În 1969, omul a pășit pentru prima dată pe Lună, însă milioane de sceptici continuă să se îndoiască de aceasta și după aproape 57 de ani de la acel moment.

În iulie 1969, întreaga lume a fost martora unui eveniment care va rămâne în istoria omenirii: misiunea Apollo 11. Acest proiect ambițios al NASA a permis omului să pășească pentru prima dată pe Lună. Această piatră de hotar științifică și tehnologică continuă să inspire, cu toate că nu toată lumea crede că a fost o expediție reală.

Vedeți 10 zile în jurul Lunii - Lansarea navei Orion în Misiunea Artemis II - VIDEO LIVE VIA NASA

6 misiuni Apollo

La 16 iulie 1969, racheta Apollo 11 a fost lansată cu Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins la bord. Patru zile mai târziu, pe 20 iulie, Neil Armstrong a intrat în istorie devenind prima ființă umană care a pășit pe Lună, fiind imediat însoțit de Buzz Aldrin.

Împreună au explorat o zonă cunoscută sub numele de „Tranquillity Base”, petrecând 2,5 ore pe suprafața lunară. În timpul explorării, au colectat 21,5 kg de mostre de sol lunar și, în total, echipa a petrecut 21 de ore și 36 de minute pe satelitul nostru natural înainte de a se întoarce pe Pământ.

Această misiune a fost doar una dintre cele șase misiuni Apollo cu echipaj uman care au ajuns pe Lună între 1969 și 1972. În prezent, NASA spune că intenționează să folosească Luna ca o trambulină pentru a merge mai departe în spațiu, în special pentru a ajunge pe Marte, bazându-se pe explorarea spațială comercială.

Washington a prezentat aceste misiuni drept un succes incontestabil, dar unii oameni încă spun că aterizările pe Lună au fost înscenate de guvernul SUA. Potrivit sondajelor, între 6 % și 20 % dintre americani pun la îndoială autenticitatea lor, în timp ce în Marea Britanie această cifră se ridică la 25 %, iar în Rusia la 28 %, potrivit Armees.

Ce spun scepticii

Printre cele mai proeminente figuri ale negaționismului se numără Bill Kaysing, un fost redactor tehnic pentru un producător de rachete legat de NASA. Într-o carte din 1976 intitulată „We Never Went to the Moon: America's Thirty Billion Dollar Swindle”, Kaysing susține că centurile de radiații Van Allen ar fi făcut imposibilă călătoria în spațiu cu echipaj uman din cauza nivelului ridicat de radiații.

Kaysing a dezvoltat ipoteza șocantă că scena a fost filmată la o bază militară din deșertul Nevada, cu complicitatea Hollywood-ului.

El subliniază, de asemenea, absența stelelor de pe fotografiile lunare și steagul american, care pare să plutească fără atmosferă. Și apoi, mai întreabă scepticii, de ce nu s-au mai repetat misiuni pe Lună și în zilele noastre în timp ce altele, mult mai puțin periculoase, au eșuat, uneori tragic.

Îndoielile privind realitatea misiunii Apollo trebuie puse și în contextul istoric. Anii 1970 au fost marcați de o lipsă de încredere în autorități. Implicată într-un conflict postcolonial în Vietnam care punea sub semnul întrebării moralitatea sa, zguduită de minciunile grave ale președintelui Richard Nixon dezvăluite în scandalul Watergate (1974), soldat cu demisia, America anilor 1970 era dezorientată. Adevărul părea că le era ascuns americanilor.

Dar de când anume? La 6 martie 1975, ABC a difuzat 26 de secunde din filmul pe care un amator, Abraham Zapruder, îl filmase în Dallas în timpul asasinării lui John F. Kennedy în 1963. Imagini explozive care păreau să contrazică concluziile anchetei parlamentare. „Anii '70 americani au fost un deceniu al fraudelor dovedite și al suspiciunilor de fraudă: conspirația era în aer”, afirmă istoricul Emmanuel Kreis.

Unul dintre argumentele lui Kaysing era și că America nu era în măsură să finanțeze provocarea lansată de Kennedy în 1962: să cucerească Luna până la sfârșitul deceniului sau cel puțin înaintea sovieticilor. „În plin război din Vietnam, țara era un colos epuizat, cu visteria goală", subliniază jurnalistul și istoricul Christophe Bourseiller. O astfel de investiție colosală părea ipotetică.

După anii 1970 și epoca de aur a science fiction-ului, anii 1980 au dezamăgit. A venit vremea programului Star Wars, un scut conceput de Ronald Reagan pentru a descuraja rachetele sovietice. Explozia navetei Challenger în 1986 a aruncat curând o umbră neagră asupra cuceririi spațiului. Apoi au venit anii 1990, scandalul din jurul președintelui Bill Clinton și revenirea îndoielilor americanilor cu privire la instituții.

Apoi, în 2001, rețeaua de televiziune Fox a difuzat documentarul „Did We Land on the Moon?” cu Bill Kaysing în studio. Anul următor, unul dintre negaționiști implicați în film, Bart Sibrel, l-a confruntat pe astronautul Buzz Aldrin, numindu-l mincinos. Astronautul a sfârșit prin a-l lovi cu pumnul în față , altercație care a fost filmată.

Ce răspund oamenii de știință

Cu privire la agrumentele lui Kaysing, oamenii de știință spun că centurile Van Allen sunt compuse din particule încărcate cu energie mare. Pentru a-i proteja pe astronauții Apollo, inginerii au folosit o carcasă rezistentă din aluminiu și o traiectorie calculată pentru a minimiza expunerea la radiații, care au fost în medie de doar 0,46 rad.

În ceea ce privește steagul american, care pare să plutească în vidul spațial, Roger Launius explică faptul că a fost folosită o bară orizontală pentru a-l menține în poziție. O mică îndoire a acestei bare creează iluzia de mișcare. Steagul este atașat de un stâlp telescopic care această bară orizontală pentru a-i menține aspectul desfășurat, se mai argumentează

În ceea ce privește încrețiturile vizibile în fotografii, acestea se datorează atât condițiilor de călătorie, care au încrețit țesătura, cât și înghețului, se mai argumentează.

În ceea ce privește absența stelelor din imaginile lunare, cercetătoarea Emily Drabek-Maunder explica faptul că aceasta se datorează vitezei prea mari a obturatorului camerelor, necesară pentru a surprinde scena iluminată de Soare.

Oamenii de știință mai argumentează că, pe lângă cele peste 8.400 de fotografii realizate în timpul misiunilor, mii de ore de înregistrări video și audio, precum și transcrieri complete ale conversațiilor aer-sol, oferă o documentație completă a programului Apollo. Eșantioanele lunare colectate între 1969 și 1972, totalizând aproape 382 kg, au fost trimise la diverse laboratoare din întreaga lume fără ca cercetătorii independenți să detecteze vreo anomalie.

Alt argument pro este și că Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) continuă și astăzi să furnizeze imagini de înaltă rezoluție care confirmă vechile locuri de aterizare de pe Lună. Nave spațiale chineze, indiene și japoneze au survolat, de asemenea, aceste locuri de pe orbitele lor respective.

„În cele din urmă, este greu de imaginat că un proiect care implică până la 400.000 de angajați americani ar fi putut fi trucat fără să se producă o scurgere majoră de informații și fără ca sovieticii, care felicitaseră public Statele Unite după succesul Apollo 11, să observe acest lucru”, afirmă sursa citată.