Analiza unui scriitor sârb după ceea ce s-a întâmplat în Noua Zeelandă: Un creștin care trăiește într-o țară majoritar musulmană are de 143 de ori mai multe șanse să fie ucis de un musulman, decât invers

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Scriitorul conservator sârbo-american Srdja Trifkovici acuză mediatizarea atacurilor de la cele două moschei, din Noua Zeelandă, de luna trecută, remarcând dubla măsură care se aplică creștinilor din țările majoritar musulmane față de modul în care sunt tratați musulmanii din statele majoritar creștine, conform chroniclesmagazine.org.

„Nu este o încercare de a plasa crimele de astăzi "în perspectivă", așa cum se întâmplă în mod invariabil după ce teroriștii musulmani lovesc țintele occidentale - la Nisa, Paris, Berlin etc. - ucigând sute de oameni. Această „perspectivă” ar trebui să includă faptul că în lumea occidentală de astăzi trăiesc circa 30 de milioane de musulmani (mai mulți pe cont propriu), ceea ce face ca probabilitatea ca oricare dintre ei să cadă victimă a unui atentat să fie de unu la zece milioane.

Așadar, șansele să se întâmple asta sunt mai mari decât să fie mâncați de un rechin alb, dar pot fi comparabile cu probabilitatea ca un francez să fie ucis de un fanatic musulman. Fiți răbdători, dragi cititori; să ne reamintim, cu exactitate, ca să nu fim acuzați de retorică inflamatorie:

7-9 ianuarie 2015: in atacurile de la Charlie Hebdo mor 22 de persoane.

26 iunie 2015: în Saint-Quentin-Fallavier, un musulman a decapitat un francez și a intrat cu duba într-o benzinărie, încercând să declanșeze o explozie.
 
13-14 noiembrie 2015: Atacurile coordonate de la Paris au ucis 137 de persoane în ceea ce este considerat cel mai grav atentat terorist din istoria franceză
 
13 iunie 2016: În orașul Magnanville, un polițist și soția lui au fost uciși de un jihadist.
 
14 iulie 2016:  La Nisa, un camion a intrat în mulțimea care sărbătorea Ziua Națională a Franței. Șoferul, Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, a lăsat în urmă 86 de cadavre.
 
26 iulie 2016: În Normandia, doi jihadiști au atacat o biserică în timpul slujbei, ucigându-l pe preotul în vârstă de 86 de ani.
 
1 octombrie 2017: Un musulman a înjunghiat letal două tinere, într-o gară din Marsilia. Înainte să fie împușcat, a strigat „Allahu Akbar”
 
23 martie 2018: Un musulman a furat o mașină în Carcassonne, a ucis șoferul și s-a îndreptat spre Trèbes, unde a atacat un supermarket, a ucis trei persoane și a rănit alte câteva.
 
12 mai 2018: Un „francez” născut în Cecenia a înjunghiat mortal un pieton și a rănit alții, lângă Opera Garnier din Paris.
 
11 decembrie 2018: La Strasbourg, un individ înarmat a deschis focul chiar în Piața de Crăciun, omorând 5 oameni și rănind 11.

Numărul morților a fost de 261 și mult mai mulți răniți, în aceste atacuri ale musulmanilor asupra non-musulmanilor, în mai puțin de patru ani, într-o singură țară -  Franța (66 milioane de persoane). Cu 66 de morți, în medie, pe an, se poate spune așadar că francezii au de zece ori mai multe șanse să fie uciși de un musulman, decât ca un musulman să moară de mâna unui terorist non-musulman, oriunde în lumea occidentală.

Situația este incomparabil mai gravă dacă privim situația creștinilor din lumea musulmană. Este cel mai flagrant exemplu de încălcare a drepturilor omului în lumea de astăzi: 

Conform organizației „Open Doors”, în 2018 cel puțin 4.305 de creștini cunoscuți pentru apartenența la religia creștină au fost uciși de musulmani din cauza credinței lor. 

