„Cei care au încălcat Codul de la Nürnberg trebuie să fie urmăriți penal pentru crime împotriva umanității”. 75 de ani de la adoptarea Codului de la Nürnberg

De Irina Bazon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„În ultimii doi ani și jumătate am asistat, în mod tragic, la un atac la nivel global asupra Codului de la Nürnberg. Putem restaura acest fundament al eticii medicale... numai dacă ne unim”, a spus președintele Children’s Health Defense, Mary Holland.

Mary Holland, președintele și consilier general al Children’s Health Defense, a susținut un discurs pe 20 august la Nürnberg, Germania, la un eveniment găzduit de Action Alliance, un grup de activiști germani, cu ocazia celebrării a 75 de ani de la adoptarea Codului de la Nürnberg, care a fost prima dată citit și transmis lumii pe 20 august 1947, în Palatul de Justiție din orașul german.

Câteva fragmente din discursul lui Mary Holland:

Codul de la Nürnberg constituie un monument al umanității de valoare internațională. Este un ghid de importanță crucială, care nu este diferit [ca importanță] de cele 10 porunci din Noul Testament sau de îndrumări similare din alte religii.

În esență, codul spune: „[Urmează aceste reguli] și vei rămâne pe calea cea bună; dacă te abați de la [aceste reguli], se vor întâmpla lucruri rele.”

Ultimii doi ani și jumătate au dovedit, cu siguranță, înțelepciunea pe care se bazează acest document.

Sunt deosebit de onorată să fiu aici pentru că autorii Codului de la Nürnberg au fost medici și avocați din Statele Unite care au dorit să prevină comiterea unor orori viitoare. Și s-au bazat pe etica medicală și juridică încetățenită aici, în Germania, înainte de regimul nazist.

Mi-aș fi dorit din inimă ca reprezentanți ai guvernelor din SUA, Marea Britanie, Rusia și Germania să fie aici alături de noi, precum și reprezentanți ai mass-mediei globale. E trist că ei sunt absenți.

Dar mă bucur că reprezentanții ai cetățenilor din întreaga lume sunt aici – pentru că „noi, cetățenii” suntem cei care ne vom restabili drepturile, legile și moralitatea și vom găsi ieșirea din aceste vremuri tulburi.

De mai bine de 75 de ani, Codul de la Nürnberg a fost ca un far – toate normele medicale și legale s-au întemeiat pe acest Cod din 1947.

Codul de la Nürnberg este fundamentul eticii medicale moderne.

Codul a fost introdus în legislația federală și statală din SUA, iar instanțele din SUA au recunoscut Codul de la Nürnberg ca pe un standard juridic internațional, universal, precum normele care interzic sclavia și pirateria.

Codul de la Nürnberg există și este aplicabil chiar dacă o țară, o instituție sau o persoană îi neagă valabilitatea.

Consimțământul persoanei este absolut esențial în toate experimentele medicale. Nu există excepții.

În mod tragic, în ultimii doi ani și jumătate, am asistat la un atac la nivel global asupra Codului de la Nürnberg.

Guverne, instituții medicale, universități și mass-media au încălcat primul principiu și toate principiile menționate în cele 10 puncte ale codului.

Au constrâns oamenii să fie cobai umani.

Au forțat oamenii, sub amenințarea pierderii mijloacelor de existență, a identității, a sănătății, a prieteniilor lor – și chiar a relațiilor lor de familie – să primească seruri experimentale, netestate adecvat, care induc modificări genetice, și să se supună unor teste experimentale.

Cei care au încălcat deliberat, cu bună știință și cu rea intenție principiile Codului de la Nürnberg trebuie pedepsiți.

Ei trebuie numiți, urmăriți și pedepsiți pentru crime împotriva umanității. Aceasta este una dintre sarcinile noastre esențiale. Trebuie să oprim acest lucru. Și să ne asigurăm că așa ceva nu se va mai întâmpla din nou.

Rezultatul experimentului în masă cu vaccinurile COVID-19 este acum tragic de clar: cei care au fost ademeniți sau forțați să devină subiecți experimentali sunt acum expuși celui mai mare risc de îmbolnăvire, spitalizare și deces.

Aceasta înseamnă exact opusul a ceea ce ne-au spus „liderii” globali. Din nou, ca și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, „Marea Minciună” a precedat moartea și suferința nespus de mare.

În SUA și aici, în Europa, niciun vaccin nu a fost similar cu aceste seruri – profilul de risc și deces al acestor injecții este fără precedent.
...
Acum ei promovează noi vaccinuri și mai puțin testate împotriva unor presupuse noi boli infecțioase.

Trăim vremuri periculoase. Dacă guvernele lumii și colaboratorii lor continuă să încalce Codul de la Nürnberg și să-i cenzureze pe cei care contestă „Marea Minciună” – știm unde duce acest lucru. Duce la atrocități.

Am asistat deja la atrocități teribile în ultimii doi ani și jumătate:

- Copii și adolescenți au dezvoltat dizabilități și au murit
- Adulți și bătrâni au primit tratamente mortale și s-a refuzat tratarea lor cu medicamente care salvează vieți.
- Familii separate și internate în „lagăre de carantină” împotriva voinței lor.
...
Merităm un tratament mai bun și putem face lucruri mai bune.

Trebuie să ne apărăm drepturile noastre inalienabile, conferite de Dumnezeu, conform Codului de la Nürnberg.

Trebuie să cerem să nu fim supuși unor experimente. Nu este prea târziu – în Europa sau în altă parte.

Stă în puterea noastră să spunem: „Ajunge! Respectați și susțineți acest Cod.”
...
S-a sfârșit cu narațiunea că aceste injecții funcționează.

S-a sfârșit cu narațiunea că trebuie să intrăm în lockdown-uri.

S-a sfârșit cu narațiunea că trebuie să testăm persoanele asimptomatice.

S-a sfârșit cu narațiunea conform căreia „liderii” noștri știu ce fac [mai bine decât noi].
...
De ce [câștigăm]? Pentru că:

- Morala este de partea noastră.
- Știința este de partea noastră.
- Legea este de partea noastră.
- Și Codul de la Nürnberg, de importanță istorică – întruchipând morala, știința și legea – este de partea noastră.
Noi suntem cei care câștigăm!

Dar victoria finală nu este încă ceva sigur. Depinde de noi.

Cu toții avem prieteni și rude care nu înțeleg situația cu care ne confruntăm. Ei nu înțeleg unde ne duce această cale.

Trebuie să fim curajoși și să ne transmitem cunoștințele, chiar dacă prietenii și familiile noastre se opun la început.

Curajul este contagios. Dacă putem risipi minciunile și constrângerea, și ei vor putea face asta. Să fim curajoși!

Dacă rămânem fermi, ni se vor alătura și alții. Acest lucru se întâmplă în fiecare zi.

Restaurarea unei lumi bazate pe Codul de la Nürnberg depinde de noi... dar trebuie să ne unim, așa cum facem astăzi.

Și trebuie să ne asigurăm că toate instituțiile respectă și aplică Codul de la Nürnberg.”
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Mircea Dragan 23.08.2022 21:40
    ''-Morala este de partea noastră.
    - Știința este de partea noastră.
    - Legea este de partea noastră.
    - Și Codul de la Nürnberg, de importanță istorică – întruchipând morala, știința și legea – este de partea noastră.
    Noi suntem cei care câștigăm!''
    In regula. Daca stam ca .... in iarba nu se va intampla nimic, nu? Sa ne organizam. Unde putem sa achiesam ptr a porni un mega proces? Unde-s medicii cinstiti care pot produce dovezi?
  • UN_OM 24.08.2022 08:42
    Codul de la Nürnberg alături de Declarația Universală a Drepturilor Omului nu au fost niciodată respectate / aplicate integral, se poate adăuga Constituția României precum și alte tratate internaționale
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  6. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu