Hristos Cel inviat din morti nu mai moare; asupra Sa moartea nu mai are stapanire” (Romani 6:9).
Ce au facut oamenii pana la venirea Domnului Hristos? Au ridicat statui. Cui? Mortii si diavolului! Caci orice pacat este o statuie pe care omul o ridica diavolului. Si aceasta lume pana la venirea Domnului Hristos fusese transformata intr-un nesfarsit teren de joaca, arhiplin de dumnezei mincinosi. Aceste statui
le-au ridicat oamenii, oamenii cu pacatele lor. Lumea cea plina de idoli, lumea plina de dumnezei mincinosi. Ele toate l-au facut pe om sa se minta prin pacat, prin patimi pacatoase.
Nu este adevarat ca exista necredinciosi. Nu exista necredinciosi, exista doar inchinatori la Hristos Dumnezeu si inchinatori la idoli.
Aceasta cauta omul si astazi, dupa Invierea lui Hristos, atunci cand nu vrea sa-I urmeze Lui.
Oamenii traiesc intr-o cultura mincinoasa. Cultura europeana: idolatrie, cumplita idolatrie, legiuire mincinoasa, imparatie si regat mincinos, dictatura mincinoasa, tirani mincinosi.
Toate acestea fara Hristos si impotriva lui Hristos – si altfel nu poate fi! Altfel nu poate fi! Oamenii ridica necontenit statui diavolului, oamenii isi duc mereu viata printre dumnezei mincinosi, daca nu cred in Domnul Hristos Cel Inviat!
Abordati problema mortii din perspectiva religiilor necrestine.
Toate sunt chinuite de ea: si, incercand sa o rezolve, fie o ocolesc, fie o neaga, fie o trec cu vederea. Dintre acestea, cele mai reprezentative sunt brahmanismul si budismul.
Pentru brahmanism, moartea este asemenea intregii lumi vazute: maya este realitatea inselatoare, nefiinta, inexistenta. Problema mortii este socotita in randul unor anume realitati, pe care fiecare trebuie sa le depaseasca cu puterea vointei sale. Intreaga lume vazuta este o derulare de fantasme, care ratacesc asemenea unor stihii ireale. Incercand sa infrunte in felul acesta problema mortii, brahmanismul nu o rezolva, ci o neaga.
Si budismul? Budismul este maturizarea disperarii. El este nu numai filosofia, ci si religia pesimismului. Taina nefiintei este mai placuta decat mult prea amara taina a fiintei. Moarte constituie eliberarea din legaturile acestui monstru cumplit care se numeste lume. In spatele mortii se afla fericirea nirvanei. Astfel, budismul nu rezolva, ci trece cu vederea problema mortii: nu invinge moartea, ci, neputincios o repudiaza.
In mod asemanator, nici alte religii nu prezinta altceva decat esecul in fata problemei mortii.
Cel care va invinge moartea trupului, Care va da si va asigura nemurirea trupului, Acela este mult-doritul Dumnezeul-Om Hristos, Acela este sensul vietii si al lumii, Acela este bucuria si mangaierea omului si a umanitatii. Pana atunci insa, pesimismul si disperarea vor ramane insotitoarele omului pe acest pamant.
De aceea, Invierea lui Hristos este un fapt si un eveniment de o semnificatie si o importanta general-umane si universale. Acest fapt, acest eveniment se ramnifica in mii si milioane de vieti, intrucat crestinii sunt crestini prin aceea ca au devenit partasi unui singur Trup, prin credinta in Domnul Hristos Cel Inviat, adica sunt membri ai Trupului Sau divino-uman – Biserica.
Biserica nu este nimic altceva decat extinderea neincetata si fara sfarsit a unui singur fapt, a unui singur eveniment: Invierea lui Hristos!
Faptul Invierii lui Hristos este temelia Bisericii, temelia Crestinismului si a fiecarui crestin in parte.
Daca omul nu se zideste pe aceasta, va pune pasi pe nisipuri miscatoare, fiindca orice temelie cu exceptia Lui, nu este in niciun fel decat asemenea nisipurilor miscatoare.
