Fără îndoială, șomajul persistent și implozia investițiilor reprezintă cele mai grave consecințe ale crizei economice care a bulversat Uniunea Europeană în ultimii șase ani. Spre deosebire, însă, de șomaj – un fenomen despre care oficialitățile de la Bruxelles își dau cu părerea din când în când –  problema crahului investițional din ultimii ani ani nu a fost inclusă oficial nici pe agenda  Comisiei Europeane (CE) și nici pe cea a celorlalte instituții care conduc UE.

Datele prezentate în continuare reflectă indubitabil implozia din ultimii ani a investițiilor în active fixe, atât la nivelul UE, dar mai ales în cazul unor țări cu vechi state de serviciu în UE (Grecia, Cipru, Portugalia, Spania, Irlanda, Italia, Finlanda și Olanda) și al unor țări ex-comuniste admise relativ recent în UE (România, Slovenia, Croația, Bulgaria și Lituania).

 

Sursa: Eurostat, National accounts (ESA 2010).

În opinia mea, datele anteriore implică două disfuncții majore care se acutizează pe zi ce trece. În primul rând, colapsul investițiilor comunitare din ultimii șase ani a determinat o diminuare accentuată a ponderii acestora  în produsul intern brut (PIB) comparativ cu principalii competitori pentru piețe și resurse la nivel global: China, SUA, Japonia și Corea de Sud.

 

Sursa: IMF, World Economic Outlook Database, April 2015.

În al doilea rând, datele precedente evidențiază foarte clar o polarizare de tip Pareto a investițiilor și a șomajului între Zona de Nord-Vest și cea Sud-Est a UE. Într-adevăr, dacă clasificăm statele din prima matrice în funcție de rata de diminuare a investițiilor și de rata șomajului din primul trimestru al acestui an, rezultă că ultimele locuri într-un asemenea clasament sunt ocupate de Italia, Spania, Bulgaria, Portugalia, Slovenia, Croația, România, Cipru și Grecia. Nu este întâmplător, deci, că în acest grup de nouă state din sud-estul UE supraviețuiesc în condiții extrem de dificile jumătate din cei 24 579 000 de șomeri ai UE, deși ponderea populației din acestă zonă reprezintă doar 32,5% din populația UE. Apoi, în acest grup de state, unde locuiesc aproape o treime din locuitorii UE, s-au realizat anul trecut doar 24,5% din produsul intern brut al UE și 22,2% din investițiile în active fixe contabilizate la nivelul UE (1,2). 

Nu mă îndoiesc că nenumărații funcționari ai Bruxellesului cunosc foarte bine efectele dramatice ale actualului colaps investițional și ale șomajului endemic care afectează în special zona de Sud-Est a UE, o zonă denumită și „pântecele slab al Europei”. Cu toate acestea, nici CE, nici Banca Centrală Europeană (BCE) și nici celelalte instituții comunitare nu au elaborat nici un fel de politici sau strategii de contracarare eficientă a acestor disfuncții. În loc să soluționeze problema subfinanțării economiei reale, o problemă-cheie în contextul menționat, CE și BCE au preferat să injecteze până la sfârșitul anului circa 1,5 trilioane euro în sistemul financiar-bancar comunitar. Dar, așa cum s-a întâmplat și în SUA, această politică monetară (QE) nu reprezintă o soluție fezabilă în ceea ce privește finanțarea sctorului real al economiei UE. În aceste condiții, discuțiile interminabile și sterile din ultimul an despre „defaultul” Greciei  sau despre integrarea în UE a milioanelor  de victime ale violențelor și mizeriei din Africa și din Orientul Mijlociu reprezintă cea mai clară dovadă că Bruxellesul a scăpat de sub control problemele-cheie ale „Europei Unite”.

Surse: 1 Eurostat, Population and social conditions; 2. Eurostat, National accounts (ESA 2010).