
FOTO: evz.ro

Cel puțin 60 de oameni au fost uciși și zeci au fost răniți într-un atac de origine teroristă. Printre ei, și luptători șiiți, potrivit Reuters.
Agențiile internaționale de presă, citate de tvr.ro, vorbesc despre trei explozii, două de tip kamikaze și una provocată de o mașină capcană.
Moscheea Sayeda Zeinab găzduiește mausoleul unuia dintre nepoții profetului Mahomed. Numeroși pelerini șiiți din Iran, Irak și Liban vin frecvent în acest loc.
Atacul a fost revendicat de organizația teroristă Stat Islamic. Acesta a avut loc în timp ce la Geneva emisarii ONU încearcă să medieze un dialog între membrii opoziției siriene și reprezentanți ai guvernului.
Opoziția a cerut măsuri concrete pentru îmbunătățirea condițiilor umanitare din țară înaintea oricăror negocieri politice.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.