Apostolii stiu ceea ce sustin: adevarul ca L-au vazut cu ochii lor intru totul viu pe Cel pe Care-L ingropasera mort in pamant. Cel care cere Apostolilor sa dovedeasca ceea ce au vazut, cere dovada celei mai puternice convingeri cu cele mai slabe argumente.
Pentru ca in aceasta situatie, si matematica, si logica, chemate sa argumenteze, sunt cele mai slabe in fata evenimentului petrecut. Astazi, la tribunal, pentru fiecare eveniment vazut sunt suficienti doar doi martori. Insa in cazul Invierii Mantuitorului, nu sunt doar doi martori, ci doisprezece. Apostolii nu cauta sa argumenteze acest eveniment pe care l -au vazut, ci-l confirma prin viata si faptele lor. Isi dedica intreaga lor viata pentru propovaduirea a ceea ce au vazut cu ochii lor. Din acest motiv si-au parasit casele, familiile, tara lor si s-au expus batjocurilor si prigoanelor; au suferit cele mai grele chinuri si au primit moarte martirica.
Daca Apostolii ar fi propovaduit Invierea lui Hristos urmarind ca prin afirmatia lor sa dobandeasca palate de marmura alaturi de cel al lui Irod la Ierusalim sau ar fi obtinut vreun mare rang in vechea Roma, cuvantul lor s-ar fi dovedit mincinos si nascocire a mintii lor. Insa predica lor sfanta s-a conturat ca adevarata din clipa in care au propovaduit Invierea lui Hristos si pentru aceasta cauza si-au sacrificat averea, timpul, prietenii, sanatatea, fericirea si multe altele.
Cand pentru prima data Apostolii au inceput sa propovaduiasca pe Hristos Cel Inviat, oamenii i-au luat in ras, considerandu-i beti. Cand Apostolii au vorbit a doua oara, oamenii n-au mai ras, ci au inceput sa se gandeasca daca cumva sunt inzestrati cu vreun dar de Cineva. Cand i-au supus la chinuri si i-au auzit marturisind acelasi adevar, atunci au inceput sa problematizeze. Dar indata ce i-au vazut ca nu-si cruta sangele lor pentru propovaduirea Invierii, atunci i-au crezut.
Nu logica, ci sangele martirilor adevereste Invierea lui Hristos. In niciun caz nu trebuie sa gandim ca Apostolii au considerat propovaduirea invierii mortilor ca ceva iluzoriu, ca amanunt atragator al invataturii lor. Apostolii au propovaduit peste tot adevarul Invierii lui Hristos ca cel mai de seama eveniment, ca Vestea cea mai minunata si aducatoare de mantuire. Vestea, care avea sa devina noua baza a dreptatii si fericirii umane.
Sfantul Apostol Petru isi incepe fiecare cuvantare catre popor repetand istoria Mantuitorului Hristos Rastignit si Inviat.
Sfantul Apostol Pavel scrie Corintenilor: „Si daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra”
(I Corinteni 15, 14).
Daca Mantuitorul n-a inviat din morti, atunci niciun mort nu inviaza. Atunci scoarta pamantului nu este decat o placa de mormant pe care noi suntem doar o inscriptie gravata peste praful inaintasilor nostrii. Daca Mantuitorul Hristos, Care a fost rastignit pe Golgota in vremea lui Pontiu Pilat, acum nu este Viu, atunci credinta crestina este o minciuna si consolare doar pentru oamenii din „tara viselor” ( Asa cum incearca recent sa ne convinga: Yuval Noah Harari).
Atunci, de ce exista biserici in fiecare sat si oras al Europei?
De ce exista Biserica si rugaciunea? Oare nadejdea este neintemeiata? Cumva dragostea este absurditate?
Oare viata noastra intreaga este fum si nonsens? Cumva arta crestina este eternizarea minciunii? Oare marinimia crestina este lipsita de sens? Si Apostolii lui Hristos ce fel de oameni au fost? Fanatici?
Si noi toti? Toti suntem mostenitori ai visatorilor bolnavi, ai ignorantei, ai imbecilitatii si ai ratacirii? (De fapt asta invoca mondialistii prin efectul mandela pentru eliminarea Crestinismului!)
Cumva de douzeci de veacuri Mantuitorul Hristos este mort? Cumva n-a fost ascultata vreo rugaciune indreptata catre Hristos, ori a lipsit de la vreo Sfanta Liturghie in care Numele Lui este slavit? Incercati sa meditati putin! Daca se intampla asa ceva, inseamna ca Hristos n-a fost prezent in nicio suferinta si de douazeci de veacuri, timp in care noi ne-am rugat si-am ingenuncheat inaintea Lui, a fost surd si mut.
Aceasta gandire insa nu este posibila. Viata, care are temelia in Hristos, este atat de frumoasa incat nu se poate baza pe moarte, ci numai pe viata. Asemenea vibratie, asemenea imbold, pe care le-a dat Mantuitorul Hristos lumii, n-ar fi putut sa le dea un oarecare om care ar fi trait doar treizeci si trei de ani.
Mantuitorul Hristos Inviat este garantia credintei noastre. Hristos, Care a trait treizeci si trei de ani in Galileea si-n Iudeea, a savarsit pe parcursul celor treizeci si trei de ani numai o mica parte din multimea minunilor care au avut loc dupa Moartea, Invierea si aratarea Lui ucenicilor Sai. Hristos, Mantuitorul Inviat, a intemeiat Crestinismul si reprezinta garantia credintei noastre, garantia sensului vietii noastre, garantia invierii mortilor.
Pentru unii oameni aceasta garantie pare sa fie invechita si cu totul depasita, pierduta in timp si spatiu, si de aceea acestia cauta alte garantii – desi Invierea lui Hristos ramane cea mai importanta garantie!
Mantuitorul Hristos Insusi n-a argumentat existenta lui Dumnezeu, nici a vietii de dupa moarte. Hristos Insusi era martor atat al existentei lui Dumnezeu, cat si al vietii de dupa moarte. Vedea si marturisea ceea ce vedea. Usa viitorului era deschisa inaintea ochilor Lui si se vedea pe Sine Viu dupa moarte. Se vedea pe Sine mergand pe norii cerului, inconjurat de ingeri, invaluit de Lumina si plin de Slava. Ii vedea pe ingerii Lui cum ii trezesc cu trambitele pe cei morti din toate colturile lumii, pentru a-i aduna la Judecata in fata lui Dumnezeu. Le vedea pe toate acestea si le facea cunoscute, fara sa le argumenteze cu dovezi. Numai cine avea ochi duhovnicesti sa vada aceasta lume duhovniceasca putea vedea si intelege ceea ce vedea si marturisea Hristos. Cel lipsit de ochi duhovnicesti nu putea vedea, iar prin intermediul logicii cu greu ar fi inteles daca i s-ar fi argumentat.
In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur, ne precizeaza:
„Multi isi pun intrebarea: pentru ce Hristos nu S-a aratat iudeilor indata dupa Invierea Sa? Dar aceasta este o intrebare de prisos si nefolositoare. Daca Hristos ar fi nadajduit ca iudeii prin aceasta s-ar fi intors la credinta, negresit El n-ar fi pregetat, dupa Invierea Sa, a Se arata tuturor. Cum ca ei n-ar fi crezut nici daca El li S-ar fi aratat dupa Invierea Sa, o dovedeste invierea lui Lazar. Acesta murise de patru zile, asa ca mirosea si trecuse in putreziciune. Dar Hristos l-a rechemat la viata inaintea ochilor iudeilor, si iarasi i-a desteptat; insa cu toate acestea, Hristos n-a putut a-i aduce la credinta; dimpotriva, i-a facut mai mari vrajmasi ai Sai. Caci ei au venit si voiau pentru aceasta a-L omori. Daca ei n-au crezut in Hristos cand a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi infuriat ei oare asupra Lui mai tare, cand Hristos li S-ar fi aratat ca a Inviat? Ei prin aceea negresit nu s-ar fi indreptat, ci necredinta si osanda lor ar fi sporit. Asadar pentru ca Hristos sa-i scape de o tulburare de prisos, nu S-a mai aratat iudeilor, ci numai ucenicilor Sai; caci Hristos i-ar fi expus la o mai mare pedeapsa, daca dupa rastignire S-ar mai fi aratat iudeilor. Asadar, Hristos S-a ascuns de la ochii lor, pentru ca sa-i crute, dar in schimb S-a aratat lor prin minunile Apostolilor Sai”.
Hristos, Dumnezeul-Om, este Cel mai de seama „garant” al nemuriri noastre, al invierii noastre dupa moarte.
Sa recunoastem, asadar, pe Hristos ca Stapan al vietii noastre, caci satanismul este tocmai cultivarea jocului dublu, specularea situatiei echivocului in care sunt implicate, in acelasi timp, mizeria indoielii si maretia credintei in Invierea lui Hristos.
Dogma Invierii lui Hristos e intemeiata pe faptul Invierii lui Hristos. Intr-adevar, acesti dusmani inversunati ai lui Hristos Dumnezeu introduc dubitativul faptului Invierii lui Hristos! Exemplul clasic il furnizeaza Fariseii – prototipul tuturor fariseilor din toate timpurile.
Daca acestia pun la indoiala faptul Invierii lui Hristos, e tocmai pentru ca e un fapt real, tocmai ca incearca din toate puterile ca Invierea lui Hristos s-o transforme intr-o ipoteza, iluzie si fictiune.
In ajunul celei de a Doua Veniri a lui Hristos, oamenii, asa cum de exemplu s-a pronuntat recent Papa, vor fi foarte slabi in credinta, mergand numai dupa simturile lor si crezand numai ceea ce pot simti cu simturile lor. De aceea, oamenii vor spune: „Daca eu nu vad nu voi crede”. Si li se va da lor sa vada.
“Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24:30).
Hristoase Creatorule al celor vii, Tu, Care esti Invierea celor morti, intareste credinta noastra-n Inviere.
Pentru ca, fara credinta, noi desi vii, suntem morti.
Intoarce-Te spre noi si dupa moartea noastra, pentru a ne recapata viata.
Fii cu noi si-n viata, si-n moarte, pentru a avea tot ceea ce ne dorim.
Pentru ca Tu esti Viata, Izvorul Vietii, dintotdeauna si pentru totdeauna.
Amin.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ce au facut oamenii pana la venirea Domnului Hristos? Au ridicat statui. Cui? Mortii si diavolului! Caci orice pacat este o statuie pe care omul o ridica diavolului. Si aceasta lume pana la venirea Domnului Hristos fusese transformata intr-un nesfarsit teren de joaca, arhiplin de dumnezei mincinosi. Aceste statui
le-au ridicat oamenii, oamenii cu pacatele lor. Lumea cea plina de idoli, lumea plina de dumnezei mincinosi. Ele toate l-au facut pe om sa se minta prin pacat, prin patimi pacatoase.
Nu este adevarat ca exista necredinciosi. Nu exista necredinciosi, exista doar inchinatori la Hristos Dumnezeu si inchinatori la idoli.
Aceasta cauta omul si astazi, dupa Invierea lui Hristos, atunci cand nu vrea sa-I urmeze Lui.
Oamenii traiesc intr-o cultura mincinoasa. Cultura europeana: idolatrie, cumplita idolatrie, legiuire mincinoasa, imparatie si regat mincinos, dictatura mincinoasa, tirani mincinosi.
Toate acestea fara Hristos si impotriva lui Hristos – si altfel nu poate fi! Altfel nu poate fi! Oamenii ridica necontenit statui diavolului, oamenii isi duc mereu viata printre dumnezei mincinosi, daca nu cred in Domnul Hristos Cel Inviat!
Abordati problema mortii din perspectiva religiilor necrestine.
Toate sunt chinuite de ea: si, incercand sa o rezolve, fie o ocolesc, fie o neaga, fie o trec cu vederea. Dintre acestea, cele mai reprezentative sunt brahmanismul si budismul.
Pentru brahmanism, moartea este asemenea intregii lumi vazute: maya este realitatea inselatoare, nefiinta, inexistenta. Problema mortii este socotita in randul unor anume realitati, pe care fiecare trebuie sa le depaseasca cu puterea vointei sale. Intreaga lume vazuta este o derulare de fantasme, care ratacesc asemenea unor stihii ireale. Incercand sa infrunte in felul acesta problema mortii, brahmanismul nu o rezolva, ci o neaga.
Si budismul? Budismul este maturizarea disperarii. El este nu numai filosofia, ci si religia pesimismului. Taina nefiintei este mai placuta decat mult prea amara taina a fiintei. Moarte constituie eliberarea din legaturile acestui monstru cumplit care se numeste lume. In spatele mortii se afla fericirea nirvanei. Astfel, budismul nu rezolva, ci trece cu vederea problema mortii: nu invinge moartea, ci, neputincios o repudiaza.
In mod asemanator, nici alte religii nu prezinta altceva decat esecul in fata problemei mortii.
Cel care va invinge moartea trupului, Care va da si va asigura nemurirea trupului, Acela este mult-doritul Dumnezeul-Om Hristos, Acela este sensul vietii si al lumii, Acela este bucuria si mangaierea omului si a umanitatii. Pana atunci insa, pesimismul si disperarea vor ramane insotitoarele omului pe acest pamant.
De aceea, Invierea lui Hristos este un fapt si un eveniment de o semnificatie si o importanta general-umane si universale. Acest fapt, acest eveniment se ramnifica in mii si milioane de vieti, intrucat crestinii sunt crestini prin aceea ca au devenit partasi unui singur Trup, prin credinta in Domnul Hristos Cel Inviat, adica sunt membri ai Trupului Sau divino-uman – Biserica.
Biserica nu este nimic altceva decat extinderea neincetata si fara sfarsit a unui singur fapt, a unui singur eveniment: Invierea lui Hristos!
Faptul Invierii lui Hristos este temelia Bisericii, temelia Crestinismului si a fiecarui crestin in parte.
Daca omul nu se zideste pe aceasta, va pune pasi pe nisipuri miscatoare, fiindca orice temelie cu exceptia Lui, nu este in niciun fel decat asemenea nisipurilor miscatoare.
Apostolii stiu ceea ce sustin: adevarul ca L-au vazut cu ochii lor intru totul viu pe Cel pe Care-L ingropasera mort in pamant. Cel care cere Apostolilor sa dovedeasca ceea ce au vazut, cere dovada celei mai puternice convingeri cu cele mai slabe argumente.
Pentru ca in aceasta situatie, si matematica, si logica, chemate sa argumenteze, sunt cele mai slabe in fata evenimentului petrecut. Astazi, la tribunal, pentru fiecare eveniment vazut sunt suficienti doar doi martori. Insa in cazul Invierii Mantuitorului, nu sunt doar doi martori, ci doisprezece. Apostolii nu cauta sa argumenteze acest eveniment pe care l -au vazut, ci-l confirma prin viata si faptele lor. Isi dedica intreaga lor viata pentru propovaduirea a ceea ce au vazut cu ochii lor. Din acest motiv si-au parasit casele, familiile, tara lor si s-au expus batjocurilor si prigoanelor; au suferit cele mai grele chinuri si au primit moarte martirica.
Daca Apostolii ar fi propovaduit Invierea lui Hristos urmarind ca prin afirmatia lor sa dobandeasca palate de marmura alaturi de cel al lui Irod la Ierusalim sau ar fi obtinut vreun mare rang in vechea Roma, cuvantul lor s-ar fi dovedit mincinos si nascocire a mintii lor. Insa predica lor sfanta s-a conturat ca adevarata din clipa in care au propovaduit Invierea lui Hristos si pentru aceasta cauza si-au sacrificat averea, timpul, prietenii, sanatatea, fericirea si multe altele.
Cand pentru prima data Apostolii au inceput sa propovaduiasca pe Hristos Cel Inviat, oamenii i-au luat in ras, considerandu-i beti. Cand Apostolii au vorbit a doua oara, oamenii n-au mai ras, ci au inceput sa se gandeasca daca cumva sunt inzestrati cu vreun dar de Cineva. Cand i-au supus la chinuri si i-au auzit marturisind acelasi adevar, atunci au inceput sa problematizeze. Dar indata ce i-au vazut ca nu-si cruta sangele lor pentru propovaduirea Invierii, atunci i-au crezut.
