Ce se ascunde în spatele anunțului lui Putin privind retragerea trupelor ruse din Siria

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Obiectivul principal al Rusiei a fost să-l ajute pe Bashar al-Assad să mențină sub control zonele locuite de minoritatea alawită din care face parte și familia sa, susțin experți rusi, care au comentat anunțul surpriză al președintelui Vladimir Putin de luni seara.
 
Un prim grup de avioane de transport și bombardiere ruse au decolat marți de la baza Hmeimim din Latakia (nord-vestul Siriei) spre Rusia în cadrul retragerii principalei părți a contingentului militar rus din această țară, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.
'Primul grup de avioane ruse a zburat de la baza aeriană din Hmeimim spre baza lor de staționare permanentă din Rusia', a indicat ministerul într-un comunicat, a doua zi după anunțul surpriză al președintelui Vladimir Putin, care a ordonat restrângerea prezenței militare ruse desfășurate în Siria de la 30 septembrie. Acest prim grup include avioane de transport T-154 și bombardiere Su-34, conform Agerpres.

Cu toate acestea, Moscova a anunțat că va menține în continuare cele două baze ale sale aeriene — de la Tartus și Hmeimim — iar unii experți militari afirmă că Rusia va continua raidurile împotriva pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria, relevă portalul Gazeta.ru, care a încercat să descifreze ce se ascunde în spatele anunțului făcut de Kremlin.

Înainte ca Putin să ordone retragerea din Siria, ministrul său al apărării, Serghei Șoigu, a prezentat un bilanț al campaniei aeriene ruse în Republica Arabă Siriană. Astfel, peste 2.000 de jihadiști, inclusiv originari din Rusia, între care 17 comandanți de război, au fost eliminați în cursul a peste 9.000 de raiduri. Aviația rusă a distrus 209 de unități de producție de petrol și cel puțin 2.000 de mașini-cisternă care se ocupau de livrarea ilegală de țiței.

'Ca urmare a loviturilor, am reușit să limităm, iar în unele locuri chiar să stopăm complet aprovizionarea cu resurse a jihadiștilor, să blocăm comerțul cu petrol', a afirmat ministrul rus, indicând că au fost blocate și principalele căi de alimentare a combatanților cu arme și muniții.

În plus, potrivit lui Șoigu, aviația rusă a contribuit la eliberarea de jihadiști a 10.000 de km din teritoriul sirian unde se află circa 400 de localități.

Mulți experți consideră că obiectivul principal al Rusiei a fost să-l ajute pe Bashar al-Assad să mențină sub control zonele locuite de minoritatea alawită din care face parte și familia sa. Deși nu a reușit să schimbe complet situația în favoarea lui Al-Assad, campania aeriană rusă a contribuit la consolidarea poziției forțelor sale și a condus la asediul orașului Alep, al doilea ca mărime din Siria.

În opinia expertului militar rus Vladimir Murahovski, decizia Kremlinului privind retragerea s-a întemeiat pe faptul că principalele zone ale țării au fost eliberate. Dacă la 30 septembrie, când Rusia a anunțat oficial începutul operațiunii, trupele lui Al-Assad băteau în retragere în mare parte, acum echilibrul de forțe s-a schimbat.

Moscova și-a început operațiunea în Siria sub pretextul luptei contra terorismului, amintește Gazeta.ru. Or, în declarația cu privire la restrângerea operațiunii în Siria, Kremlinul nu spune nimic despre terorism, atrage atenția expertul Arkadi Dubnov.

'Trebuie să recunoaștem că noi încă nu știm exact ce obiective au stat în realitate la baza intervenției Rusiei și prin ce diferă acestea de ceea ce s-a spus cu voce tare', a spus Dubnov, expert în problemele Asiei Centrale.

Expertul în Orientul Mijlociu Theodore Karasik, de la Gulf State Analytics din Washington, crede că Rusia și-a atins principalele obiective privind 'salvarea regimului sirian' și regruparea forțelor armatei siriene, iar începutul reglementării diplomatice vine să sugereze că Rusia se ține de cuvânt, iar acest lucru va fi perceput tocmai astfel de către guvernele regionale.

Potrivit analizei Gazeta.ru, aceasta ar putea releva și existența unor divergențe dintre Moscova și Damasc. Președintelui Al-Assad i s-a dat clar de înțeles să-și rezolve singur problemele pe care le are. În ultimul timp, poziția sa a fost diferită de cea a Rusiei în privința procesului de reglementare. În timp ce Al-Assad insista ca ostilitățile să continue până la 'victoria finală', diplomații ruși au sugerat că soluția conflictului nu poate fi decât una politică.

'Acesta este un semnal dat Damascului că Rusia nu are de gând să facă treaba pentru el', spune și Fiodor Lukianov, șeful Consiliului pentru probleme internaționale și apărare, un think-tank din Moscova.

În fine, starea economiei ruse a început se pare să-l preocupe mai mult pe Putin decât situația din Siria, concluzionează Gazeta.ru.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele