America dă înapoi în fața Chinei: Taiwanul NU se află în programul turneului în Asia al lui Pelosi

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O cedare a Washingtonului în fața amenințărilor grosolane ale Beijingului ar putea avea consecințe mai dezastruoase decât retragerea din Afganistan.

Biroul președintei Camerei Reprezentanților a anunțat duminică dimineață că Nancy Pelosi are în program vizitarea a patru țări asiatice, printre care nu se afla și Taiwanul.

Pelosi conduce o delegație a Congresului în regiunea India-Pacific, având în programul oficial vizite în Singapore, Malaysia, Coreea de Sud și Japonia.

Într-un comunicat al Biroului lui Pelosi, citat de Fox News, se arată:

„Astăzi, delegația Congresului călătorește în India-Pacific pentru a reafirma angajamentul puternic și de nezdruncinat al Americii față de aliații și prietenii noștri din regiune.”

Și documentul continuă:

„În Singapore, Malaysia, Coreea de Sud și Japonia, delegația noastră va avea întâlniri la nivel înalt pentru a discuta modul în care putem să promovăm interesele și valorile noastre comune, în special pacea și securitatea, dezvoltarea economică și comerțul, pandemia, pandemia COVID-19, criza climatică, drepturile omului și guvernarea democratică.”

(Probabil că autorul textului a dorit să spună că vizita va promova modalități de COMBATERE a Covid și a crizei climatice.)

Oricum, documentul nu pomenește nimic de Taiwan.

Anunțul vine după ce Joe Biden declarase că Pentagonul nu considera că este o idee bună ca Nancy Pelosi să viziteze Taiwanul.

Într-o convorbire telefonică, joi, Xi Jinping l-a amenințat fățiș pe Joe Biden să nu se „joace cu focul” în privința Taiwanului.

Potrivit unei transcrieri a convorbirii, dată publicității de Beijing, liderul chinez i-ar fi spus omologului american:

„Cei care se joacă cu focul de foc vor pieri. Sperăm că Statele Unite înțeleg clar acest lucru.”

China consideră Taiwanul parte integrantă a teritoriului său, iar Statele Unite nu mai au relații oficiale cu insula din Marea Chinei.

Din momentul în care partea americană a anunțat intenția lui Pelosi de a vizita Tauwanul, China a reacționat cu mare iritare.

Tensiunea în regiune a crescut puternic, după ce Statele Unite au deplasat aici un grup de nave de luptă sub conducerea portavionului Ronald Reagan, iar avioane americane au început zboruri de patrulare în apropierea Taiwanulului.

Sâmbătă, forțele navale chineze au organizat și ele ample exerciții militare cu muniție de luptă în strâmtoarea Taiwan.

Ziarul de partid chinez Global Times a avertizat că Beijingul este îndreptățit să considere intrarea în spațiul aerian al Taiwanului a aeronavei lui Pelosi și a escortei sale de avioane de luptă americane drept o „invazie” și prin urmare deschiderea focului și chiar doborârea lor.

Dacă nu are loc o modificare de ultimă oră în programul lui Pelosi, atunci pasul înapoi făcut de Washington în fața amenințărilor agresive ale Beijingului poate avea efecte mai catastrofale pentru America decât retragerea din Afganistan.

Pentru că de data aceasta este vorba de un semn de slăbiciune manifestat în fața principalului adversar al Statelor Unite. Și în urma unei amenințări evidente, directe și grosolane a acestuia.

Anularea vizitei ar însemna practic recunoașterea de către America a supremației Chinei.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Tic 31.07.2022 17:34
    Problema e ca noi, europenii suntem asimilați americanilor! Iar România care se bucura de un prestigiu aparte în China pana după '90 chiar, a pierdut totul pt niște.... Da, România se bucura de un prestigiu aparte: se învață la orele de istorie despre România, ce oameni de știință, ce ingineri, ce oameni de cultura aveam și cum un popor atât de mic a putut da atâtea creiere și spirite luminate. Ca o fi fost datorat acest lucru relației dintre regimurile comuniste de atunci, nici nu mai contează. Contează ca am pierdut ca niște idioți pe mana unor terchea-berchea vânduți altora asemenea. Asa cum am pierdut piețele în toate industriile și în toate domeniile, iar oamenii sunt puși pe goană.
    Blestemați fie cei ce au făcut asta, căci viata nu se trăiește cu amânare și nimeni nu muncește pt a ajunge la pagubă, ci pt mai bine. Ori noi pagubim pt un degenerat ca Hunter Biden care va ajunge în șanț după ce perversul de tat-său nu va mai fi în funcție! (ca să fie cel mai real și la îndemână exemplu), nu mai vorbim de ceilalți!
    Știți cum se învață în China, știți ce bătălie este pe școlile și universitățile bune? Știți cum se face agricultura acolo? Noi nici nu visăm! Acum vreo 15 ani un schimb de studenți între Germania și Coreea de Sud, a scos în evidenta cum coreeanul stătea și învața pana la 7 ore cu 2 mici pauze, iar neamțul zicea ca el nu ar putea face la fel, ar înnebuni! Pai eu lucram pt olimpiada de nivel județean sau admiterea la facultate cam la fel înainte de '89,iar geamantanele de culegeri lucrate mi-au asigurat succesul fluierând! Fără munca și sacrificii murim, și murim urât! In Austria acum 15 - 20 de ani, părinții copiilor de școală primara se vaicareau ca temele durau mai mult de 1 ora! Învățau ecuația de gradul doi prin facultate, iar artificiile algebrei abia le înțelegeau. Liceele umaniste nu mai aveau chimia și fizica ca obiecte de studiu în clasele a XI și a XII. Acum suntem toți în aceeași oala, deși nu toți am acționat la fel. Și mi-e ciudă sa mai plătesc împreună cu ai mei, încă o dată prețul!
    Iar "elitele" au mizat pe China și lasă fără menajamente, vestul din brațe! Dar și-au făcut socoteala proastă! Chinezii nu sunt ca proștii de creștini și nici holocaust nu le poți reproșa și specula!
  • Eduard M 31.07.2022 21:14
    America, pe tobogan...trist !
    Ronald Reagan se răsucește in mormânt.
  • T,âfnosul 01.08.2022 21:12
    Nasty Pelosi este asa de beata ca nici nu stie unde se uce si nici unde este Taiwanul. Un presedinte amnezic si o politicianca betiva imagines perfecta a marii democratii.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști