Cine este omul forte al Balcanilor, care a ajuns de la prim-ministru la președinte. Cum a reușit Vucici să-i câștige pe sârbi

De Luciana Pop  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Aleksandar Vucici, lider al Partidului Progresist Sârb (SNS), și-a declarat victoria la alegerile prezidențiale de duminică. Un triumf care era anticipat,  conservatorul Vucici câștigând scrutinul din primul tur cu peste 55% din voturi și umilindu-și la urne rivalii politici.Este pentru prima dată, de la fostul lider sârb Slobodan Miloșevici, în 1992, când un candidat la prezidențiale câștigă alegerile din primul tur.
 
Victoria sa este și pe placul Uniunii Europene, după ce a promis că va duce țara în UE, dar și pe cel al Moscovei, pledând în permanență pentru pentru relații mai strânse cu vechea aliată, Rusia. Și cu China. 

Alegerea lui Vucici în funcția supremă în stat echivalează, pentru majoritatea comentatorilor, cu continuarea reformelor pe care Belgradul s-a angajat că le va lua pentru a-și continua parcursul către UE. Continuitate va fi și pentru investitorii străini care au ales Serbia.
 
Deși este de așteptat ca Vucici să desemneze un nou prim ministru, în termen de două luni, se spune că tot el va rămâne forța dominantă în politica sârbă, chiar și din postura de președinte, în ciuda faptului că prerogativele șefului de stat sunt mult diminuate. Vucici ar urmări să se folosească de această victorie pentru a numi un premier mai mult de formă și a transforma președinția, dintr-un birou ceremonial într-unul cu rol mai puternic. După modelul Putin-Medvedev, din 2008, spun unele voci de la Belgrad.

Și cu Putin și cu Merkel

Victoria lui Vucici din primul tur era, așadar, previzibilă, premierul sârb reușind să-și adjudece mai multe voturi decât ceilalți 10 candidați la un loc, ca rezultat al unei opoziții fragmentate, care nu a reușit să facă zid în jurul unui singur candidat pentru a contrabalansa popularitatea de care se bucură  Vucici. „Victoria mea este clară. Este un pas foarte important pentru noi, care ne arată în ce direcție trebuie să se îndrepte Serbia”, a spus Vucici în fața suporterilor. „Dacă adăugați la acest procent pe cei care nu au votat împotriva mea, se poate spune că alegerile arată că cetățenii Serbiei sprijină procesul de reformă, relații tradițional bune cu Rusia și China, și eforturile", a mai afirmat el, subliniind că Serbia va rămâne pe drumul spre UE, care a fost coloana vertebrală a politicii sale din ultimii nouă ani.

Contracandidații săi au avut rezultate „modeste”: Sasa Jankovici a obținut aproape 16%, un alt centrist, Vuk Jeremici, a obținut 5,8% din voturi, iar ultranaționalistul Vojislav Seselj doar 5,4 procente.

De amintit și că, în timpul campaniei electorale, Vucici a încercat să mențină deschise canalele de comunicare atât cu Bruxelles-ul, prin întâlnirea pe care a avut-o cu cancelarul german Angela Merkel, cât și cu aliatul tradițional al Serbiei, Moscova, prin întrevederea cu președintele rus Vladimir Putin. Iar printre cei care au venit să îl sprijine la un miting de campanie la Belgrad s-a numărat fostul cancelar german Gerhard Schröder, actualmente angajat al gigantului rus Gazprom.

De la ministru în regimul Miloșevici la premier pro european

Succesul electoral de duminică îl consacră pe Vucici drept unul dintre oamenii politici cei mai influenți și cu o popularitate tot mai mare. La doar 47 de ani, lincențiatul în Drept se poate mândri cu o ascensiune politică impresionantă. În tinerețe a militat pentru Partidul Radical Sârb al ultranaționalistului Vojislav Seselj, formațiune în care a deținut funcția de secretar. A fost ministru al informațiilor în regimul Miloșevici din 1988 până în 2000. În urma unei sciziuni în cadrul formațiunii lui Seselj, în 2008 Vucici fonda Partidul Progresist Sârb, conservator, alături de actualul președinte Tomislav Nikolici. 
 
În 2014 a fost desemnat prim ministru, adoptând o poziție pro europeană. Din fruntea guvernului său a fost cel care a deschis negocierile de aderare a Serbiei la UE, obiectivul Belgradului devenind de atunci intrarea în blocul comunitar în 2022. Pentru asta, Vucici a aplicat o serie de reforme, cerute de Bruxelles, de la stabilizarea finanțelor publice până la privatizări. Și dacă guvernul său s-a pus în mișcare la ordinele Bruxelles-ului în ceea ce privește politica economică și socială, Vucici a rămas ferm pe poziție când a venit vorba de recunoașterea independenței Kosovo, așa cum pretind oficialii europeni. Datorită poziției sale conciliante când vine vorba de pacea Balcanilor, Vucici și-a câștigat rapid simpatia  europenilor, care îl consideră un factor de stabilitate.
 
Alianță de nezdruncinat

În timp ce înnoda relațiile cu UE, Vucici a știut să păstreze și armonia cu Moscova, Rusia fiind unul dintre cei mai puternici aliați ai Serbiei. De altfel, Serbia este singura țară care nu a adoptat sancțiuni împotriva Rusiei, după anexarea Crimeii în 2014 de către ruși, iar legăturile dintre Vucici și Putin s-au sudat foarte bine în ultimii ani. Cea mai recentă întâlnire a avut loc luna trecută, la Moscova, cu puțin timp înainte de aceste alegeri. Cei doi lideri au discutat despre dezvoltarea relațiilor economice, comerciale și politice și despre cooperarea în domeniul tehnic-militar.  Vucici a spus din nou că Serbia nu va introduce sanciuni împotriva Rusiei și că în continuare își va menține neutralitatea militară. 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  6. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu