

Avionul rusesc de tip Airbus A321, care s-a prăbuşit sâmbătă în Egipt, s-a dezintegrat în aer, fragmente din epavă fiind împrăştiate pe o suprafaţă de 20 de kilometri pătraţi, a declarat duminică Viktor Sorocenko, directorul executiv al Comitetului interstatal pentru aviaţie, citat de agenţia TASS.
"Este prea devreme să vorbim despre cauzele prăbuşirii. Avionul s-a dezintegrat în aer, iar fragmentele sale sunt împrăştiate pe o suprafaţă vastă de aproximativ 20 de kilometri pătraţi", a afirmat el după ce a examinat locul catastrofei, potrivit Mediafax.
Avionul companiei aeriene ruse Kogalimavia, care avea la bord 217 pasageri şi şapte membri ai echipajului, s-a prăbuşit sâmbătă, la scurt timp după decolarea din Sharm el-Sheikh, într-o zonă din Peninsula Sinai unde Egiptul se confruntă cu insurgenţa islamistă.
Gruparea Stat Islamic în Egipt a afirmat pe Twitter că a doborât avionul, din cauza raidurilor ruse în Siria, însă informaţia nu a fost confirmată de Rusia, iar autorităţile egiptene susţin că nici un indiciu nu duce la concluzia că aeronava a fost doborâtă.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.