Aproximativ 72% din unguri se pronunță împotriva mecanismului de distribuire automată a azilanților în statele membre UE, iar 78% ar vota "nu" la referendumul privind cotele de imigranți, programat la data de 2 octombrie, potrivit unui sondaj de opinie realizat în luna septembrie, scrie agenția MTI.
În cadrul referendumului, cetățenii ungari cu drept de vot vor avea de răspuns la următoarea întrebare: "Doriți să permiteți Uniunii Europene să mandateze relocarea cetățenilor non-ungari în Ungaria fără aprobarea Parlamentului?"
Fundația Szazadveg a realizat un sondaj de opinie în perioada 7-12 septembrie, la care au participat peste 2.000 de adulți ce au fost intervievați telefonic.
Potrivit sondajului, doar 3% din unguri ar vota "da" la referendum.
Dintre respondenții care au declarat că ar vota "nu", 61% au fost de părere că este dreptul poporului ungar să decidă alături de cine să trăiască în propria țară.
În ceea ce privește terorismul, un total de 65% din respondenți au afirmat că o interpretare eronată a islamului este principala cauză a atacurilor teroriste, iar 46% au indicat sărăcia drept principala cauză.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.