

Agenții Biroului Federal de Investigații (FBI) au obținut mandatul necesar pentru a putea examina emailurile din contul privat a candidatei democrate la președinția Statelor Unite, Hillary Clinton, date recent publicității, informează Reuters.
Mandatul le va folosi agenților pentru a determina dacă mesajele sunt relevante în ancheta cu privire la serverul folosit de Hillary Clinton, în timp ce era șefa diplomației americane, pentru corespondența secretizată.
În urma acestor dezvăluiri, candidata democrată se prăbușește în sondajele de opinie, chiar și cele mai optimiste dând-o pe Hillary Clinton cu un avans minuscul, de sub 1%. Deja înainte de aceste noi turnuri ale cazului Clinton, sondajul care a prezis corect ultimele trei alegeri prezidențiale din SUA îl dădea pe Donald Trump cu un avans de 2% în fața rivalei Hillary Clinton.
Reamintim că FBI a redeschis, săptămâna trecută, cazul emailurilor lui Hillary Clinton, cel în care fosta șefă a diplomației americane este acuzată că pe timpul mandatului a folosit serverul privat al familiei sale pentru corespondența electronică oficială, în loc de serverele oficiale ale Departamentului de Stat al SUA.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.