Liudmila Denisova a fost demisă din funcția de Avocat al Poporului în urma unui vot al Parlamentului de la Kiev.
Parlamentarul Pavlo Frolov a acuzat-o pe Denisova de promovarea unor informații false despre „numeroasele detalii de «infracțiuni sexuale contra naturii» și abuzuri sexuale asupra unor copii în teritoriile ocupate, care nu erau susținute de dovezei”.
Astfel de dezinformări „fac rău Ucrainei”, a conchis Frolov.
Într-un interviu publicat în presa ucraineană, Denisova a recunoscut că a mințit, dar a făcut-o într-un scop nobil, iar acest scop a fost atins.
„Când, de exemplu, am vorbit în Parlamentul italian, în Comisia pentru Afaceri Internaționale, am văzut și simțit o mare plictiseală în legătură cu Ucraina, înțelegeți? Atunci am vorbit despre lucruri îngrozitoare, pentru a-i face într-un fel sau altul să ia deciziile de care Ucraina și poporul ucrainean au nevoie.”
Iar minciunile au funcționat.
Denisova povestește de pildă că formațiunea italiană Mișcarea 5 Stele era inițial„împotriva livrării de arme, însă după discurs, unul din liderii partidului a declarat că ne va susține, mai ales prin trimiterea de arme”.
Afirmațiile false despre violurile în masă ale soldaților ruși, în ciuda faptului că nu se bazau pe nici o dovadă, au fost preluate și amplificate cu entuziasm de presa corporatistă occidentală, cum ar fi CNN sau Washington Post.
După ce Denisova și-a recunoscut falsurile, aceeași presă care le-a promovat nu a simțit nevoia să le corecteze.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
În spațiul geografic dintre cele trei mări (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică), datorită abundenței resurselor și condițiilor extrem de favorabile vieții, oamenii au adoptat o formă de organizare obștească în care unitatea de bază era de tip „dacha”. Oamenii care trăiau organizați în dachas aveau un stil de viață distinctiv diferit de cei ce locuiau între granițele Imperiului Roman. În primul rând erau liberi și aveau resursele necesare existenței relativ ușor de obținut din mediul în care locuiau fapt decisiv ce le garanta libertatea.
Această formă de organizare total diferită de cea din Imperiul Roman le adaugă pe lângă numele specifice în funcție de teritoriu și străbuni un supranume utilizat de romani acela de daci. Începând cu Cezar acest supranume este adoptat de cancelariile și documentele oficiale ale Romei; le vor utiliza pentru teritoriile cucerite la Dunăre cum ar fi: Dacia Romană etc.
Acest nume ce exprima un mod de organizare socio-economică și un stil de viață distinct este utilizat până târziu în evul mediu:
- în epistolele bisericii catolice referitoare la partea nordică a Europei;
- în corespondența oamenilor politici referitor la Valahia, Moldavia și Transilvania;
- în titlurile nobiliare ale unor personalități ale timpului: Petrus de Dacia și alții.
Din documentele istorice reiese că supranumele de „dachi”și „Dachia ” se refereau la acei oameni liberi ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață distinctiv, diferit de a celorlalți europeni .
Progresul societății umane și reformele impun transformări inevitabile.
Treptat sub presiunea evoluțiilor de tip feudal, ce solicitau disciplină și ascultare, această formă de organizare obștească se tot restrânge:
- din sud sub presiunea curentului islamic. Ultimele forme de oameni liberi, răzeși și moșneni, își pierd libertățile treptat până la începutul secolului al XIX-lea, făcând locul domeniilor nobiliare de tip fanariot;
- din vest și nord-vest sub presiunea curentului catolic autonomiile se încheie prin secolul al XIV-lea făcând locul domeniilor nobiliare de tip Vest-european;
- în est forma de organizare este salvată cel puțin pentru un timp cu numele datorită conducătorilor de țări (țarilor) ce aveau încă nevoie de vitejia locuitorilor liberi în luptele cu mongolii, turcii etc.
CONSECINȚE:
- în centrul spațiului dintre cele trei mări s-a format pornind din preistorie comunități războinice ce au luptat pentru libertatea lor chiar atunci când disproporția dintre taberele beligerante nu era în favoarea oamenilor liberi. Elocvente sunt războaiele duse de Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Bogdan Hmelnițki, Ivan Mazepa, Dimitrie Cantemir și mulți alți.
- rezolvarea dilemei goți-geți, sarmați-geți, sarmisegetuse;
- istoria oferă un model de organizare a societății în vechime: cu oameni liberi „dachii”ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață propriu diferit de restul europenilor aflați în pline epoci sclavagiste si mai târziu feudale!
Forme de organizare ce le întâlnim și azi în România sub formă de „Case de vacanță” peste tot: la munte, la mare etc. unde omul se simte liber și nu numai...
Școala Ardeleană utilizează scrierea sub această formă: Șincai îl numește pe Vlad Dracul „prințul Dachilor”, când Ioan de Hunedoara fuge de turci „prin Dachia” și tot el apoi: „s-au dus în Dachia (sau Valachia) și pe Dan IV l-au făcut povățuitoriu țerei și au poruncit ca Dachii să asculte de dânsul”. „Vlahii, carii tot o limbă au cu dachii, nici se deosebesc de dachii cei ce lăcuesc lângă Dunăre”. Petru Maior scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Tot Șincai constată că dacii ciopliți în marmură au un port: „tocmai cum iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.
În prezent termenul îl întâlnim sub forma „Dache” (Dacul) în numele multor oameni!
BIBLIOGRAFIE:
1. G. PANTECAN, Provincia medievala Dacia din Europa nordică, Bucuresti, 2010, Editura Dacoromana;
2. C. TROYA, Argumente pentru rescrierea istoriei Europene;
3. G. GHEORGHE, Lingvistica, istoria... Defilee de erori, Rev. Getica
4. IORDANES, Getica( despre originea și faptele geților), Fundația Gândirea;
5. C.J. HUERTAS, Nu venim din latină, Editura: GETO DACII, București, 2016
6. N.P. LEONĂCHESCU, Istoria și condițiile la limită tip Dirichlet, Rev. Getica
7. C. LUNDIUS, Zamolxis, Primus Getarum Legislator, Upsala, 1687;
8. M. VINEREANU Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică;
9. PETRU MAIOR, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Webografie:
1. GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe, http://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/;
2. Petrus de Dacia primul scriitor suedez;
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petrus-de-dacia-primul-autor-suedez;
3. C. TROYA, Despre arhitectura gotică, 1857 discurs de Carlo Troya; https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/traducere-arhitectura-gotica;
4. C. TROYA,Fastici getici o gotici/
https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/fasti-getici-o-gotici-carlo-troya;
5. N. ZENO, Despre originea barbarilor care au distrus Imperiul Romei, , Veneția, 1557.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_R%C4%83s%C4%83rit;