În Raportul privind libertatea religioasă, „Aid to the Church in need” a avertizat că 300 de milioane de creștini, din țări majoritar musulmane, au fost supuși violențelor, devenind astfel „cea mai persecutată religie din lume”.

Asta face, prin urmare, ca șansele ca un creștin dintr-o țară majoritar musulmană să fie ucis de un musulman - pur și simplu pentru că este ceea ce este -  să fie de aproximativ unu  la 70.000. Pe scurt, asta înseamnă că un creștin care trăiește într-o țară majoritar musulmană are de 143 de ori mai multe șanse să fie ucis de un musulman pentru că este creștin, decât ca un musulman să fie ucis de un non-musulman într-o țară occidentală pentru că este ceea ce este.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • adria 02.04.2019 05:36
    După atacul sinucigaș la Manchester Arena soldat cu 22 de morți și 59 de răniți din 22 mai 2017, Katherine Kay de la BBC a afirmat că Marea Britanie și Europa vor trebui să se obișnuiască cu atacuri teroriste.
    De atunci, asemenea acte au devenit aproape parte din viața cotidiană în Occident.

    19 martie 2019: un raid "antiterorist" în regiunea centrală Rhein-Main din Frankfurt a dus la arestarea a 10 persoane. Principalii suspecți ai grupului se crede că sunt asociați cu comunitatea islamistă locală salafistă. Câțiva dintre suspecți au cetățenie germană. Toți sunt acuzați de complotul unui atac terorist islamist cu scopul de a ucide cât mai mulți "necredincioși".
    Planul era deja bine stabilit atunci când poliția a efectuat raidul. Grupul, cu vârste cuprinse între 20 și 42 de ani, a fost în contact cu diverși negustori de arme și închiriase deja un vehicul mare ca parte a activității lor.
    https://www.davidicke.com/article/527655/10-held-germany-suspected-islamist-attack-plan-use-car-guns-kill-many-possible

    15 martie 2019: Poliția olandeză a arestat un bărbat în vârstă de 37 de ani, născut în Turcia, suspectat de împușcarea mortala a trei persoane și rănirea altor cinci într-un posibil atac terorist asupra unui tramvai în Utrecht.
    https://www.telegraph.co.uk/news/2019/03/18/utrecht-shooting-several-injured-shooting-utrecht-tram/
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

20:00

Cuviosul Justin Pârvu cel Mare despre canonizarea mucenicilor din temnițele comuniste. SOLUȚIA GRĂITOARE. 14 mai - Ziua Sfinților Martiri și Mărturisitori Români Ortodocși din Secolul XX

19:15

Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

18:59

Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

18:45

Prof. Constantin Barbu: IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a publicat o opera monumentală în 100 de volume „1700 de ani de la Sinodul din Niceea din anul 325. Marcus metropolitanus Tomensis, participant la Sinodul de la Niceea“

18:00

Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă

15:55

Luminița Arhire: O ALEGERE RESPONSABILĂ

15:46

Alis Popa: Noi, suveraniștii, știm foarte bine ce ne dorim

15:27

Ilie Năstase s-a dezlănțuit la adresa lui Nicușor Dan: ”Nu a putut sa facă față la Primăria Capitalei, face ca președinte al României? Nu cred. Nu are nici aspectul fizic, nu are nimic. Sper să câștige George Simion”

15:17

FRF se dezice de Nicușor Dan, după ce a folosit fraudulos imaginea echipei naționale în campania electorală

14:55

14 mai, ultima zi de stare de urgență în România. Urmează 3 zile de vid legislativ, în care nu se pot impune restricții, apoi STARE DE ALERTĂ pe termen nedefinit. REMEMBER PLANDEMIA

14:30

George Simion, interviu în The American Conservative: Viitorul aparține patrioților. Călin Georgescu a fost românul cel mai votat, așa că are dreptul să ocupe orice funcție dorește. Suntem într-un pericol real după excluderea din Visa Waiver

13:35

Horațiu Rădulescu: Ceea ce a făcut aseară Gâdea și antena lui arată fața scabroasă și murdară a sistemului subteran