Nu logica, ci sangele martirilor adevereste Invierea lui Hristos. In niciun caz nu trebuie sa gandim ca Apostolii au considerat propovaduirea invierii mortilor ca ceva iluzoriu, ca amanunt atragator al invataturii lor. Apostolii au propovaduit peste tot adevarul Invierii lui Hristos ca cel mai de seama eveniment, ca Vestea cea mai minunata si aducatoare de mantuire. Vestea, care avea sa devina noua baza a dreptatii si fericirii umane.
Sfantul Apostol Petru isi incepe fiecare cuvantare catre popor repetand istoria Mantuitorului Hristos Rastignit si Inviat.
Sfantul Apostol Pavel scrie Corintenilor: „Si daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra”
(I Corinteni 15, 14).
Daca Mantuitorul n-a inviat din morti, atunci niciun mort nu inviaza. Atunci scoarta pamantului nu este decat o placa de mormant pe care noi suntem doar o inscriptie gravata peste praful inaintasilor nostrii. Daca Mantuitorul Hristos, Care a fost rastignit pe Golgota in vremea lui Pontiu Pilat, acum nu este Viu, atunci credinta crestina este o minciuna si consolare doar pentru oamenii din „tara viselor” ( Asa cum incearca recent sa ne convinga: Yuval Noah Harari).
Atunci, de ce exista biserici in fiecare sat si oras al Europei?
De ce exista Biserica si rugaciunea? Oare nadejdea este neintemeiata? Cumva dragostea este absurditate?
Oare viata noastra intreaga este fum si nonsens? Cumva arta crestina este eternizarea minciunii? Oare marinimia crestina este lipsita de sens? Si Apostolii lui Hristos ce fel de oameni au fost? Fanatici?
Si noi toti? Toti suntem mostenitori ai visatorilor bolnavi, ai ignorantei, ai imbecilitatii si ai ratacirii? (De fapt asta invoca mondialistii prin efectul mandela pentru eliminarea Crestinismului!)
Cumva de douzeci de veacuri Mantuitorul Hristos este mort? Cumva n-a fost ascultata vreo rugaciune indreptata catre Hristos, ori a lipsit de la vreo Sfanta Liturghie in care Numele Lui este slavit? Incercati sa meditati putin! Daca se intampla asa ceva, inseamna ca Hristos n-a fost prezent in nicio suferinta si de douazeci de veacuri, timp in care noi ne-am rugat si-am ingenuncheat inaintea Lui, a fost surd si mut.
Aceasta gandire insa nu este posibila. Viata, care are temelia in Hristos, este atat de frumoasa incat nu se poate baza pe moarte, ci numai pe viata. Asemenea vibratie, asemenea imbold, pe care le-a dat Mantuitorul Hristos lumii, n-ar fi putut sa le dea un oarecare om care ar fi trait doar treizeci si trei de ani.
Mantuitorul Hristos Inviat este garantia credintei noastre. Hristos, Care a trait treizeci si trei de ani in Galileea si-n Iudeea, a savarsit pe parcursul celor treizeci si trei de ani numai o mica parte din multimea minunilor care au avut loc dupa Moartea, Invierea si aratarea Lui ucenicilor Sai. Hristos, Mantuitorul Inviat, a intemeiat Crestinismul si reprezinta garantia credintei noastre, garantia sensului vietii noastre, garantia invierii mortilor.
Pentru unii oameni aceasta garantie pare sa fie invechita si cu totul depasita, pierduta in timp si spatiu, si de aceea acestia cauta alte garantii – desi Invierea lui Hristos ramane cea mai importanta garantie!
