

Un tânăr de 19 ani a fost ucis, iar alte opt persoane au fost rănite într-o agresiune islamistă comisă sâmbătă în Villeurbanne, în apropiere de orașul Lyon. Atacatorul, oprit din furia sa oarbă de mai mulți trecători, este un solicitant de azil afgan, care a lovit cu cuțitul și cu o țepușă pentru rotisor la întâmplare. Un nou semnal de alarmă pentru Franța, care pare neputincioasă în fața migrației.
„Nu citesc Coranul!” Acesta ar fi fost motivul „lupului singuratic” care a făcut nouă vicitme. Dimensiunea religioasă a atacului au dat-o jurnaliștii de la „Le Progrès”, citând martori ai agresiunii.
Conform presei franceze, ar fi vorba de doi atacatori. Unul dintre cei doi a fost arestat, iar celălalt este căutat, a anunțat prefectura din Lyon, fără alte detalii. Atacul a fost comis în jurul orei locale 16:30 (14:30 GMT) în apropierea unei stații de metrou din Villeurbanne, o suburbie a orașului Lyon. Un reporter al AFP a relatat de la fața locului că a văzut un corp ambalat într-un sac mortuar și urcat într-o ambulanță, urme de sânge pe jos și un perimetru de securitate format de poliție.
Autoritățile au dezmințit ulterior existența celui de-al doilea atacator.
Este vorba de o nouă agresiune comisă de un așa numit „lup singuratic”, de un imigrant radicalizat, care „a atacat la întâmplare oameni care așteptau autobuzul”, a declarat primarul din Lyon și fost ministru de Interne, Gérard Collomb, care a condamnat atacul sângeros.
La sfârșitul lunii mai, un algerian care jurase loialitate loialitatea Statului Islamic, a plasat o bombă artizanală în fața unei brutării din Lyon.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.