În 4 iulie angajatul român încetează să mai muncească pentru a-și plăti taxele, începe să muncească pentru el însuși.

Din 1 ianuarie și până în 4 iulie angajații români au muncit pentru a plăti diversele biruri impuse de guvernanți. Din 4 iulie și până în 31 decembrie angajații vor începe să muncească pentru ei înșiși. Acesta este motivul pentru care numim ziua de 4 iulie Ziua Libertății Fiscale în România.

După cum vedem mai sus, munca este taxată sălbatic în România, practic omul muncitor susține prin munca ce-i este furată funcționarea ineficientă a statului român.

Textul pe care l-am scris pentru ActiveNews acum un an este încă actual, sunt trist să constat că nu sunt motive pentru a-l modifica. Sunt de partea bună a baricadei, am o firmă, pentru mine impozitele sunt modice, România este o țară liberă dacă ne uităm doar la modul în care este taxat capitalul. Dar salariații, inclusiv colegii mei de muncă, oamenii cu care lucrez zi de zi sunt taxați cu sălbăticie. Taxarea sălbatică a muncii este și motivul principal pentru care ni se depopulează țara, este motivul pentru care văd zi de zi atâta suferință în ochii pacienților vârsnici rămași singuri în țară după ce copiii le-au plecat spre zări mai blânde din punct de vedere fiscal. Este de menționat că situația României este singulară în Europa de Est, studiul Deloitte dedicat acestei teme fiind necruțător pentru guvernanții români.

Angajații români au astăzi prilejul să mediteze în ce măsură munca furată de stat prin taxe și impozite se regăsește în așa numitele servicii sociale oferite de guvern. Ar trebui să fie evident pentru fiecare dintre noi că munca unuia dintre părinții unei familii este furată în întregime în numele binelui comun iar munca celui de-al doilea părinte este furată parțial în numele aceluiași bine. Compensează oare așa numitele beneficii sociale primite de la guvern în schimbul muncii confiscate absența părinților din familiile noastre?

Este pur și simplu imoral să muncim mai mult pentru a ne plăti taxele decât muncim pentru noi înșine. Această stare de imoralitate are un nume. Se numește iobăgie.