În romanul său „Ochii întunericului” (The Eyes of Darkness), publicat în 1981, scriitorul american Dean Koontz imagina următorul scenariu:
Ne aflăm în plin război rece, dominat de cursa înarmărilor între SUA și URSS. Opinia publică mondială urmărește cu îngrijorare escaladarea cursei înarmărilor strategice – numărul crescând exponențial al rachetelor intercontinentale balistice cu focoase nucleare multiple ale celor două supraputeri. Echilibrul de forțe pare tot mai fragil, existând riscul real ca situația să scape de sub control și omenirea să fie anihilată de un război nimicitor. Oficial ambele supraputeri pretind că nu sunt angajate în dezvoltarea de arme bacteriologice și chimice, deoarece par mai „imorale” decât cele atomice și le-ar crea politicienilor o imagine proastă. Dar în realitate ambele desfășoară în acest sens cercetări secrete, mai ales rușii, aceste arme fiind mai ieftine iar URSS-ul – aproape de faliment.
În acest context geopolitic, sovieticii, experimentând pe deținuți politici, produc o nouă tulpină de virus letal, mai eficace decât antraxul sau alți agenți biologici. Rușii numesc noul virus Gorki-400, după numele orașului Gorki unde se află laboratorul care l-a creat. (Gorki fiind numele orașului Nijni Novgorod de pe Volga, care între 1932-1990 a purtat numele scriitorului Maxim Gorki, născut acolo, suporter al regimului comunist.) Deși produc virusul, sovieticii nu reușesc să găsească antidot sau antibiotic contra lui. Un savant rus pe nume Ilya Poparopov fuge în SUA luând cu el un microfilm cu „rețeta” lui Gorki-400. Americanii recrează un duplicat al virusului, care scapă accidental din laborator printr-un angajat contaminat din greșeală și infectează câțiva civili, dar americanii îi găsesc remediul.
Acesta este scenariul din ediția originală a thriller-ului. 15 ani mai târziu, în 1996, Koontz publică o nouă ediție a cărții, ținând însă cont că între timp situația geopolitică s-a schimbat. În anii ’90, odată cu destrămarea URSS, ia sfârșit războiul rece dintre SUA și Rusia. Acum adversarii americanilor nu mai sunt rușii, ci devin chinezii. Koontz face un update, înlocuind și el țara inamică. Sunt modificate niște detalii ale intrigii: virusul nu mai e produs în URSS ci în China. Scriitorul face o cercetare și decide (din motive descrise mai jos, pe care probabil le află din unele surse, poate publice) că locația din China cea mai potrivită pentru un asemenea scenariu este orașul Wuhan, plasând acolo laboratorul și schimbând deci numele virusului din Gorki-400 în Wuhan-400. Savantul fugit în SUA nu mai e rus ci chinez și se numește Li Chen, iar microfilmul devine o dischetă.
Așadar, reținem că în ediția din 1996 a romanului, Koontz descrie apariția ficțională, în China, a unui virus numit „Wuhan-400". Ca și în ediția originală din 1981 a cărții, virusul e o armă biologică produsă prin recombinarea ADN-ului viral în cadrul unui program militar, doar că acum laboratorul nu se mai află în orașul sovietic Gorki, ci în orașul chinez Wuhan. Virusul scapă accidental din unitatea militară și câțiva civili se îmbolnăvesc contaminându-se cu el și mor. Virusul imaginat de Koontz este o armă biologică perfectă, având o serie de avantaje majore față de altele.
Până aici e ficțiunea. Urmează realitatea, care are asemănări stranii cu cartea. Izbucnirea exact în Wuhan a epidemiei de coronavirus în 2019, la 13 ani după ediția din 1996 a romanului, pare să transforme ficțiunea în ceva ce arată ca o ciudată profeție.
Dar, făcând o sumară investigație, lucrurile încep să se lege. Dintr-un articol din „South China Morning Post” , publicație bine informată, cu contributori inclusiv chinezi care au acces la știri interne din China, aflăm că în Wuhan există într-adevăr un Institut de Virusologie, aflat la doar 32 km de epicentrul epidemiei de azi. Creat pentru a trata boli infecțioase precum Ebola, institutul are singurul laborator de maximă clasificare („grad 4 de biosecuritate”) din China acreditat pentru cercetarea biotehnologiilor, în primul rând studierea virușilor letali. Se mai afirmă că acest laborator „a fost unul dintre primele care au secvenționat coronavirusul” („the lab was one of the first to sequence the coronavirus”).
