Sunt valuri mari pe mapamond stîrnite de declarațiile legendarului Henry Kissinger, conform cărora ucrainenii ar trebui să se resemneze cu pierderea unor teritorii, în numele încetării războiului și a pierderii de vieți.

Nu doar Zelenski, ci și nenumărați observatori de peste tot critică dur opiniile diplomatului, sugerînd senilitate. Nu o să amintim acum că un alt ”senil”, Silviu Brucan, și-a pus toată România în cap spunînd că ne vor trebui 20 de ani să învățăm ce e demmocrația, iar după 32 de ani tot repetenți suntem. Ci o să amintim la ce rezultate a dus politica entuziasmului deșănțat de după invadarea Crimeei, în 2014 și cine au fost cei care s-au dovedit într-un final a fi lucizi și raționali. Invadarea Crimeei în 2014 a generat, ca și acum, un val internațional de indignare și de proteste ferme. Peste toate, amenințări de o duritate extremă la adresa Rusiei lui Putin. Sancțiuni imense, ba chiar intervenții militare ale NATO. Dictatorului i se anunța finalul. Lui și regimului moscovit criminal. Ucrainei i se prefigura un viitor măreț.

„Sunt sigura ca Ucraina va intra in curand in Uniunea Europeana si acest lucru va schimba totul.” decreta, abia ieșită din pușcărie, fostul premier Iulia Timoșenko în februarie 2014. Și mesaje similare veneau atunci din toate direcțiile.

”Ucraina poate fi începutul sfârșitului lui Putin” profețea reputatul disident și intelectual polonez Adam Michnik în martie.

”Pe zi ce trece, apare tot mai clar că aventura lui Putin din Ucraina și Crimeea e un eșec sub raport politic” îi ținea isonul filosoful Andrei Cornea.

”Ceea ce trebuie făcut imediat este să arătăm Rusiei că nu vom tolera continuarea operațiunilor și că integritatea teritorială a Ucrainei este sacrosanctă. În acest sens, printre măsurile care se impun se numără izolarea diplomatică, înghețarea averilor oligarhilor și interzicerea călătoriilor acestora. Anunțul privind exercițiile comune de apărare aeriană în compania Statelor Baltice și trimiterea unui distrugător al armatei SUA în Marea Neagră sunt menite să ridice moralul aliaților noștri, la fel și ajutorul economic acordat actualilor lideri ai Ucrainei, care trebuie să lase deoparte luptele intestine și să guverneze țara” plusa fostul secretar de stat american Condolezza Rice, în aceeași perioadă.

Alt secretar de stat, Hilary Clinton, tăia în carne vie, spunînd că incercarea presedintelui rus de a proteja minoritatea rusa din Ucraina aduce aminte de actiunile lui Hitler de a avea grija de etnicii germani aflati in afara statului nazist.

„Daca va suna familiar, este ceea ce Hitler a facut in anii ’30. Toti etnicii germani, germanii ca origine, aflati in locuri precum Cehoslovacia si Romania si alte locuri…Hitler continua sa spuna ca nu sunt tratati bine. ”Trebuie sa intru sa-mi protejez oamenii” si asta i-a facut pe toti nervosi” spunea ea.

(Dacă am fi malițioși, am face o mică paralelă cu pozițiile recente ale președintei Ungariei, care se revendică păstor al întregii turme de maghiari, de oriunde. Dar, nefiind malițioși, nu o s-o facem.)

Și clasa politică autohtonă, intelectualii, vocile civice, tunau pe același ton.
Pumni ridicați în aer, belicos, spre Rusia, plus politica ”nu trebuie cedată o palmă de pămînt”.

Extrem de puține voci s-au încumetat să ”încalce” retorica oficială.
Una dintre ele a fost a reputatului medic, scriitor și disident anticomunist Ion Vianu, într-un material intitulat ”Ucraina, între ”Pacta sunt servanda” și Realpolitik”.

”Adeziunea imediată la UE a Ucrainei ar în­semna o pierdere de identitate încă și mai mare a Uniunii, Ucraina neîndeplinind con­dițiile de aderare, și i-ar lărgi obli­ga­țiile față de un teritoriu al ei, obligații pe ca­re nu se știe dacă și cum este capabilă sau doritoare să le onoreze. Acordul de Aso­ciere, posibil, nu ar însemna o pro­tecție suficientă” scria el.

Conștient că spusele sale merg contra curentului majoritar, Vianu afirma, preventiv:

”Ceea ce niciun guvern nu-și poate permite să declare, un comentator liber are dreptul să exprime: cea mai bună soluție dintre cele mai rele ar fi bipartiția Ucrainei. Dar este o soluție la rândul ei șchioapă, fiindcă nu există o linie de separație etnico-ling­vistică precisă, cum se întâmplă, de pildă, în Elveția, unde limita dintre germanofoni și francofoni nu suferă nicio încălecare. Iar Rusia și-ar putea extinde pretențiile mult către Vest. Este o soluție de avarie, greu de pus în aplicare, care va aduce multe suferințe, dar mai bună decât un conflict generalizat și fierbinte(…)
Avem în față o perioadă dificilă. Războiul Rece, economic, politic și posibilitatea în­călzirii lui nu pot fi excluse. Un aran­ja­ment de ultim minut, cu revenirea la si­tuația anterioară, este greu de imaginat. Ca altădată, s-ar putea să avem noroc, dar să nu contăm pe asta”.

