

Zeci de mii de persoane au manifestat, sâmbătă, în Franța, într-o nouă zi de mobilizare cu grad ridicat de risc a mișcării populare '”vestele galbene”, fiind reținute aproape 1.000 de persoane, relatează AFP, informează Agerpres.
Poliția a anunțat că până după-amiază au fost reținute aproape 1.000 de persoane pe întreg teritoriul țării, dintre care 651 la Paris. 724 de persoane au fost plasate în arest, din care 536 în capitala Franței.
Potrivit sursei citate, la Paris, la mijlocul zilei au izbucnit ciocniri care au durat mai multe ore. Pe celebrul bulevard Champs-Elysées s-a recurs la gaze lacrimogene, galeria comercială Drugstore de Publicis a fost atacată, iar mai multe vitrine au fost sparte pe străzile din apropiere. Pe arterele din apropierea Place de l'Etoile puteau fi văzute carcase de mașini incendiate.
După violențele de sâmbăta trecută, capitala Franței a fost parțial baricadată de autorități, care au făcut sute de arestări preventive pentru a-i împiedica pe anumiți protestatari să ajungă la Paris, controlând gările și procedând la verificări sistematice în zona manifestațiilor.
Pasul înapoi făcut de guvern în privința majorării taxei la carburanți, prima revendicare a protestatarilor, nu a condus însă la stingerea mișcării, care se opune elitelor politice și partidelor tradiționale, și este lipsită de lideri, ceea ce face dificile tentativele de negociere ale guvernului.
Tot sâmbătă, circa o sută de persoane au fost arestate la Bruxelles în urma unei manifestații a "vestelor galbene”, la care au luat parte în jur de 400 de protestatari, conform poliției locale.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
"Teoretic se protestează împotriva câtorva cenți adăugați litrului de carburant, ceea ce, pentru o țară dezvoltată, este penibil. Să fim serioși, nu poți spune că de la câțiva cenți, care s-ar traduce în maxim 100 de EUR/lună poți da foc unei țări.
Conform statisticilor, Franța este țara în care se câștigă unul dintre cele mai mari salarii medii, situat la peste 2200 EUR/lună. În Europa, mai sus avem Elveția(cam dublu), țările nordice(cam cu 1/3 mai sus) și cam atât. Până și rivalii nemți au un salariu mediu du 10 EUR mai jos. În ceea ce privește bogăția medie, Franța din nou se situează pe un loc fruntaș, anume pe poziția a șaptea la nivel mondial! De asemenea, polarizarea nu pare atât de mare ca în alte părți. Oricât ați încerca nu veți putea să-mi spuneți că ați văzut în Franța o polarizare similară situației din țările arabe sau din SUA. În mare, chiar dacă sunt și excepții, „averea” e împărțită oarecum egal. Și-atunci?
Într-adevăr, e o ciudățenie. Cum să te plângi de câțiva amărâți de cenți în condițiile în care stai atât de bine în statistici? Asta e eroarea omului care trăiește în iluzia cifrelor. Dacă veți avea curiozitatea ca atunci când mergeți în Franța să circulați pe traseele nestandard, să vorbiți cu omul normal și să încercați să înțelegeți viața reală, veți remarca o cu totul altă realitate. Veți vedea magazine în care prețurile sunt uneori de zece ori mai mici decât în lanțurile comerciale consacrate. Magazine din care oamenii pleacă cu mașinile burdușite de marfă. Nu vă lăsați uimiți de această priveliște, încercați să cumpărați din acele magazine. Pentru mine a fost un șoc deoarece n-am putut să înțeleg niciodată ce conține carnea care se vinde acolo, din ce sunt fabricate acele produse și, mai ales, cum poate un om normal să mănânce ceea ce se găsește acolo. M-aș fi așteptat să găsesc o asemenea marfă pe undeva prin vreo țară din subdezvoltata Africă, nicidecum într-una dintre marile puteri ale lumii.
Mergând mai departe, veți constata că acele magazine cu marfă mizerabilă nu sunt deloc pe scara cea mai de jos a comerțului de-acolo. Există ceva chiar mai jos, dar și extrem de popular: magazinele care vând mărfuri expirate. Da, ați citit bine, sunt lanțuri de magazine care vând la preț foarte mic mărfuri expirate. V-ați putea imagina o mamă cumpărând pentru copiii ei mărfuri alimentare expirate? I-ați da unui sugar lapte praf expirat? În Franța se poate. Iată o realitate pe care n-o percepeți decât dacă lăsați de-o parte „polish-ul” exterior și încercați să vedeți lumea de la firul ierbii.
Punând cap la cap, observăm limpede că avem de-a face cu o realitate contradictorie pe care am putea-o defini ca „sărăcia bogatului”. Cu toate că francezii câștigă o groază de bani, cu toate că în termeni statistici sunt printre cei mai bogați oameni din lume, în realitate trăiesc similar unora din lumea a treia. Dacă e să judecăm logic, am putea spune că francezii fac „mult rulaj”, adică primesc o groază de bani pe care-i întorc sub formă de biruri către diverse entități. Iar acei câțiva amărâți de cenți adăugați la prețul carburantului, într-adevăr contează. Atât de mult încât gloata disperată iese în stradă la revoluție." Dan Diaconu
125,000 French Take To Streets As Trump Trolls Macron; Protester's Hand Blown Off In Graphic Video
https://www.rt.com/news/445982-torn-hand-video-protester/