VISITBANAT - un proiect de promovare a Banatului, atât în România cât și în Serbia

De ActiveNews  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Românii și sârbii vor avea șansa să descopere Banatul, de-o parte și de alta a graniței, așa cum nu au mai avut-o până acum. Banatul deopotrivă românesc și sârbesc, cu locuri fabuloase care se pierd în începuturile istoriei, cu frumuseți naturale unice în Europa, Banatul - ca centru cultural cosmopolit al zonei de Vest a țării noastre, toate se vor arăta turistului, pentru prima dată, într-un discurs complet, folosind ca mijloace de comunicare filmul de scurtmetraj și fotografia, se arată într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției.

Fundația Rubin împreună cu Centrul Cultural Kikinda au început implementarea proiectului "VISITBANAT – Inițiativă integrată de marketing pentru promovarea regiunii Banat”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, Axa Prioritară 4 "Atractivitate pentru turism durabil”.

Astfel, în aceste zile se pun bazele unui festival de scurtmetraje și fotografie, care se va desfășura atât în România cât și în Serbia. Este vorba de un festival unic pentru toate categoriile de public, căruia i se vor revela cele mai interesante destinații turistice din regiune, materialele prezentate având scopul de a face cunoscut potențialul turistic extraordinar al regiunii Banat.

Proiectul se va derula în perioada iunie 2017 – iulie 2018, printr-o inițiativă comună a Fundației Rubin și a Centrului Cultural Kikinda. Pe lângă festivalul multimedia, se vor desfășura diverse activități destinate poziționării Banatului și a valorilor sale ca destinație turistică majoră. Proiectul mizează și pe dezvoltarea economiei locale în mediul turistic de graniță. Pe cale de consecință, vor fi dotate două centre foto-video, unul în Timișoara și unul în Kikinda, care vor funcționa ca centre logistice pentru dezvoltarea ulterioară a instrumentelor de promovare turistică. Vor fi organizate sesiuni de training pe trei teme specifice: e-marketing, fotografie și video. 

Activitățile vor crește oportunitatea de angajare a 40 de persoane din comunitatea locală și vor dezvolta abilitățile a 20 de antreprenori, deținători de afaceri mici și medii din domeniul turistic, în zona Banatului, de-o parte și de alta a graniței. În cadrul proiectului vor fi dezvoltate instrumente de promovare turistică, printre care se numără o platformă web accesibilă publicului larg, un album fotografic și un DVD multimedia de promovare a valorilor turistice bănățene. 

VISITBANAT este unul din proiectele care, prin activitățile susținute, se alătură demersurilor comunității în cadrul programului Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021.
Bugetul total al proiectului este de 170.054,85 euro, din care 144.546,61 euro (85%) reprezintă finanțarea din partea Uniunii Europene prin intermediul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, 17.487,15 euro, co-finanțarea din partea Bugetului de Stat al României, 2.690,34 euro, contribuție proprie din partea beneficiarului român, iar 5.330,75 euro, contribuție proprie din partea beneficiarului sârb.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști