decenii după această proiecție de viitor mirific al omenirii, lucrurile stau exact pe dos.

Războiul rece nu s-a încheiat ori s-a prelungit într-altul mai imprevizibil, așadar mai periculos.

Țările din Tratatul de la Varșovia intră galopant în fostul bloc rival al NATO.

Estul și Vestul rămân înclestate în confruntare prin spațiul euroasiatic versus cel euroatlantic.

În țările foste comuniste se face procesul (simbolic) al comunismului, dar în universitățile americane sunt catedre de Marxism și un șef al UE dezvelește un bust al lui Marx.

Fukuyama insista pe marșul triumfal al democrației în lume și remarca rapiditatea cu care tot mai multe guverne de pretutindeni tind să adopte formula democrației liberale ca tip de conducere statală.

Iar politologii de astăzi, dar și oamenii politici, și din Vest, și din Est, prevăd instaurarea unor regimuri și practici autoritare nu doar în fostele state cu regimuri comuniste și în statele din fosta "lume a treia”, ci și în statele occidentale, cu democrații de vechime istorică.

Oricum, eșichierul geopolitic planetar a fost răsturnat iar piesele se reașează pe tablă alandala. Sau cu un anume schepsis?

În noua dezordine mondială se profilează tot două tabere, chiar dacă nu la fel de tranșant conturate ca în timpul războiul rece imediat postbelic.

Solidarizarea și acțiunile fiecăreia dintre ele sunt însă deficitare. Aliații sunt mânați de interese proprii și adesea diferite sau chiar opuse. Sunt mai degrabă "împotriva” cuiva sau a ceva, decât "pentru” ceva și sunt mânate de considerente conjuncturale.

Nici tabăra instituțiilor occidentale, grupate în NATO, UE, Parteneriatul Pacificului Albastru nou creat etc., nici cea în a cărei componență intră Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (OCS) , BRICS, Uniunea Economica Euroasiatica etc. nu au coerența de bloc a NATO și Tratatului de la Varșovia/CAER din timpul războiului rece. Le ține impreună opoziția față de un competitor/rival/inamic comun și mai puțin de un proiect comun.

Criza ucraineană extinde "fără limite” relațiile ruso-chineze. Iar săptămânalul "Newsweek” scrie că "În Est, blocurile axate pe economie și securitate conduse de Beijing și Moscova caută să-și atragă noi membri, inclusiv Iranul și Arabia Saudită, doi rivali influenți din Orientul Mijlociu al căror interes de a susține cooperarea pe acest nou front ar putea avea un impact semnificativ asupra echilibrului geopolitic global”.

În jurul celor două superputeri nonooccidentale se structurează în principal două constructuri interstatale: OCS și BRICS. OCS, este o coaliție politică, economică și militară, în care intră China, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan, India și Pakistan, iar BRICS cuprinde puteri economice emergente - Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud.

„BRICS și OCS împărtășesc o calitate ideologică importantă: ambele sunt concentrate pe multipolaritate, spune politologul Matthew Neapole, colaborator la Institutul Macdonald-Laurier din Canada. „Amândoua încearcă să acționeze ca multiplicatori de forță pentru impulsul catre multipolaritate, prin alternative (adică, în valută sau bancar). Ar putea, teoretic, să faciliteze legăturile economice și să ocupe golurile create de sancțiunile impuse Rusiei de instituțiile americane”.

Iranul a anunțat că va încerca și el să se alăture BRICS. Și Arabia Saudită a luat în considerare aderarea la BRICS, după ce, alături de Argentina, Egipt, Indonezia, Kazahstan, Nigeria, Senegal, Tailanda și Emiratele Arabe Unite, a participat la o discuție „BRICS+”, la invitația Chinei.

În cealaltă tabără, "conflictul din Ucraina a demonstrat că în relațiile țărilor Alianței Nord-Atlantice cu Rusia nu există unitate de poziții”, scrie publicația britanică "The Sunday Times”, care vede statele membre NATO în trei grupuri.

În primul s-au regrupat ”ulii”, unde pot fi incluse țări care au graniță cu Rusia, în special Polonia. Ei vor ca Alianța să adopte toate măsurile posibile pentru ca Ucraina să recâștige controlul asupra Donbassului și Crimeii, ”dar și să creeze condiții pentru schimbarea puterii în Rusia”.

Grupul "porumbeilor” vrea încetarea focului în Ucraina și admite concesii făcute Rusiei (Crimeea și Donbassul), dar cu revenire la granițele de dinaintea operațiunii speciale.

Și mai sunt "struții”, adică statele care nu prea dau atenție conflictului din Ucraina. De exemplu, țările din sudul Europei: susțin documentele adoptate de Alianță, dar nu sunt prea interesate de situația creată.

Globalizare sau deglobalizare?