Geografic, orașul Wuhan se află chiar în centrul Chinei, la răscrucea unor mari artere de transport – linia ferată de mare viteză nord-sud (Beijing-Canton-Hong Kong) și fluviul Yangtze care curge de la est la vest până la Pacific. „Unde mai bine decât la Wuhan poți plasa o epidemie (ficțională sau chiar reală)?” speculează articolul. Unde, într-adevăr? Mai adaugă, printre altele, că pe vremuri și japonezii au depozitat arme chimice în Wuhan.
N-au întârziat să apară voci care au susținut că actuala epidemie din China a fost provocată de un virus modificat genetic și că probabil a scăpat chiar din laboratorul de lângă Wuhan, dar au fost expediate sumar ca simple teorii ale conspirației. La rândul său, institutul neagă că „pacientul zero” al epidemiei ar fi fost angajata sa pe nume Huang Yanling, iar Ministerul chinez al Științei și Tehnologiei respinge și el alegațiile că ar exista o legătură între 2019-nCov (alias Covid-19) și Institutul de stat, ori că virusul ar fi ajuns accidental din laborator în faimoasa piață din Wuhan mai înainte ca de acolo să se răspândească eventual în rândul populației
Dar cercetătorii chinezi ai primelor cazuri de contaminare au confirmat că prima persoană cu simptome nu a avut nici o legătură cu respectiva piață. În lumina acestor date, unele dintre variantele teoriei conspirației nu mai par chiar atât de implauzibile.
În concluzie, personal văd trei variante posibile privind originea epidemiei cu 2019-nCov:
1) Actualul coronavirus a apărut pe căi naturale, fără nici o legătură cu vreun laborator. Orice asemănare cu ficțiunea lui Koontz e pur întâmplătoare, simplă coincidență (scenariu foarte improbabil, nu cred deloc în el).
2) 2019-nCov a scăpat accidental din laboratorul din Wuhan. Asemănarea cu ediția din 1996 a romanului se explică prin aceea că autorul s-a documentat și a ales această locație știind că în realitate chiar exista acolo respectivul institut de virusologie, precum și din motivele geografice menționate mai sus. Koontz poate chiar a avut o sursă de informare din interiorul serviciilor americane, asemenea colaborări nefiind rare în rândul scriitorilor de thrillere (scenariu posibil).
3) Al treilea scenariu îl implică pe al doilea, dar merge mai departe. De ce n-am presupune că, 13 de ani mai târziu, cineva cu intenții ostile (un stat inamic?) a folosit scenariul din romanul lui Koontz ca „action plan”, punându-l în practică pentru a „planta” intenționat o epidemie? În acest caz, alegerea Wuhanului a fost motivată exact de criteriile de mai sus, respectiv să îndrepte eventualele (și inevitabilele) suspiciuni că virusul ar fi ADN-Recombined tocmai către institutul existent acolo (scenariul cel mai „dark”, deloc imposibil).
Văzând harta actualizată la zi a răspândirii 2019-nCoV în China, mi se pare destul de alarmant cum din 25 ianuarie până azi se extinde de la o zi la alta (animație, timp real; cu maro – peste 500 cazuri confirmate / provincie, cu negru – peste 1000):
Având în vedere viteza propagării cred că s-ar impune ca și guvernul României să ia măsuri mai drastice – suspendarea zborurilor din China (cum au făcut deja alte țări), suspendarea măcar a anumitor importuri alimentare, alte măsuri de urgență gândite integrat de specialiști. Cu sistemul nostru de sănătate care și așa are probleme nu văd cum am face față unei epidemii. A nu lua astfel de măsuri acum cred că ar însemna cel puțin inconștiență.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
În RO, cine se încrede în guvern/parlament/președinte... dă dovadă de naivitate (în cel mai bun caz).
Adică: hâc! ... e cij... ... cij... hâc! cinjpe lei sticla, de Corona Pils de 0,33. Și mai e și Corona, artista, cu Rhythm of the Night (Ritmul Nopții)
Cred că a fost o simplă zoonoză, din Zoo-ul acela numit piață. Fiind mic-mic o să se jeneze pe el și o să facă mutații - trebuie să fim pe fază.