Scandal a produs și o poziție exprimată de Norica Nicolai, pe atunci europarlamentar PNL, care opina public ca Republica Moldova poate fi salvata doar fara Transnistria si ca soarta Ucrainei este sa se destrame

„La un atac asupra unui stat al UE nimeni nu poate reactiona. Sunt state care pot sa-si foloseasca armatele timp de patru-cinci ore. Sunt state care pot rezista o luna, dar sunt foarte departe de frontiera estica. Marea problema va fi ce se va intampla pe frontiera noastra. Probabil ca dupa Crimeea urmeaza Transnistria. Daca vrem sa salvam Moldova, trebuie sa o salvam fara Transnistria. Moldova nu poate face fata, in acest moment, unuiu conflict direct cu Rusia. Dupa destramarea URSS, Rusia si-a creat o perdea de conflicte inghetate, pe care sa-si permita sa le dezghete cand doreste si cand considera ca este puternica. Acum Rusia se simte puternica si isi realizeaza vocatia imperiala. Marea problema pentru Romania va fi atunci cand Rusia va face primul pas spre gurile Dunarii. Atunci exista riscul sa avem frontiera comuna cu Rusia. Acest lucru cred ca se va intampla” spunea politiciana în martie 2014.

Știm azi ce a urmat tuturor acelor evenimente și declarații.

Occidentul a simulat niscaiva sancțiuni economice, iar cînd s-a împrăștiat fumul războiului s-a precipitat cu și mai multe afaceri în Rusia. La începutul lunii martie 2014, ne amintim, presa britanică dezvăluia un document secret al guvernului din care rezulta că UE se opune marilor sancțiuni împotriva Rusiei, cerute de americani.

Ca și Macron acum, Casa Albă vorbea atunci de necesitatea oferirii Rusiei a unei portițe de ieșire elegantă din situație, iar președintele Obama puncta: „Toată lumea recunoaște că Rusia are interese legitime față de ceea ce se întâmplă într-o țară vecină, însă aceasta nu-i oferă dreptul să recurgă la forță pentru a-și exercita influența în acea țară”.

Putin nu și-a aflat nici pînă azi sfîrșitul profețit de Michnik și ceilalți. Din contră, mai are puțin și ajunge la gurile Dunării, cum dăduse ca sigur Nicolai.

Ucraina nu a intrat în UE, iar azi i se transmite că va dura decenii.

Teritoriul țării nu s-a dovedit ”sacrosant”, conform Condolezzei Rice.

Replica devastatoare a Vestului nu a venit și nu dă semne să vină nici după noua invazie.

Flamura entuziasmului s-a stins după Crimeea, începe să se stingă și acum.

În loc de ajutoare concrete, ucrainenii au primit îmbărbătările cetățenilor europeni de pe canapelele plasate în fața televizoarelor, acces deschis lui Zelenski pentru interminabile și sterile discursuri, Eurovision, foarte probabil Cannes, foarte probabil un Nobel pentru pace și asigurări permanente de solidaritate. La fel ca în 2014.

Occidentul, se vede clar, nu are chef să rezolve problema Ucrainei, punîndu-și la bătaie bunăstarea propriilor cetățeni.

O vorbă veche spune ”cînd faci un gard nu bați trei șipci și scrii etc”.

Țările lumii slobozesc potop de vorbe, dar marile decizii lipsesc. În locul lor stă scris ”etc”.

Henry Kissinger, la fel ca Ion Vianu al nostru, e prea bătrîn și prea înțelept ca să se mai teamă de critici.
Realpolitik nu e telenovelă mexicană. Realpolitik e să ții cont de situația reală mai mult decît de premise etice și morale.

Ce spune marele diplomat și fost secretar de stat e mai mult ca sigur ce gîndesc mulți lideri mari ai lumii – cu Macron în frunte – dar consideră că încă (s.n.) nu e momentul să se exprime.

Kissinger spune că împăratul e gol, stîrnind indignare, dar nu pentru mult timp.
Ca și după Crimeea, ne place, nu ne place, țara lui Zelenski se va resemna curînd cu noi teritorii cedate și cu adevărul spuselor vechi conform cărora țările nu au niciodată prietenii, ci doar interese.

Nici nu ar fi de mirare ca variola maimuței să fie, în cîteva săptămîni, acoperirea occidentală a finalului încununat de succes al noii aventuri putiniste, la capătul căreia Rusia va ajunge la gurile Dunării și apoi își va trage cîțiva ani sufletul, pînă la proxima aventură.

Parteneriat InPolitics