Mantuitorul Hristos Insusi n-a argumentat existenta lui Dumnezeu, nici a vietii de dupa moarte. Hristos Insusi era martor atat al existentei lui Dumnezeu, cat si al vietii de dupa moarte. Vedea si marturisea ceea ce vedea. Usa viitorului era deschisa inaintea ochilor Lui si se vedea pe Sine Viu dupa moarte. Se vedea pe Sine mergand pe norii cerului, inconjurat de ingeri, invaluit de Lumina si plin de Slava. Ii vedea pe ingerii Lui cum ii trezesc cu trambitele pe cei morti din toate colturile lumii, pentru a-i aduna la Judecata in fata lui Dumnezeu. Le vedea pe toate acestea si le facea cunoscute, fara sa le argumenteze cu dovezi. Numai cine avea ochi duhovnicesti sa vada aceasta lume duhovniceasca putea vedea si intelege ceea ce vedea si marturisea Hristos. Cel lipsit de ochi duhovnicesti nu putea vedea, iar prin intermediul logicii cu greu ar fi inteles daca i s-ar fi argumentat.
In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur, ne precizeaza:
„Multi isi pun intrebarea: pentru ce Hristos nu S-a aratat iudeilor indata dupa Invierea Sa? Dar aceasta este o intrebare de prisos si nefolositoare. Daca Hristos ar fi nadajduit ca iudeii prin aceasta s-ar fi intors la credinta, negresit El n-ar fi pregetat, dupa Invierea Sa, a Se arata tuturor. Cum ca ei n-ar fi crezut nici daca El li S-ar fi aratat dupa Invierea Sa, o dovedeste invierea lui Lazar. Acesta murise de patru zile, asa ca mirosea si trecuse in putreziciune. Dar Hristos l-a rechemat la viata inaintea ochilor iudeilor, si iarasi i-a desteptat; insa cu toate acestea, Hristos n-a putut a-i aduce la credinta; dimpotriva, i-a facut mai mari vrajmasi ai Sai. Caci ei au venit si voiau pentru aceasta a-L omori. Daca ei n-au crezut in Hristos cand a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi infuriat ei oare asupra Lui mai tare, cand Hristos li S-ar fi aratat ca a Inviat? Ei prin aceea negresit nu s-ar fi indreptat, ci necredinta si osanda lor ar fi sporit. Asadar pentru ca Hristos sa-i scape de o tulburare de prisos, nu S-a mai aratat iudeilor, ci numai ucenicilor Sai; caci Hristos i-ar fi expus la o mai mare pedeapsa, daca dupa rastignire S-ar mai fi aratat iudeilor. Asadar, Hristos S-a ascuns de la ochii lor, pentru ca sa-i crute, dar in schimb S-a aratat lor prin minunile Apostolilor Sai”.
Hristos, Dumnezeul-Om, este Cel mai de seama „garant” al nemuriri noastre, al invierii noastre dupa moarte.
Sa recunoastem, asadar, pe Hristos ca Stapan al vietii noastre, caci satanismul este tocmai cultivarea jocului dublu, specularea situatiei echivocului in care sunt implicate, in acelasi timp, mizeria indoielii si maretia credintei in Invierea lui Hristos.
Dogma Invierii lui Hristos e intemeiata pe faptul Invierii lui Hristos. Intr-adevar, acesti dusmani inversunati ai lui Hristos Dumnezeu introduc dubitativul faptului Invierii lui Hristos! Exemplul clasic il furnizeaza Fariseii – prototipul tuturor fariseilor din toate timpurile.
Daca acestia pun la indoiala faptul Invierii lui Hristos, e tocmai pentru ca e un fapt real, tocmai ca incearca din toate puterile ca Invierea lui Hristos s-o transforme intr-o ipoteza, iluzie si fictiune.
In ajunul celei de a Doua Veniri a lui Hristos, oamenii, asa cum de exemplu s-a pronuntat recent Papa, vor fi foarte slabi in credinta, mergand numai dupa simturile lor si crezand numai ceea ce pot simti cu simturile lor. De aceea, oamenii vor spune: „Daca eu nu vad nu voi crede”. Si li se va da lor sa vada.
“Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24:30).
Hristoase Creatorule al celor vii, Tu, Care esti Invierea celor morti, intareste credinta noastra-n Inviere.
Pentru ca, fara credinta, noi desi vii, suntem morti.
Intoarce-Te spre noi si dupa moartea noastra, pentru a ne recapata viata.
Fii cu noi si-n viata, si-n moarte, pentru a avea tot ceea ce ne dorim.
Pentru ca Tu esti Viata, Izvorul Vietii, dintotdeauna si pentru totdeauna.
Amin.