Adoratorii lui Stalin vor ca cei care se opun teoriei genului să fie trimiși în GULAG pentru REEDUCARE

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un grup de studenți de stânga apără lagărele sovietice ale Gulagului stalinist, considerându-le mai „pline de compasiune” decât „noțiunea capitalistă occidentală a închisorii”.
 
 Grupul intitulat Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender, Queer Plus de la Universitatea Goldsmiths din Londra a sugerat că persoanele care pun întrebări despre teoria de gen ar trebui trimise în astfel de lagăre, timp de până la zece ani, pentru „reeducare”, scrie breitbart.com.

„Ideile radicale anti transgender și ale bigoților anti-Trans ucid pur și simplu și de aceea trebuie eradicate prin reeducare", a scris grupul de studenți pe Twitter înainte de a-și șterge contul.
 
După ce profesorul Claire Graham a întrebat dacă încercarea acestui grup de a reduce la tăcere acele cadre universitare care au pus la îndoială ideologia transgender nu sunt cumva "puțin fasciste", pe contul grupării a venit următorul a răspuns : „Nici vorbă! Doar vă vom trimite în Gulag‘.

Pe Contul de Twitter a mai apărut și comentariul conform căruia CIA a răspândit "minciuni" despre sistemul  sovietic din Gulag: „Primul mit care trebuie desființat: în Gulag muncești până mori! Fals: "Sovieticii cu sentințe pe viață au avut cea mai lungă condamnare de 10 ani. Pedeapsa capitală a fost rezervată pentru cele mai grave infracțiuni.”
 
Sistemul penal a fost unul de reabilitare. Scopul era acela de a corecta și de a-i schimba pe infractori”.

Sindicatul studenților de la Universitatea Goldsmiths a suspendat grupul și și-a retras sprijinul pentru el în urma valului de reacții negative apărute pe rețelele de socializare. 

Unii utilizatori de Twitter au reacționat vehement: „Bunica mea a fost condamnată la 15 ani în Gulagul sovietic pentru că a fost fiică „a dușmanilor poporului și a unui creștin”.  A fost eliberată după 10 ani pentru că era însărcinată”.

„Nu pot să cred ce am citit. Mint cu nerușinare despre cultura mea și despre istoria mea”, a scris un utilzator pe Twitter.

Gulagul desemnează rețeaua de lagăre și colonii de muncă forțată care au existat în URSS. De la 10 iulie 1934, închisorile, coloniile de muncă corecțională și lagărele au format un ansamblu unic, gestionat numai de Gulag. Obiectivul numărul unu din cadrul Gulagului devenea, începând cu anul 1936, lichidarea adversarilor politici, pentru Stalin fiind esențială lichidarea „dușmanilor poporului”. Doar în cursul anilor 1939-1941 au murit în lagăre 1, 8 milioane de deținuți. 


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu