Corneliu Vlad: Reconstrucția Ucrainei: refacere sau tot afacere? După profiturile de război, profiturile din refacerea țării. Dar pe fondul unei corupții de proporții

De Corneliu Vlad  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Occidentul pare tot mai înclinat să traga cortina peste "experimentul ucrainean”. Investirea masivă de bani și armament a fost înghițită parcă de un Butoi al Danaidelor (citește corupție și contrabanda), dar teritoriul țării geme sfâșiat sub dărâmături, iar pe teatrele de operațiuni militare, dezastrul trupelor regimului de la Kiev se apropie implacabil.

În Congresul SUA crește numărul celor care se opun unor noi ajutoare financiare, Europa occidentală simte efectul boomerang al sancțiunilor aplicate Rusiei, iar mari zone ale globului sunt amenințate de foamete.

Susținătorii războiului sunt împărțiți. Complexul militar-industrial e interesat de continuarea măcelului, cercurile de afaceri, dar și mari sectoare ale populației sunt tot mai afectate de restricții și privațiuni. Iar Kievul cere mereu bani și armament.

Războiul din Ucraina nu mai e o afacere rentabilă. Dar pacea? După un război, refacerea oferă o infinitate de "oportunități” de îmbogățire și marilor moguli, și speculanților de tot felul. Iar în presa occidentală încep să apară, deocamdată timid, dar tot mai insistent, scenarii de "refacere” a Ucrainei.

Refacere sau tot afacere? Ucraina de după război pare un teren ideal pentru mari afaceri și profituri. Reconstrucția tarii va necesita timp și bani. Însă vechea corupție va fi un obstacol dificil de depășit pentru a asigura această reconstrucție.

Ideea unui ajutor financiar masiv pentru reconstrucția Ucrainei nu este nouă. Din martie 2015, scriitorul Bernard-Henri Lévy, susținut de o serie de politicieni europeni, printre care fostul ministru de externe Bernard Kouchner, și mari oligarhi ucraineni - Dmytro Firtas, Victor Pinciuk, Rinat Ahmetov, a prezentat un „Plan Marshall pentru Ucraina". Obiectivul său a fost înființarea Agenției pentru Modernizarea Ucrainei (AMU), care să fie finanțată printr-un fond special de investiții de 300 de miliarde de euro strâns de la U, FMI și diverse fonduri suverane. Dar proiectul s-a împotmolit din cauza acuzațiilor grave de corupție aduse anturajului oligarhilor ucraineni.

Ideea reapare din nou, mai viguros. La Forumul de la Davos, președintele Zelensky a cerut un ajutor lunar de 5 miliarde de euro de la liderii occidentali pentru reconstruirea țării. Statele și instituțiile internaționale concurează acum în anunțul unor sume colosale dedicate reconstrucției Ucrainei în cadrul „un nou Plan Marshall”. Căci distrugerile provocate de război sunt estimate la sute de miliarde de euro, inclusiv peste 100 de miliarde doar pentru infrastructura fizică .

Dar flagelul corupției endemice, care a afectat dezvoltarea țării după independența a în 1991, amenintă cu un risc ridicat că acest ajutor financiar masiv să fie deturnat către indivizi corupți și rețele criminale.

Înainte de război, corupția făcea ravagii în Ucraina. În 2020, conform Transparency International, Ucraina avea același indice de percepție a corupției ca Zambia sau Sierra Leone. În 2021, Curtea de Conturi Europeană (CCE), care se vrea „gardianul finanțelor UE”, deplângea, într-un raport faptul că acțiunea UE în favoarea reformelor în Ucraina a fost ineficientă în lupta împotriva flagelului. Raportul arăta că zeci de miliarde de euro s-au pierdut anual din cauza corupției, a fluxurilor financiare ilicite și a spălării banilor. CCE denunța "legăturile dintre oligarhi, înalți funcționari publici, lideri politici, sistemul judiciar și companiile publice” din Ucraina și regreta eșecul UE de a dezvolta "o adevărată strategie care vizează marea corupție".

Dar Occidentul – pe lângă ajutorul militar masiv pe care îl oferă Ucrainei – i-a acordat un ajutor financiar la o scară nemaivăzută după cel al doilea război nondial: Statele Unite (40 de miliarde de dolari); G7 (19,8 miliarde USD); UE (16 miliarde EUR); Franța (300 milioane EUR); FMI (1,4 miliarde ajutor de urgență), plus alte țări, instituții sau persoane private. Președintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, a anunțat un plan finanțat de statele UE și instrumentul financiar RebuildUkraine, susținut de bugetul european.

Cu 44 de milioane de locuitori și o suprafață comparabilă cu cea a Franței, Ucraina ocupă un loc mondial fruntaș în producția agricolă (floarea soarelui, grâu, porumb, hrișcă, cartofi etc.) și deține 5% din resursele minerale ale planetei. Dar PIB-ul pe locuitor al țării, de 3.726 de dolari, e puțin mai mare decât cel al Algeriei, Tunisiei sau Filipinelor, cu mult în urma SUA (63.000 USD), Germania (47.000 USD), Franța (38.000 USD), Rusia sau China. (10.000 USD) sau Turcia (8.738 USD). Salariul mediu lunar în Ucraina nu depășește 485 €. Și aproape 70% dintre pensionarii ucraineni primesc mai puțin de 116 euro pe lună.

Cum poate fi explicată o asemenea discrepanță între imensa bogăție naturală a țării și nivelul îngrijorător de trai al locuitorilor ei?

La fel că Rusia și alte foste republici sovietice, Ucraina a privatizat în mod fraudulos materiile prime și industriile țării. Jurnalista franceză Sophie Lambroschini scrie despre sistemul oligarhic ucrainean că„stabilitatea regimului politic ucrainean se bazează pe un echilibru precar: raportul de putere între câteva clanuri politico-economice puternice, născute din slăbiciunea noului stat ucrainean după destrămarea URSS în 1991”. De la independență, liderii ucraineni au fost adesea ei înșiși oligarhi, precum fostul președinte Petro Poroșenko, cu unui imperiu de afaceri a cărui avere este estimată la 1,7 miliarde de dolari. Se spune că și Zelensky și-a ascuns marea avere în mai multe paradisuri fiscale.

În septembrie 2021, Zelensky a adoptat o lege pe oligarhi care urma să intre în vigoare la 7 mai 2022. Între timp însă, lupta împotriva corupției nu mai este o prioritate. Intre stat și oligarhii din Ucraina exista o coliziune evidentă.

Ihor Kolomoisky, șeful unui imperiu media și mentorul președintelui Zelensky, a preluat, potrivit Kyiv Post, controlul asupra companiei petroliere de stat Ukrnafta. Dmytro Firtash controlează o cotă substanțială a pieței titanului din Ucraina și a sectorului chimic, are un monopol pe îngrășămintele cu azot și deține majoritatea companiilor de gaze. Cel mai bogat oligarh ucrainean, Rinat Akhmetov, a făcut avere în industria siderurgică, minieră și energetica. Deține oțelărie Mariupol, cea mai mare din Europa, care a fost asediată de forțele ruse. Companiile sale controlează peste 50% din piața ucraineană a minereului de fier și extrag aproape 70% din cărbunele tarii. Averea lui Ahmetov a crescut de la 2,8 miliarde de dolari la 7,6 miliarde de dolari în 2021. El produce 25% din energia electrică a țării, ceea ce îi conferă o reală influența politică. Victor Pinchuk, ginerele fostului președinte Leonid Kucima, are monopol asupra producției de țevi metalice.

Într-un asemenea context ar urma să demareze reconstrucția Ucrainei.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Mircea Dragan 04.06.2022 20:14
    Este afacere 100%. Si razboiul este aranjat si tot afacere este.
  • Sarmis Get 16.06.2022 00:20
    Povești din trecut! Luptând pentru a fi liberi!
    În spațiul geografic dintre cele trei mări (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică), datorită abundenței resurselor și condițiilor extrem de favorabile vieții, oamenii au adoptat o formă de organizare obștească în care unitatea de bază era de tip „dacha”. Oamenii care trăiau organizați în dachas aveau un stil de viață distinctiv diferit de cei ce locuiau între granițele Imperiului Roman. În primul rând erau liberi și aveau resursele necesare existenței relativ ușor de obținut din mediul în care locuiau fapt decisiv ce le garanta libertatea.
    Această formă de organizare total diferită de cea din Imperiul Roman le adaugă pe lângă numele specifice în funcție de teritoriu și străbuni un supranume utilizat de romani acela de daci. Începând cu Cezar acest supranume este adoptat de cancelariile și documentele oficiale ale Romei; le vor utiliza pentru teritoriile cucerite la Dunăre cum ar fi: Dacia Romană etc.
    Acest nume ce exprima un mod de organizare socio-economică și un stil de viață distinct în care componenta militară ocupă o poziție prioritară este utilizat până târziu în evul mediu:
    - în epistolele bisericii catolice referitoare la partea nordică a Europei;
    - în hărțile evului mediu timpuriu;
    - în corespondența oamenilor politici referitor la Valahia, Moldavia, Maramureșul Istoric și Transilvania;
    - în titlurile nobiliare ale unor personalități ale timpului: Petrus de Dacia și alții.
    Din documentele istorice reiese că supranumele de „dachi”și „Dachia ” se refereau la acei oameni liberi ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață distinctiv, diferit de a celorlalți europeni . Tot documentele istorice precizează că cei mai buni mercenari ai timpului sunt cei proveniți din teritoriile Daciilor.
    Progresul societății umane și reformele impun transformări inevitabile.
    Treptat sub presiunea evoluțiilor de tip feudal, ce solicitau disciplină și ascultare, această formă de organizare obștească se tot restrânge:
    - din sud sub presiunea curentului islamic. Ultimele forme de oameni liberi, răzeși și moșneni, își pierd libertățile treptat până la începutul secolului al XIX-lea, făcând locul domeniilor nobiliare de tip fanariot;
    - din vest sub presiunea curentului catolic autonomiile se încheie prin secolul al XIV-lea făcând locul domeniilor nobiliare de tip Vest-european. Valahii transilvăneni sunt primii ce pierd dreptul de a purta arme și-n scurt timp ajung în starea cea mai de plâns dintre daci;
    - din nord-vest asupra centrul politic și religios al sarmato-geților - un centru religios mai mare decât cel al lui Decebal din Munții Orăștiei -, aflat în apropierea localități Mala Kopanya (Ucraina) și a Sighetului Sarmației, regii timpului preferă o rezolvare cât de cât amiabilă a pătrunderii reformelor culturale în paralel cu divizarea teritorială. Astfel că maramureșenii datorită comportamentului dur față de noile curente culturale își păstrează relative autonomii de tip dacic;
    - în est forma de organizare este salvată cel puțin pentru un timp cu numele datorită conducătorilor de țări (țarilor) ce aveau încă nevoie de vitejia locuitorilor liberi în luptele cu mongolii, turcii etc. Sici-ul cazacilor zaporojeni este distrus de ruși în 1775.
    CONSECINȚE:
    - în centrul spațiului dintre cele trei mări s-a format pornind din preistorie comunități războinice ce au luptat pentru libertatea lor chiar atunci când disproporția dintre taberele beligerante nu era în favoarea oamenilor liberi. Elocvente sunt războaiele duse de Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Bogdan Hmelnițki, Pintea Viteazul, Ivan Mazepa, Dimitrie Cantemir și mulți alți.
    - rezolvarea dilemei goți-geți, sarmați-geți, sarmisegetuse;
    - istoria oferă un model de organizare a societății în vechime: cu oameni liberi „dachii”ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață propriu diferit de restul europenilor aflați în pline epoci sclavagiste si mai târziu feudale!

    Adnotări:
    Școala Ardeleană utilizează scrierea sub această formă: Șincai îl numește pe Vlad Dracul „prințul Dachilor”, când Ioan de Hunedoara fuge de turci „prin Dachia” și tot el apoi: „s-au dus în Dachia (sau Valachia) și pe Dan IV l-au făcut povățuitoriu țerei și au poruncit ca Dachii să asculte de dânsul”. „Vlahii, carii tot o limbă au cu dachii, nici se deosebesc de dachii cei ce lăcuesc lângă Dunăre”. Petru Maior scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
    Tot Șincai constată că dacii ciopliți în marmură au un port: „tocmai cum iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.
    În prezent termenul îl întâlnim sub forma „Dache” (Dacul) în numele multor oameni!

    Forme de organizare ce le întâlnim și azi în România sub formă de „Case de vacanță” peste tot: la munte, la mare etc. unde omul se simte liber și nu numai...

    BIBLIOGRAFIE:
    1. G. PANTECAN, Provincia medievala Dacia din Europa nordică, Bucuresti, 2010, Editura Dacoromana;
    2. C. TROYA, Argumente pentru rescrierea istoriei Europene;
    3. G. GHEORGHE, Lingvistica, istoria... Defilee de erori, Rev. Getica
    4. IORDANES, Getica( despre originea și faptele geților), Fundația Gândirea;
    5. C.J. HUERTAS, Nu venim din latină, Editura: GETO DACII, București, 2016
    6. N.P. LEONĂCHESCU, Istoria și condițiile la limită tip Dirichlet, Rev. Getica
    7. C. LUNDIUS, Zamolxis, Primus Getarum Legislator, Upsala, 1687;
    8. M. VINEREANU Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică;
    9. PETRU MAIOR, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.

    Webografie:
    1. GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe, http://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/;
    2. Petrus de Dacia primul scriitor suedez;
    https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petrus-de-dacia-primul-autor-suedez;
    3. C. TROYA, Despre arhitectura gotică, 1857 discurs de Carlo Troya; https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/traducere-arhitectura-gotica;
    4. C. TROYA,Fastici getici o gotici/
    https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/fasti-getici-o-gotici-carlo-troya;
    5. N. ZENO, Despre originea barbarilor care au distrus Imperiul Romei, , Veneția, 1557.
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_R%C4%83s%C4%83rit;


    Școala Ardeleană utilizează scrierea sub această formă: Șincai îl numește pe Vlad Dracul „prințul Dachilor”, când Ioan de Hunedoara fuge de turci „prin Dachia” și tot el apoi: „s-au dus în Dachia (sau Valachia) și pe Dan IV l-au făcut povățuitoriu țerei și au poruncit ca Dachii să asculte de dânsul”. „Vlahii, carii tot o limbă au cu dachii, nici se deosebesc de dachii cei ce lăcuesc lângă Dunăre”. Petru Maior scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
    Tot Șincai constată că dacii ciopliți în marmură au un port: „tocmai cum iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.
    În prezent termenul îl întâlnim sub forma „Dache” (Dacul) în numele multor oameni!

    Forme de organizare ce le întâlnim și azi în România sub formă de „Case de vacanță” peste tot: la munte, la mare etc. unde omul se simte liber și nu numai...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?